Dicționar Medical

Otita este o afecțiune destul de des întâlnită la căței. Afectează urechea și poate provoca durere, iar lăsată netratată, poate cauza complicații grave.

Otita este o afecțiune destul de des întâlnită la căței. Afectează urechea și poate provoca durere, iar lăsată netratată, poate cauza complicații grave.

Constipația la câini reprezintă o stare în care motilitatea colonului scade, iar materiile fecale nu se mai elimină în intervalul fiziologic. Un astfel de blocaj apare din cauze variate, de la dieta inadecvată sau deshidratare la diverse probleme anatomice. Constipația la câini se agravează în lipsa unor măsuri rapide, deoarece reziduurile se acumulează, iar presiunea pe colon crește. Tratamentul variază, în funcție de cauzele episodului de constipație și de starea generală a patrupedului. În general, administrarea de suplimente cu efect laxativ și creșterea aportului de lichide sunt suficiente pentru remedierea problemei. În cazuri grave, însă, pot fi necesare intervenții medicale specializate. Constipație la câini - Cauze - De ce se constipă câinele? Tulburările care conduc la constipație canină se împart în factori de natură alimentară, hidrică, psihologică și mecanică. O rație bogată în proteine animale, lipsită de fibre, afectează consistența bolului fecal. Aportul scăzut de lichide, pe de altă parte, produce o pierdere excesivă a conținutului intestinal, ce generează eliminarea cu dificultate a reziduurilor. Motilitatea colonului depinde și de buna funcționare a sistemului neuroendocrin. Anumite rase prezintă susceptibilitate crescută la constipație, în special câinii cu o structură anatomică predispusă la blocaje.  Alimentație dezechilibrată  Consumul unei cantități insuficiente de fibre reprezintă un factor determinant în apariția constipației. O dietă necorespunzătoare, caracterizată prin aporturi reduse de fibre, diminuează volumul și consistența optimă a materiilor fecale, ceea ce duce la apariția blocajelor intestinale.  Deshidratare Un aport insuficient de lichide conduce la o absorbție excesivă de apă din conținutul intestinal, situație care duce la producerea de scaune uscate, cu consistență rigidă, care se elimină cu dificultate. Menținerea unei hidratări corespunzătoare favorizează mișcările intestinale regulate și previne acumularea reziduurilor. Un consum constant de apă proaspătă sau includerea în alimentație a hranei umede contribuie la menținerea echilibrului hidro-electrolitic necesar. Lipsa de activitate  Sedentarismul reduce stimularea peristaltismului, fundamental pentru deplasarea conținutului intestinal. Câinii care nu sunt suficient de activi fizic prezintă o funcționare incorectă a tractului digestiv, ceea ce duce la încetinirea tranzitului și, implicit, la constipație.  Stresul  Expunerea la situații tensionate poate afecta echilibrul neuroendocrin, perturbând funcția digestivă. Stresul afectează digestia completă, ceea ce duce la acumularea resturilor alimentare și la apariția constipației. Deși manifestările pe fond de stres sunt, în general, de natură tranzitorie, gestionarea corectă a factorilor emoționali și adaptarea mediului contribuie la restabilirea funcției digestive normale. Obstructionarea de către un obiect străin Ingerarea accidentală de obiecte precum pietriș, jucării sau butoane poate conduce la blocaje mecanice la nivelul tractului intestinal. De asemenea, obstrucțiile pot fi determinate și de anomalii endogene, cum ar fi polipii sau curbările intestinale, care modifică anatomia normală a colonului. În situațiile în care blocajul este sever, intervenția chirurgicală devine necesară pentru extragerea obiectului.  Paraziți intestinali  Infestarea cu paraziți poate perturba echilibrul microbian al intestinului și reduce motilitatea normală. Acest dezechilibru favorizează formarea scaunelor dure și dificile la eliminat. Tratarea paraziților, conform protocolului veterinar, restabilește funcția digestivă și previne complicațiile asociate. Efecte secundare ale unor medicamente  Administrarea anumitor medicamente, precum antihistaminicele, diureticele sau antiacidele, poate influența negativ motilitatea intestinală. Substanțele conținute de anumite medicamente reduc eficiența contracțiilor colonului, ceea ce facilitează apariția constipației. Ajustarea regimului medicamentos, sub supravegherea medicului veterinar, se impune pentru a diminua impactul negativ asupra tractului digestiv și pentru a asigura o funcționare optimă a sistemului gastrointestinal. Reacții abstracte  Orice obstrucție la nivelul rectului sau anusului poate perturba fluxul normal al materiei fecale. Blocajele pot să apară din cauza formării de fistule, abcese sau tumori. Constipație cățel - Simptome În mod similar cu oamenii, câinii pot prezenta disconfort sau chiar dureri abdominale în urma constipației. În funcție de cauze, durerile pot fi ușoare sau intense și se pot ameliora sau nu prin remedii naturale. Manifestările tipice ale constipației includ: eliminarea rară a conținutului gastric (câinele nu reușește să aibă scaune timp de mai mult de 48 de ore sau chiar mai mult);  dificultate pronunțată la defecație; scaune cu o textură tare și densă (scaunul poate avea aspect de pietricele); discomfort abdominal; episoade de vomă (din cauza stazei intestinale); letargie și scăderea apetitului; urme de sânge sau de secreții mucoase în fecale; balonare și flatulență; rigiditate la mers (câinele încearcă să reducă presiunea în zona abdominală). Constipație la câine - Când să mergi la veterinar?  Dacă problema persistă mai mult de două zile, este recomandat să ceri ajutorul medicului veterinar, deoarece este posibil să existe cauze mai serioase. Doctorul va dori să știe: când a fost ultima dată când câinele tău a avut un tranzit intestinal normal; ce consistență și culoare au fecalele; dacă există schimbări în rutina sau dieta cățelului; dacă a înghițit jucării, bucăți de lemn, nisip de pe plajă, pietre etc.; dacă urmează un tratament; ce alte simptome ale disconfortului ai observat. Cum este diagnosticată constipația la câini?  Protocolul de diagnostic implică diverse etape, obiectivul final fiind acela de stabilire a cauzei exacte și de începere a tratamentului într-un timp cât mai scurt. Inițial, medicul veterinar vă va adresa o serie de întrebări tipice, pentru a obține astfel informații despre dietă, medicație, nivelul de activitate și momentul instalării problemei. Examenul fizic evaluează palpabilitatea colonului, sensibilitatea la atingere și posibilele semne de balonare sau obstrucție. Lista investigațiilor cuprinde:   analize de sânge, urină și probe de materii fecale (pentru verificarea funcției renale, hepatice și a altor parametri); teste coproparazitologice (utile în detectarea viermilor intestinali); radiografia abdominală (pentru vizualizarea acumulărilor fecale și a eventualelor corpuri străine); ecografia (dacă există suspiciuni de modificări structurale sau tumori); endoscopia (rar, dacă se bănuiește un obstacol vizibil pe căile gastrointestinale superioare). Tratament pentru constipație la câini  Planul terapeutic variază în funcție de factorul declanșator și de gradul de severitate. Pentru formele ușoare, provocate de o dietă neechilibrată, se corectează meniul, urmărind o creștere a conținutului de fibre și apă. Administrarea unor suplimente cu acțiune laxativă, pe bază de psyllium ori lactuloză, contribuie la înmuierea scaunelor. Dacă medicul suspectează un obstacol minor, se pot recomanda supozitoare sau clisme cu efect rapid, sub supravegherea personalului medical. Episoadele care implică deshidratare necesită fluidoterapie intravenoasă, pentru a reface rezervele hidro-electrolitice și a favoriza eliminarea reziduurilor. Forma cronică, cu distensia severă a colonului, necesită investigații detaliate și, în cazuri rare, chirurgie.  Remedii naturale pentru constipația la câini pe care le poti încerca acasă   Unele metode naturale contribuie la ameliorarea blocajelor moderate, cu condiția să nu se manifeste semnale de urgență. Lista de alternative cu potențial ajutător include: creșterea progresivă a cantității de fibre din alimentație, prin oferirea de legume ușor fierte sau tărâțe (recomandate sunt dovleacul sau tărâțele); laptele (reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități de a trata constipația la căței); oferirea unor porții mici de ulei vegetal, precum cel de măsline, pentru efectul său emolient; hrana umedă cu conținut bogat în apă, benefică pentru a spori hidratarea intestinală; creșterea aportului de lichide; masaj delicat pe zona abdominală, evitând presiunile exagerate; exerciții ușoare, precum plimbări scurte după fiecare masă, pentru accelerarea contracțiilor colonice. Folosirea remediilor naturale pentru constipație se potrivește episoadelor de durată scurtă, până la două zile, fără simptome severe (vomă persistentă, balonare accentuată, sângerare). Dacă patrupedul nu prezintă o îmbunătățire ori se agravează, consultul veterinar devine obligatoriu. Tratament veterinar pentru constipație la câini  În situația în care remediile naturale nu produc rezultatul așteptat, ori cauzele sunt mai complexe, tratamentul este veterinar și poate presupune: administrarea de laxative de tip osmotic, care cresc volumul apei în scaun; supozitoare cu rol stimulativ la nivel anal; clismă (pentru curățarea intestinelor de materiile fecale întărite); prokinetice, utile în restabilirea contracțiilor intestinale; perfuzare intravenoasă, pentru reechilibrarea volumului de lichide; deparazitare intensă, dacă analizele confirmă infestarea cu paraziți; sedative ușoare sau consiliere comportamentală, acolo unde se suspectează factorul psihologic. Tratament chirurgical  pentru constipație la câini  Procedurile invazive se iau în calcul atunci când colonul conține mase dure ori când materialele osoase rămân lipite de pereții interni. Fragmentarea manuală a conținutului fecal, sub anestezie, reprezintă o metodă pentru situațiile critice. Uneori, rezecția parțială a segmentelor intestinale devine necesară, în special în megacolonul avansat sau în prezența unor stricturi.  Constipație la câini - Complicații  Neglijarea constipației și implicit persistența sa se poate asocia cu numeroase potențiale complicații, uneori de o gravitate extremă. În cazuri rare, constipația la câini poate duce la perforații intestinale, cu probabilitatea instalării peritonitei, o afecțiune care necesită tratament chirurgical în regim de urgență. Alte complicații, mai puțin rare, includ: formarea unor mase fecale dure (fecaloame) care provoacă iritație și care pot deteriora mucoasa; fisurile anale, în urma eforturilor intense la defecație; autointoxicare, din cauza absorbției toxinelor din reziduurile stagnante; prolaps rectal, generat de încercările repetate de evacuare; infecții secundare, atunci când microflora se dezechilibrează. Hrana recomandată pentru tratarea constipației la cățel  Câinii care trec prin episoade de constipație necesită o rație alimentară atent structurată. Se recomandă creșterea aportului de fibre, provenite preponderent din legume verzi, tărâțe sau cereale integrale, pentru a mări volumul scaunului și a facilita eliminarea. Hrana umedă pentru câini, menită să aducă lichide suplimentare, are un efect benefic în perioada de recuperare, fiind indicată utilizarea sa în primele zile de la apariția constipației și câteva zile după remediere.  Se urmărește, de asemenea, evitarea produselor foarte grase sau condimentate. Este recomandată excluderea din dietă a următoarelor alimente: orez, porumb, bulion de carne, struguri, carne cu țesut muscular, brânză, lactate fermentate. O schimbare bruscă a dietei nu este de dorit, pentru că dereglările bruște pot agrava situația. Se recomandă tranziții graduale și o monitorizare a reacțiilor. Dacă patrupedul refuză anumite preparate, se pot explora variante veterinare specializate, formulate pentru susținerea funcției digestive.  Cum se poate preveni constipația la câini? Constipația la câini poate fi prevenită dacă ții cont de recomandările de mai jos: oferă-i un regim de hrănire regulat (fă tot posibilul ca mesele să fie la aceeași oră); evită să îi oferi patrupedului produse greu de digerat în cantități mari; evită să îi dai oase în fiecare zi; exclude din alimentație alimentele care produc gaze (mere, varză, broccoli, ovăz, cartofi, porumb); oferă-i o dietă echilibrată în care să combini hrana uscată cu cea umedă; asigură-te că animalul tău de companie are acces la apă curată și proaspătă; la recomandarea medicului veterinar, oferă-i animăluțului tău suplimente cu vitamine și minerale; petrece cel puțin 30 de minute la fiecare plimbare și plimbă animalul în fiecare zi. De cele mai multe ori, constipația la câini trece după 1-2 zile sau după introducerea în alimentație a unor alimente cu efect laxativ (lapte sau hrișcă). În cazul în care constipația persistă, este recomandat să te adresezi veterinarului, pentru a preveni apariția complicațiilor.  Cât timp durează constipația la câini?  Intervalul de la apariția și până la dispariția constipației diferă în funcție de cauza specifică și de reacția organismului la măsurile luate. Un câine constipat cu un blocaj minor poate elimina resturile după 24-48 de ore, dacă primește suficientă apă și are o dietă potrivită. Factorii care prelungesc durata episodului de constipație includ deshidratarea severă, prezența unor corpuri străine și bolile sistemice. Intervenția veterinară timpurie, cu laxative sau remedii naturale constipație câini, scurtează episoadele.  Sursa foto: Freepik Intrebări frecvente despre constipația la câini Cum îți dai seama dacă câinele tău e constipat? Observarea atentă a comportamentului patrupedului și a scaunelor eliminate pot să ofere indicii clare cu privire la existența unor probleme la defecație. Un câine constipat încearcă să defecheze frecvent, dar nu evacuează nimic sau produce cantități foarte mici de fecale dure. Puteți observa o arcuire a spatelui câinelui în timpul defecației și tensionarea musculaturii abdominale. Uneori apar gemete, refuzul de a consuma hrana primită și o atitudine apatică.  Constipația la câini poate fi provocată de anumite alimente?  Regimul alimentar exercită o influență directă asupra tranzitului intestinal. Constipația la câini crește în frecvență când meniul conține cantități excesive de carbohidrați rafinați și grăsimi greu de digerat. Produsele cu aditivi sintetici, coloranți și conservanți pot altera microbiota locală și motilitatea. În același timp, anumite alimente, precum oasele fierte, generează fragmente tari care rămân în colon și blochează eliminarea.  Există rase de câini predispuse la constipație?  Structura corporală și nivelul de activitate diferă între rase, iar unele prezintă o predispoziție mai mare pentru constipație. Rasele care prezintă un metabolism lent tind să aibă un tranzit încetinit și implicit un risc mai ridicat de constipație. Constipația la câini apare mai frecvent și la exemplarele cu blană lungă, pentru că ingestia firelor de păr duce la formarea unor aglomerări în colon. Câinii de vârstă înaintată, indiferent de rasă, prezintă o scădere a tonusului muscular și a nivelului de activitate, elemente care favorizează retenția scaunelor.  Câtă apă ar trebui să bea un câine zilnic pentru a preveni constipația?  Nevoile de hidratare variază în funcție de talie, vârstă și temperatura mediului. În general, se recomandă un aport de aproximativ 40-60 ml de apă pe kilogram corp în 24 de ore. Constipația la câini apare mai rar când lichidul consumat corespunde cerințelor fiziologice. Animalele active și exemplarele expuse la căldură au nevoie de un volum suplimentar de apă. Animalele hrănite preponderent cu produse uscate, de asemenea, necesită un aport suplimentar de apă, spre deosebire de cele care primesc și hrană umedă.  Constipația la câine se vindecă de la sine?  Anumite episoade ușoare, generate de modificări dietetice temporare sau de un aport redus de apă, pot fi rezolvate prin modificarea hranei și creșterea aportului de lichide. Totuși, situațiile grave nu dispar spontan, mai ales când există un obstacol fizic ori o cauză patologică. Un câine care continuă să se chinuie la defecație mai multe zile riscă leziuni rectale și autointoxicare. Proprietarii care așteaptă o rezolvare spontană riscă agravarea simptomelor și apariția complicațiilor. Ultima editare: 9 martie 2025 CELE MAI RECENTE POSTARI

Piometrul la pisici: simptomele și tratamentul infecției uterine Piometrul este una dintre cele mai grave afecțiuni uterine care pot afecta pisicile nesterilizate. Această infecție, care poate pune viața animalului în pericol, implică acumularea de puroi în uter, fiind adesea dificil de detectat în fazele incipiente, mai ales dacă simptomele nu sunt evidente. Fie că vorbim despre piometrul deschis, unde semnele sunt mai ușor observabile, sau despre piometrul închis, o formă mult mai periculoasă și insidioasă, tratamentul prompt este esențial pentru a preveni complicațiile majore. În continuare, vom analiza în detaliu simptomele, metodele de diagnostic și opțiunile de tratament pentru piometru la pisici, precum și cum poți susține recuperarea pisicii după intervenție. De asemenea, vom discuta despre măsurile de prevenție pe care proprietarii le pot adopta pentru a reduce riscul apariției acestei afecțiuni periculoase. Ce este piometrul la pisici? Cauzele piometrului la pisici Simptomele piometrului la pisici Diagnosticul piometrului Tratamentul piometrului Recuperarea după tratament Prevenirea piometrului Întrebări frecvente Ce este piometrul la pisici? Piometrul este o infecție gravă a uterului, care afectează pisicile necastrate, în special pe cele de vârstă mijlocie sau mai înaintată. Apare de obicei în urma modificărilor hormonale care se produc în timpul ciclului de reproducere, atunci când progesteronul stimulează glandele din uter să producă secreții. Dacă bacteriile pătrund în uter, ele pot provoca o infecție, ceea ce duce la acumularea de puroi. Piometrul este o urgență medicală care necesită tratament imediat, întrucât dacă este lăsat netratat, poate cauza complicații grave, precum ruptura uterului sau septicemia, ambele fiind fatale. Tipuri de piometru Există două tipuri principale de piometru: piometrul deschis și piometrul închis. Piometrul deschis În cazul piometrului deschis, cervixul (gâtul uterului) este deschis, permițând eliminarea puroiului acumulat din uter. Acest tip este mai ușor de recunoscut, deoarece proprietarii de pisici pot observa secreții vaginale purulente de culoare gălbuie sau maronie. Aceste scurgeri galbene la pisici au adesea un miros neplăcut. Deși piometrul deschis este mai puțin periculos decât cealaltă formă, tratamentul este esențial pentru a preveni agravarea stării felinei și complicațiile ulterioare. Piometrul închis În cazul piometrului închis, cervixul este complet închis, ceea ce împiedică eliminarea puroiului din uter. Aceasta este o formă mult mai periculoasă, deoarece puroiul rămâne blocat în interior, iar semnele clinice pot fi mai subtile. Pisicile cu piometru închis pot prezenta letargie, sete excesivă, abdomen umflat și dureros și lipsa apetitului. Acest tip de piometru poate duce rapid la ruptura uterului și infecții sistemice severe, ceea ce recomandă intervenția chirurgicală ca o urgență absolută. Cauzele piometrului la pisici Piometrul este o afecțiune gravă, care apare din cauza interacțiunii complexe dintre bacterii și modificările hormonale din organismul pisicii, în special în timpul ciclului reproductiv. Există mai multe cauze și factori de risc care pot contribui la apariția piometrului. Dezechilibrele hormonale Unul dintre factorii principali care contribuie la piometru este prezența nivelurilor ridicate de progesteron în uter, hormon eliberat după ovulație. Acest hormon are rolul de a pregăti uterul pentru o eventuală sarcină, dar poate cauza și o hiperactivitate a glandelor din peretele uterului, care secretă fluide. În acest context, uterul devine vulnerabil la infecții, deoarece secrețiile pot crea un mediu favorabil dezvoltării bacteriilor. Sterilizarea la pisici realizată prin ovariohisterectomie elimină complet acest risc. Discută cu medicul veterinar despre vârsta pentru sterilizare pisici, pentru a primi sfaturi personalizate; recomandarea oficială pledează în favoarea sterilizării înainte de vârsta de 6 luni și înainte de primul ciclu de călduri. Sterilizarea este una dintre cele mai bune investiții pe care le poți face pentru sănătatea și longevitatea pisicii tale. Citeste cateva sfaturi practice despre sterilizarea pisicii dacă ai decis să programezi intervenția la medicul veterinar! Utilizarea contraceptivelor hormonale Unele pisici sunt tratate cu medicamente hormonale pentru a preveni intrarea în călduri. Aceste medicamente conțin progesteron sau progestine sintetice și pot duce la modificări similare cu cele care apar în timpul ciclului natural al pisicii, crescând riscul de apariție a piometrului. Utilizarea pe termen lung a contraceptivelor hormonale este asociată cu un risc semnificativ mai mare de dezvoltare a infecției uterine. Dacă vrei să eviți neplăcerile asociate estrului, discută cu medicul despre ce înseamnă sterilizarea la pisici pe termen scurt și lung și ia o decizie informată! Infecții bacteriene Bacteriile, în special Escherichia coli, sunt cele mai frecvente cauze de piometru. Aceste bacterii pot pătrunde în uter prin vagin, în special în timpul perioadei de călduri, când cervixul este deschis, permițând accesul bacteriilor din mediul extern. Dacă sistemul imunitar al pisicii nu reușește să combată infecția, bacteriile se pot multiplica în uter și pot determina formarea și acumularea de puroi. Factori de risc Există o serie de factori de risc care cresc probabilitatea ca o pisică să dezvolte piometru în decursul vieții sale: Vârsta înaintată: pisicile mai în vârstă sunt mai susceptibile la piometru, deoarece uterul lor a fost expus de mai multe ori la ciclurile hormonale. Pisici nesterilizate: pisicile care nu sunt sterilizate au un risc mult mai mare de a dezvolta piometru, deoarece aceste modificări hormonale se repetă la fiecare ciclu de călduri. În concluzie, piometrul este cauzat de o combinație de factori hormonali și bacterieni, iar pisicile necastrate, în special cele tratate cu contraceptive hormonale, sunt cele mai vulnerabile. Îngrijirea pisicii tale presupune mai multe măsuri importante, printre care și alegerea unei alimentații complete, cu ingrediente de calitate superioară, adecvată vârstei și stării fiziologice a felinei. Descoperă variante de mancare uscata premium pentru pisici! Simptomele piometrului la pisici Simptomele piometrului la pisici variază în funcție de tipul afecțiunii (deschis sau închis), dar, în general, pot fi subtile la început și pot evolua rapid pe măsură ce infecția avansează. Este esențial ca proprietarii de pisici să recunoască semnele cât mai devreme, deoarece piometrul reprezintă o urgență medicală. Secreții vaginale anormale (în cazul piometrului deschis) În piometrul deschis, cervixul este dilatat, permițând eliminarea puroiului acumulat din uter. Acest lucru duce la apariția unor secreții vaginale care pot avea următoarele caracteristici: Culoare galbenă, maro sau chiar roșcată (din cauza amestecului cu sânge); Miros neplăcut, puternic; Secreții abundente, observabile pe blană, în zona genitală sau pe suprafețele unde pisica se așază. Pisicile pot să se lingă excesiv în zona genitală pentru a îndepărta secrețiile, un semn care poate trece neobservat. Abdomen umflat și dureros (în cazul piometrului închis) În piometrul închis, cervixul rămâne închis, iar puroiul se acumulează în uter, fără a putea fi eliminat. Această acumulare provoacă distensia (umflarea) abdomenului, care poate deveni sensibil și dureros. Pe măsură ce uterul se mărește, poate chiar amenința să se rupă, provocând o urgență medicală majoră. Letargie și apatie Pisicile afectate de piometru devin adesea apatice și letargice. Ele își pierd interesul pentru activitățile obișnuite și preferă să stea într-un loc liniștit. Acest simptom este frecvent în ambele forme de piometru și indică o deteriorare generală a stării de sănătate. Lipsa poftei de mâncare Unul dintre semnele comune este scăderea apetitului sau chiar anorexia. Pisicile bolnave pot refuza să mănânce, iar acest lucru poate fi agravat de simptomele asociate: febra sau durerile abdominale. Sete excesivă (polidipsie) și urinări frecvente (poliurie) Pisicile cu piometru pot dezvolta un dezechilibru al funcției renale din cauza infecției severe. Acest lucru duce la creșterea setei și la urinări frecvente. Polidipsia și poliuria sunt simptome frecvente în cazul infecțiilor severe care afectează organele interne. Febră Febra poate apărea ca răspuns al organismului la infecție. Deși aceasta nu este prezentă în toate cazurile, o pisică cu febră va avea o stare generală de rău și va fi mai puțin activă. Vomă și diaree În cazurile avansate, piometrul poate provoca simptome gastrointestinale, precum voma și diareea. Acestea apar, de obicei, în fazele severe ale bolii, când infecția începe să se extindă și să afecteze întregul organism. Deshidratare și pierderea în greutate Pisicile bolnave pot începe să piardă în greutate din cauza lipsei poftei de mâncare și a deshidratării, care se agravează pe măsură ce infecția progresează. Diagnosticul piometrului Diagnosticul piometrului este esențial pentru a determina prezența și severitatea infecției uterine, precum și pentru a decide rapid asupra celui mai bun tratament. Deoarece simptomele pot varia și pot fi subtile, în special în cazul piometrului închis, diagnosticarea corectă și promptă este vitală pentru salvarea vieții pisicii. Examinarea clinică Primul pas în stabilirea diagnosticului este evaluarea atentă a istoricului medical al pisicii. Medicul veterinar va întreba despre: Ultima perioadă de călduri a pisicii; Dacă au fost utilizate contraceptive hormonale pentru prevenirea estrului; Dacă pisica a născut recent sau a avut alte probleme de reproducere; Schimbările recente în comportament sau starea de sănătate (letargie, pierderea poftei de mâncare, secreții vaginale). Examinarea fizică detaliată este un alt pas important. Medicul veterinar va verifica: Prezența secrețiilor vaginale (în cazul piometrului deschis); Umflarea abdomenului, care poate sugera acumularea de puroi în uter (în piometrul închis); Semnele generale de infecție, cum ar fi febra, deshidratarea, letargia și disconfortul abdominal. Pisicile cu piometru sunt adesea foarte sensibile la palparea abdomenului, iar aceasta poate sugera un uter mărit sau inflamat. Suspiciunea de piometru necesită confirmare prin alte teste și analize, în cazul piometrului închis. Teste diagnostice Testele de sânge sunt utile pentru a detecta semne de infecție sistemică sau afectarea organelor din cauza piometrului: Număr crescut de leucocite (globule albe): acesta este un indicator clasic al infecției, iar un nivel ridicat poate sugera o infecție bacteriană severă. Anemia: poate fi prezentă în cazurile avansate de piometru. Modificări ale funcției renale: piometrul poate afecta rinichii, iar testele de sânge pot arăta disfuncții la acest nivel. Ecografia abdominală Ecografia este cel mai precis test pentru diagnosticarea piometrului. Cu ajutorul ecografiei, medicul veterinar poate vizualiza uterul și poate observa dacă există acumulări de puroi. Ecografia poate diferenția între piometru și alte afecțiuni care pot provoca simptome similare, cum ar fi sarcina sau tumorile uterine. În cazul piometrului închis, aceasta este metoda preferată pentru a vizualiza dimensiunea și extinderea infecției. Radiografia abdominală Deși mai puțin precisă decât ecografia, radiografia poate fi folosită pentru a detecta un uter mărit, care poate fi umplut cu puroi. Radiografia poate fi utilă în cazurile în care ecografia nu este disponibilă, dar poate să nu ofere un diagnostic clar în toate situațiile. Examenul secrețiilor vaginale (în cazul piometrului deschis) În piometrul deschis, medicul veterinar poate examina secrețiile vaginale pentru a evalua prezența bacteriilor și a puroiului. Aceasta poate ajuta la confirmarea infecției și la identificarea tipului de bacterii implicate. În unele cazuri, medicul veterinar poate preleva mostre din uter sau din secrețiile vaginale pentru a efectua un examen bacteriologic. Acest test permite identificarea tipului exact de bacterii care cauzează infecția și poate ajuta la alegerea antibioticelor potrivite. Tratamentul piometrului Piometrul este o afecțiune gravă care necesită tratament de urgență. Cea mai eficientă soluție este intervenția chirurgicală, dar în funcție de starea generală a pisicii și de tipul de piometru (deschis sau închis), există și opțiuni medicamentoase. Tratamentul prompt este esențial pentru a preveni complicațiile severe, cum ar fi ruptura uterului sau septicemia, care pot fi fatale. Tratamentul chirurgical: ovariohisterectomia (sterilizarea) Cea mai comună și eficientă metodă de tratament pentru piometru este ovariohisterectomia (sau sterilizarea completă), care implică îndepărtarea uterului și a ovarelor. Această intervenție chirurgicală este considerată standard, în special în cazul piometrului închis, deoarece elimină sursa infecției și previne recurențele. Pisica este supusă anesteziei generale pentru a efectua procedura. Chirurgul veterinar va face o incizie în zona abdominală și va îndepărta atât uterul infectat, cât și ovarele. Aceasta este o procedură relativ comună în medicina veterinară. Tratamentul chirurgical prezintă avantaje importante. În primul rând, odată îndepărtat uterul, riscul de recidivă este eliminat. În plus, ovariohisterectomia previne apariția altor probleme de reproducere sau de natură hormonală în viitor. Tratamentul medicamentos În cazuri foarte rare, când piometrul este în fază incipientă și pisica este o candidată pentru reproducere, se poate încerca un tratament medicamentos. Acesta nu este prima opțiune recomandată, deoarece riscurile și rata de succes sunt limitate. Tratamentul medicamentos include utilizarea de antibiotice și medicamente care induc contracții uterine pentru a evacua puroiul din uter. Prostaglandinele sunt medicamente care induc contracții uterine și ajută la eliminarea puroiului, dar sunt eficiente doar în cazul piometrului deschis, când cervixul este dilatat. Acest tratament este riscant și necesită o monitorizare constantă pentru a evita complicațiile. Antibioticele sunt utilizate pentru a combate infecția bacteriană. Totuși, ele nu reprezintă o soluție definitivă, deoarece nu pot elimina complet puroiul din uter, iar infecția poate reveni. Antibioticele sunt administrate și în cazul pregătirii pentru intervenția chirurgicală, pentru a stabiliza pisica și a reduce riscul de septicemie. Tratamentul medicamentos presupune monitorizarea continuă a pisicii, deoarece există riscul ca infecția să progreseze rapid dacă puroiul nu este eliminat eficient. Dacă pisica nu răspunde bine la medicamente, se va recomanda intervenția chirurgicală. Recuperarea după tratament După tratamentul piometrului, fie că a fost vorba de intervenție chirurgicală (ovariohisterectomie) sau de tratament medicamentos, pisica necesită o îngrijire atentă și o monitorizare constantă, pentru a asigura o recuperare completă. Iată detaliile privind îngrijirea postoperatorie, monitorizarea stării de sănătate și posibilele complicații care pot apărea după tratament. Îngrijirea postoperatorie După operație, pisica necesită supraveghere atentă, care include: Verificarea inciziei: este important să monitorizezi incizia, pentru a te asigura că se vindecă corect. Incizia ar trebui să fie curată, fără semne de roșeață excesivă, umflături sau secreții neobișnuite. Curățarea zonei: în general, zona inciziei nu ar trebui să fie murdărită, dar dacă se întâmplă, curăță ușor zona cu soluție salină sterilă sau conform indicațiilor medicului veterinar. Evită linsul: pisica poate fi tentată să lingă incizia, ceea ce poate duce la infecții. În acest caz, este recomandat să folosești un guler Elizabetan pentru a o împiedica să ajungă la zona operată. Antibiotice: dacă medicul veterinar a prescris antibiotice pentru a preveni infecțiile, asigură-te că le administrezi conform indicațiilor. Nu întrerupe tratamentul chiar dacă pisica pare să se simtă mai bine. Analgezice: administrează medicamentele pentru durere așa cum au fost prescrise pentru a asigura confortul pisicii. Nu folosi medicamente pentru oameni, deoarece acestea pot fi toxice pentru pisici. Păstrează o dietă ușor de digerat: după operație, pisica poate avea un apetit redus. Oferă-i alimente ușor digerabile și asigură-te că are acces constant la apă proaspătă. Fii atent la cantitatea de hrană și apă consumată. Orice scădere semnificativă a consumului de alimente sau apă poate fi un semn de complicații. Limitarea mișcării: evită ca pisica să facă efort fizic excesiv. Nu o lăsa să sară sau să alerge până când medicul veterinar nu consideră că este sigur să facă acest lucru. Asigură-i un loc confortabil și liniștit pentru odihnă, la căldură. În perioada de convalescență, pisicile pot avea un apetit capricios, iar digestia lor poate fi dată peste cap. Hrana umeda pentru pisici reprezintă o alternativă mai gustoasă, care oferă și o hidratare suplimentară și care este mai ușor acceptată! Monitorizarea stării de sănătate Supravegherea atentă a pisicii trebuie să se extindă și dincolo de primele 48 ore postchirurgical, până la vindecarea completă. Temperatura: măsoară temperatura pisicii pentru a verifica dacă aceasta se încadrează în limitele normale (în general între 38-39°C). O temperatură crescută sau scăzută poate indica probleme postoperatorii. Respirație și puls: monitorizează ritmul respirator și pulsul pisicii. Orice modificări semnificative pot indica complicații. Lipsa poftei de mâncare: dacă pisica continuă să nu mănânce sau să bea apă după câteva zile, informează medicul veterinar. Letargie: un anumit grad de letargie este normal după operație, dar dacă pisica devine extrem de letargică sau refuză să se miște, ar trebui să contactezi medicul veterinar. Semne de infecție: verifică dacă există semne de infecție, cum ar fi roșeața excesivă, secreții purulente sau umflături în jurul inciziei. Posibile complicații postoperatorii Complicațiile după sterilizare la pisică sunt rare, dar când intervenția este efectuată în prezența unui piometru, medicul va recomanda un nivel superior de prudență, mai ales dacă starea de sănătate a felinei este afectată de mai multe zile. În cazul operației pentru piometru, riscul de infecție și septicemie este mai mare decât în situația unei sterilizări simple. Anestezia la pisică poate determina, în cazuri rare, unele accidente, iar riscul este mai mare în cazul în care funcția renală este alterată de infecția existentă. Similar oricărei alte intervenții chirurgicale, există riscuri legate de cicatrizarea plăgii; aceasta se poate infecta dacă nu este îngrijită corespunzător, există posibilitatea ca pisica să se lingă până la îndepărtarea suturilor sau să aibă o vindecare mai lentă decât ar fi fost de așteptat. Prevenirea piometrului Prevenirea piometrului este esențială pentru a proteja pisicile de această afecțiune gravă și pentru a le asigura o viață lungă și sănătoasă. Principalele măsuri preventive includ sterilizarea pisicii, evitarea contraceptivelor hormonale și monitorizarea atentă a pisicilor nesterilizate. Dacă îți este dificil să iei decizii referitoare la sănătatea pisicii tale și ai întrebări la care ai prefera să auzi răspunsuri de la mai mulți specialiști, contacteaza un medic veterinar cu experienta prin intermediul formularului nostru! Sterilizarea pisicii Sterilizarea (sau ovariohisterectomia) este cea mai eficientă măsură preventivă împotriva piometrului. Prin îndepărtarea uterului și a ovarelor, riscul de dezvoltare a acestei afecțiuni este complet eliminat, deoarece nu există țesuturi reproductive care să poată fi infectate. Sterilizarea previne modificările hormonale asociate cu ciclul de reproducere, care pot contribui la dezvoltarea piometrului. Pe lângă prevenirea piometrului, sterilizarea reduce riscurile de tumori mamare și alte probleme de reproducere. Sterilizarea ajută la controlul populației de pisici, prevenind nașterile nedorite și contribuind la reducerea numărului de animale de companie fără stăpân. Sterilizarea se poate realiza de obicei la vârsta de 5-6 luni, înainte de primele călduri, dar poate fi efectuată și la pisici adulte. Intervenția este mai ușor de gestionat la pisicile mai tinere și mai sănătoase, dar este valabilă în orice moment, dacă nu a fost realizată anterior. Evitarea contraceptivelor hormonale Contraceptivele hormonale sunt utilizate pentru a preveni estrul (căldurile) la pisici, dar acestea pot induce modificări hormonale care cresc riscul de piometru. Contraceptivele conțin hormoni care pot stimula dezvoltarea unor secreții în uter, creând un mediu propice pentru infecții. Studiile arată că pisicile care primesc tratamente hormonale pe termen lung sunt mai susceptibile la piometru, dar și la apariția cancerului mamar. Monitorizarea atentă a sănătății pisicilor nesterilizate Pentru pisicile care nu au fost sterilizate, monitorizarea atentă a stării de sănătate poate ajuta la identificarea precoce a problemelor și la prevenirea complicațiilor. Monitorizează orice secreții anormale, mai ales dacă sunt de culoare galbenă, maro sau au un miros neplăcut. Fii atent la semne de letargie, pierdere a apetitului, sete excesivă sau alte schimbări comportamentale care pot indica o problemă de sănătate. Efectuează controale veterinare regulate, pentru a evalua starea generală de sănătate a pisicii și pentru a depista problemele de sănătate în stadii incipiente. Dacă pisica intră în călduri frecvent, discută cu medicul veterinar despre posibile evaluări hormonale și riscurile asociate. Întrebări frecvente Există o serie de întrebări pe care proprietarii de pisici le adresează frecvent medicului veterinar și la care vom răspunde în continuare. Pisica mea poate face piometru chiar dacă a avut o singură perioadă de călduri? Da, pisica poate dezvolta piometru chiar și după o singură perioadă de călduri. Deși riscul de piometru crește cu fiecare ciclu de călduri, chiar și o singură expunere hormonală poate contribui la dezvoltarea infecției uterine. Piometrul este adesea legat de modificările hormonale care au loc în timpul și după perioada de călduri. Există vreo alternativă la sterilizare pentru a preveni piometrul? Sterilizarea este singura metodă eficientă de prevenire a piometrului. Cât de repede trebuie să duc pisica la veterinar dacă suspectez piometru? Piometrul este o urgență veterinară, motiv pentru care este esențial să duci pisica la veterinar de îndată ce suspectezi că ar putea avea acest diagnostic. În absența unei intervenții prompte și corecte, pisica ta este în pericol să-și piardă viața. Piometrul la pisici este o afecțiune serioasă, care necesită atenție și acțiune rapidă. Prin sterilizare, evitarea contraceptivelor hormonale și monitorizarea atentă a pisicilor nesterilizate, poți reduce semnificativ riscurile. Dacă observi simptome de piometru, du imediat pisica la veterinar pentru a preveni complicații grave. Înțelegerea și implementarea măsurilor preventive nu doar că protejează sănătatea pisicii, dar contribuie și la îmbunătățirea calității vieții acesteia. Cu o gestionare corectă și tratamente adecvate, pisica ta poate avea o viață lungă și fericită, fără riscuri inutile. Surse: https://www.petmd.com/cat/conditions/reproductive/signs-pyometra-cats https://vcahospitals.com/know-your-pet/pyometra-in-cats https://www.webmd.com/pets/cats/what-is-pyometra-in-cats Surse foto: Shutterstock, Shutterstock.

Maladia Carre, cunoscută în termeni populari ca Jigodie sau Jigăraie, reprezintă una dintre cele mai grave și mai contagioase boli virale care afectează câinii. Distemperul canin are manifestări clinice variate și poate duce la complicații severe și, uneori, fatale. Află, în continuare, care sunt cauzele acestei boli, cum se poate manifesta, cum se formulează un diagnostic de certitudine și ce opțiuni de tratament există. Cel puțin la fel de important, descoperă cum poate fi prevenită boala, astfel încât sănătatea câinelui tău să fie protejată! Ce este Jigodia la câini? Boala Carre - cauze și transmitere Maladia Carre - simptome Jigodie la câini (boala Carre) - diagnostic Opțiuni de tratament în Maladia Carre Prevenirea bolii lui Carre Ce este Jigodia la câini? Jigodia este o boală virală extrem de contagioasă și adesea fatală, care afectează câinii domestici și alte specii de carnivore. Este cauzată de virusul distemper canin (Canine Distemper Virus - CDV), un membru al familiei Paramyxoviridae, înrudit cu virusul rujeolei la oameni și cu virusul pestei bovine. Acest virus are capacitatea de a afecta multiple sisteme ale organismului, incluzând sistemul respirator, gastrointestinal, nervos și imunitar. Boala Carre - cauze și transmitere Boala Carre (boală Jigodie la câini) este o afecțiune virală extrem de contagioasă, care se poate răspândi rapid în populațiile de câini. Transmiterea virusului poate avea loc prin mai multe căi, fiecare contribuind la răspândirea rapidă și eficientă a infecției. Principalele modalități de transmitere sunt următoarele: Contact direct: câinii se pot infecta prin contact direct cu saliva unui câine bolnav, de exemplu, prin lins, mușcături sau alt tip de contact fizic. Virusul poate fi transmis prin secrețiile nazale și oculare ale câinilor infectați. Tusea și strănutul pot dispersa particulele virale în aer, facilitând inhalarea acestora de către câinii sănătoși; Contact indirect: virusul poate supraviețui pe suprafețe contaminate cu secreții corporale, cum ar fi boluri de hrană și apă, jucării, litiere și alte obiecte cu care câinii vin în contact. De asemenea, hainele și mâinile oamenilor care au atins un câine infectat pot purta virusul. Virusul poate rămâne activ în medii închise, precum adăposturile pentru câini, clinicile veterinare și centrele de creștere, dacă nu se iau măsuri adecvate de igienă și dezinfectare. Transmitere aeriană: virusul poate fi răspândit prin picături fine de aerosoli eliberate în aer prin tuse și strănut de către câinii infectați. Aceste picături pot fi inhalate de câinii sănătoși, ducând la infecție. Deși nu înlocuiește vaccinarea, o dezvoltare sănătoasă și armonioasă a puiului de câine și o imunitate puternică a câinelui adult pot fi susținute cu ajutorul suplimentelor alimentare specifice; discută cu medicul veterinar despre oportunitatea de a-i oferi câinelui tău un sprijin eficient în ceea ce privește bunăstarea și calitatea vieții! Factori de risc Există mai mulți factori de risc care trebuie luați în calcul atunci când se discută despre prevenirea Maladiei Carre, sau despre o suspiciune de diagnostic: Vârsta: câinii tineri, în special cei cu vârsta sub șase luni, sunt cei mai vulnerabili la infecție, deoarece sistemul lor imunitar nu este pe deplin dezvoltat și, în multe cazuri, nu au fost încă vaccinați complet; Vaccinarea incompletă: câinii care nu au fost vaccinați sau care au un program de vaccinare incomplet sunt mai susceptibili la infecție. Vaccinarea regulată este esențială pentru a asigura imunitatea pe termen lung; Mediul: câinii care trăiesc în medii aglomerate, cum ar fi adăposturile, pensiunile pentru câini și care frecventează parcurile pentru câini au un risc crescut de a contracta boala din cauza contactului strâns cu alte animale; Sistemul imunitar compromis: câinii cu sisteme imunitare slăbite, fie din cauza bolilor cronice, fie din cauza stresului sever, sunt mai susceptibili la infecție și la dezvoltarea complicațiilor severe. Jigodia la câini se transmite la om? Având în vedere tabloul clinic impresionant, o întrebare frecvent adresată medicilor veterinarii este dacă Jigodia la câini se transmite la om. Boala Carre nu se transmite la oameni, virusul fiind specific câinilor și altor carnivore, precum vulpile, lupii și ratonii. Virusul nu are capacitatea de a infecta oamenii, fiind adaptat să infecteze doar celulele gazdelor sale naturale. Structura moleculară și mecanismele de pătrundere a virusului în celule sunt specifice receptorilor găsiți pe celulele carnivorelor, care lipsesc de pe celulele umane, ceea ce împiedică atașarea virusului. Maladia Carre - simptome Simptomele în Jigodie (Maladia Carre) sunt variate și variabile. Ele diferă în funcție de stadiul bolii și de organele și sistemele de organe afectate: sistemul respirator, aparatul gastrointestinal, sistemul nervos și, uneori, pielea. Simptome inițiale în Maladia Carre Simptomele inițiale ale Maladiei Carre sunt nespecifice. Unul dintre primele semne de infecție este febra, care e recurentă în unele situații. Câinii afectați manifestă deseori o scădere a apetitului sau anorexie, sunt letargici și apatici, refuză joaca și nu sunt entuziasmați nici măcar de o eventuală plimbare. Uneori, lipsa apetitului câinelui tău poate semnala o problemă gravă de sănătate. Alterori, însă, poate rezulta din plictiseală, sau ca urmare a temperaturilor crescute de afară. Testează hrana umeda pentru caini și completează-i prietenului tău blănos dieta obișnuită, pentru a depăși aceste perioade! Simptome respiratorii în Maladia Carre În forma respiratorie a Jigodiei, secrețiile nazale și oculare seroase sau purulente sunt simptome comune. Ochii sunt adesea roșii și inflamați din cauza conjunctivitei. Câinele manifestă o tuse persistentă, uneori cu expectorație, care afectează tractul respirator superior sau inferior. În cazuri grave, câinele poate manifesta dispnee, respirație greoaie sau șuierătoare, semn al unei posibile pneumonii. Simptome gastrointestinale în Maladia Carre Forma digestivă a Jigodiei este frecvent întâlnită în practică. Proprietarii se plâng de faptul că patrupedul varsă, acesta aflându-se de multe ori într-o stare avansată de deshidratare. Diareea, uneori cu sânge, este un alt simptom comun care poate duce la pierderea de lichide și electroliți. Se impune, în acest caz, diagnosticul diferențial cu parvoviroza, altă boală virală care afectează același interval de vârstă. Simptome neurologice în Maladia Carre Maladia Carre se poate extinde și la nivelul sistemului nervos, determinând simptome centrale îngrijorătoare. Câinii pot deveni confuzi, dezorientați, sau pot manifesta schimbări de comportament, cum ar fi agresivitate sau letargie extremă. Convulsiile sunt un alt semn al afectării sistemului nervos central. Ele pot varia de la tremurături ușoare, la crize epileptiforme severe. Câinii pot prezenta mișcări necoordonate sau șchiopătură, ceea ce indică afectarea cerebelului. Paralizia parțială poate apărea în stadii avansate ale bolii. La câinii care supraviețuiesc formei nervoase, pot persista unele ticuri repetitive pentru tot restul vieții. Simptome cutanate în Maladia Carre Simptomele cutanate în Maladia Carre trec adesea neobservate sau subdiagnosticate, având în vedere restul tabloului clinic. Se observă apariția de erupții cutanate sau pustule și îngroșarea pielii nasului și a labelor, denumită hiperkeratoză și considerată caracteristică infecției cronice. Jigodie la câini (boala Carre) - diagnostic Diagnosticarea Jigodiei la câini este esențială pentru începerea tratamentului și pentru a preveni răspândirea bolii. Din cauza spectrului larg de simptome și asemănărilor cu alte afecțiuni, diagnosticarea poate fi complexă și necesită o abordare detaliată. Medicul veterinar începe prin a aduna informații detaliate despre istoricul medical al câinelui, inclusiv orice simptome observate, istoricul de vaccinare și posibilele expuneri la câini nevaccinați. O evaluare clinică completă este necesară pentru a observa semnele fizice ale bolii, cum ar fi secrețiile nazale și oculare, tusea, febra, vărsăturile, diareea și simptomele neurologice. Radiografia toracică poate fi utilizată pentru a evalua starea plămânilor și pentru a detecta eventualele semne de pneumonie. Confirmarea diagnosticului se realizează cu ajutorul testelor de laborator: Testele serologice (ELISA și testele de imunofluorescență) pot detecta prezența anticorpilor specifici împotriva virusului, indicând o infecție curentă sau recurentă, respectiv prezenta antigenului viral în celule prelevate din secrețiile oculare, nazale sau alte țesuturi; Testul PCR este un test molecular foarte sensibil, care poate detecta materialul genetic al virusului Maladiei Carre în probe de sânge, lichid cefalorahidian, secreții nazale sau alte țesuturi. Este unul dintre cele mai precise teste pentru diagnosticarea infecției acute; Teste hematologice: hemoleucograma completă poate arăta modificări nespecifice cum ar fi leucopenie, care indică o infecție virală severă. Biochimia serică poate evidenția anomalii ale funcției hepatice sau renale, dacă acestea sunt afectate de boală; Examinarea lichidului cefalorahidian poate dezvălui inflamație meningeală sau prezența anticorpilor specifici. Diagnostic diferențial în Jigodie la câini Din cauza similitudinii simptomelor cu cele întâlnite în alte boli, este important să se excludă alte afecțiuni care pot evolua cu semne similare, precum: Parvoviroza: poate provoca diaree severă și vărsături, dar afectează în principal câinii tineri nevaccinați și se poate diferenția prin teste specifice de parvovirus; Hepatita infecțioasă canină: poate provoca simptome respiratorii și hepatice și se diagnostichează prin teste serologice specifice; Tusea de canisă: o afecțiune respiratorie contagioasă, care poate provoca tuse și secreții nazale, dar fără simptomele sistemice și neurologice ale Maladiei Carre. Opțiuni de tratament în Maladia Carre Maladia Carre este o boală virală gravă, care necesită o abordare complexă pentru tratament, deoarece nu există un tratament specific antiviral pentru virusul care o cauzează. Nu este cazul să te gândești la diverse leacuri pentru Jigodie - arsul câinilor pe bot era practicat cândva la țară pe post de „tratament”, dar este o practică barbară extrem de dureroasă și lipsită de orice beneficiu. Tratamentul se concentrează pe ameliorarea simptomelor, prevenirea infecțiilor secundare și susținerea generală a sănătății câinelui afectat. Îngrijire de susținere: administrarea de fluide intravenos este esențială pentru a combate deshidratarea cauzată de vărsături și diaree. Fluidele ajută la menținerea echilibrului electrolitic și la prevenirea șocului; Nutriție: suportul nutrițional este crucial. Câinii pot necesita alimentație parenterală sau suplimente nutriționale dacă nu pot mânca singuri. Dietele bogate în nutrienți, ușor digerabile, sunt recomandate; descoperă dietele veterinare pentru caini și experimentează până găsești o soluție care să-i fie pe plac; Medicamente pentru controlul simptomelor: medicamentele antipiretice (pentru reducerea febrei) pot fi administrate pentru a controla temperatura corpului câinelui. Antiemeticele sunt folosite pentru a reduce vărsăturile. Antidiareicele se folosesc în cazuri cu diaree severă. Antibioticele pentru Jigodie sunt folosite pentru a preveni infecțiile bacteriene secundare, dar nu reprezintă, propriu-zis, un tratament de Jigodie la câini, căci antibioticele nu tratează infecțiile virale; Medicamente antivirale și imunomodulatoare: deși nu există un antiviral specific pentru Maladia Carre, unele medicamente antivirale (cum ar fi ribavirina) au fost utilizate experimental. În plus, imunomodulatoarele pot fi folosite pentru a stimula sistemul imunitar al câinelui; Tratament pentru simptomele neurologice: în caz de convulsii, medicamentele anticonvulsivante (cum ar fi fenobarbitalul sau diazepamul) sunt esențiale pentru controlul crizelor și pentru a reduce riscul de leziuni; Medicamente antiinflamatorii: corticosteroizii (cum ar fi prednisolonul) pot fi folosiți pentru a reduce inflamația cerebrală în cazurile severe de afectare neurologică, deși utilizarea lor trebuie să fie atent monitorizată din cauza potențialelor efecte secundare și a impactului asupra sistemului imunitar. Îngrijire paliativă și confort: în cazurile în care prognosticul este extrem de rezervat, îngrijirea paliativă poate fi luată în considerare pentru a asigura confortul câinelui. Aceasta poate include analgezice pentru controlul durerii și suport emoțional pentru animal și proprietar. Cât trăiește un câine cu Jigodie? Medicii veterinari sunt adesea întrebați de către proprietar cât trăiește un câine cu Jigodie. Prognosticul variază semnificativ și depinde de mai mulți factori, inclusiv stadiul bolii, severitatea simptomelor, răspunsul la tratament și starea generală de sănătate a câinelui. Boala Carre este o infecție virală gravă, iar prognosticul poate fi rezervat, mai ales în cazurile severe. Dacă boala este diagnosticată și tratată într-un stadiu incipient, câinele are șanse mai mari de recuperare. În stadiile avansate, când virusul a afectat deja sistemele respirator, gastrointestinal și/sau nervos, prognosticul este mai puțin favorabil. Câinii care răspund bine la tratamentul de susținere, inclusiv fluide intravenoase, antibiotice pentru infecții secundare și anticonvulsivante pentru simptomele neurologice, au șanse mai mari de supraviețuire. Câinii tineri și cei cu sisteme imunitare compromise sunt mai vulnerabili și au un risc mai mare de complicații severe. Câinii sănătoși și adulți au o capacitate mai bună de a lupta împotriva infecției. Câinii care primesc tratament adecvat și se recuperează pot trăi o viață normală, deși pot rămâne cu sechele pe termen lung, în special de natură neurologică. Prevenirea bolii lui Carre Prevenirea bolii lui Carre poate fi realizată eficient printr-o combinație de măsuri de vaccinare, igienă și management. Vaccinarea Puii de câine ar trebui să fie vaccinați pentru Maladia Carre la vârsta de 6-8 săptămâni, cu rapeluri la fiecare 3-4 săptămâni, până la vârsta de 16-20 de săptămâni. După seria inițială de vaccinuri, câinii ar trebui să primească rapeluri anuale sau conform recomandărilor medicului veterinar. Unele vaccinuri oferă protecție pe o perioadă mai lungă și pot fi administrate la fiecare 3 ani. Majoritatea vaccinurilor pentru boala Carre fac parte din vaccinurile combinate (DHPP sau DAPP), care protejează și împotriva hepatitei infecțioase canină, parvovirozei și parainfluenței. Măsuri de igienă și management Evită contactul câinilor nevaccinați sau parțial vaccinați cu câini necunoscuți sau potențial infectați, în special în parcuri, locuri de joacă pentru câini, pensiuni și alte locuri publice. Dezinfectează regulat suprafețele, echipamentele și locurile unde stau câinii. Dezinfectante pentru Jigodie eficiente sunt soluțiile de clor, amoniu cuaternar și alte dezinfectante obișnuite. Spală-te pe mâini după manipularea câinilor și echipamentelor contaminate, pentru a preveni răspândirea virusului. Managementul câinilor expuși sau infectați Câinii suspectați de infecție cu Jigodie trebuie izolați imediat de ceilalți câini pentru a preveni răspândirea bolii. Câinii noi sau câinii care au fost în contact cu animale necunoscute ar trebui să fie ținuți în carantină pentru o perioadă de timp înainte de a fi introduși în colectivitate. Maladia Carre, sau Jigodia, cum mai este cunoscută această boală virală gravă, poate fi prevenită prin vaccinare corectă și prin respectarea unor reguli elementare de igienă. Boala are o evoluție severă în majoritate cazurilor, iar îngrijirea de specialitate poate salva câinele sau, în cel mai rău caz, îi poate ameliora suferința. Prognosticul bolii este foarte variabil și total dependent de imunitatea individuală. Surse foto: Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock. Surse: https://www.petmd.com/dog/conditions/respiratory/distemper-in-dogs https://www.avma.org/resources-tools/pet-owners/petcare/canine-distemper#:~:text=Canine%20distemper%20is%20a%20contagious,at%20risk%20of%20canine%20distemper https://www.akc.org/expert-advice/health/distemper-in-dogs/

Paraziții intestinali sunt o problemă comună la pisici, având incidență ridicată, ce variază în funcție de mediul în care trăiește pisica. Paraziții pot fi organisme protozoare, unicelulare sau organisme pluricelulare. De obicei, acestea cauzează simptome variate, care au ca efect secundar important scăderea imunității, astfel că mica felină devine mai predispusă la infecții virale, bacteriene și la alte boli. Este important de spus că unii paraziți intestinali ai pisicii au capacitatea de a infecta oamenii. Deparazitarea preventivă și periodică a pisicii este cea mai bună și mai simplă măsură atât pentru sănătatea acesteia, cât și a proprietarilor pisicii. Tipuri de paraziți intestinali la pisici Cum se poate infecta pisica? Când este necesară deparazitarea internă la pisici? La cât timp se face deparazitarea internă la pisici? Simptome Tratament antiparazitar Tipuri de deparazitare interna disponibile pentru pisici La ce riscuri îmi expun pisica dacă nu o deparazitez intern? Deparazitarea internă a pisicilor și riscul zoonozelor Prevenție Tipuri de paraziți intestinali la pisici Există multe familii de paraziți intestinali care pot infecta pisicile. În funcție de categorie, sunt viermi inelați, lați, cu cârlig sau bici și protozoare. Viermii rotunzi (Toxascaris leonina și Toxocara cati) sunt cel mai frecvent parazit intestinal al pisicilor, afectând 25% până la 75% dintre pisici. Atunci când proprietarul spune că pisica are viermi, cel mai probabil i-a observat în fecale și dorește un tratament pentru limbrici la pisici. Viermii rotunzi adulți au o lungime de 7-12 centimetri și trăiesc în intestinul pisicii, unde se atașează de pereții intestinali și consumă alimentele ingerate de gazdă. Ouăle sunt eliminate prin fecale. Infecția se produce prin ingerarea ouălor sau a rozătoarelor, care sunt gazde de transport. Infecția este, de obicei, benignă, dar pisoii afectați pot prezenta vărsături, diaree, constipație sau pierderea poftei de mâncare. Dacă nu sunt tratate, infecțiile provoacă anemie sau afecțiuni digestive severe. Toxocara poate infecta oamenii. Ancylostoma și Uncinaria sau viermii cu cârlig sunt viermi subțiri, de circa un centimetru lungime, care trăiesc atașați de mucoasele intestinale, unde se hrănesc cu sângele gazdei. Din cauza dimensiunilor mici, nu sunt vizibili în fecalele pisicilor infectate. Infecția este de lungă durată, dar mai rară decât cea cu viermi rotunzi. Pisicile adulte se infectează cu larvele viermilor care le pătrund prin piele sau sunt ingerate. Larvele migrează către plămâni și, apoi, spre intestine, unde se dezvoltă în viermi adulți. Infecția provoacă diaree și pierderea în greutate, iar parazitismul sever poate genera anemie severă. În aceste cazuri, fecalele pisicii pot fi negre și întunecate, din cauza prezenței sângelui digerat. Infecția este ușor de diagnosticat și de tratat. Larvele pot contamina omul. Tenia (cestode) are corp lung, turtit, care seamănă cu o panglică. Tenia adultă (sau viermii plați la pisici) trăiește în intestinul subțire, cu capul bine înfipt în mucoasa intestinală, absorbind nutrienții consumați de gazdă. Infectarea cu viermi lați la pisici se face prin ingerarea puricilor infectați sau prin consumul de rozătoare. Unele specii de tenie care infectează pisicile pot provoca boli și omului. Viermii stomacali (Ollanulus tricuspis and Physaloptera) trăiesc în stomacul pisicii și apar cel mai frecvent în rândul pisicilor sterilizate sau la cele care trăiesc în comunități mari și aglomerate. Viermii pot fi contractați prin ingerarea greierilor sau a gândacilor ori de la rozătoare. Infecția provoacă vărsături cronice și lipsa poftei de mâncare, împreună cu pierderea în greutate și subnutriția, deși există și pisici care nu prezintă semne de boală. Isospora sunt organisme microscopice unicelulare, care provoacă coccidioză. Infecția este foarte frecventă și, de cele mai multe ori, nu cauzează probleme la pisicile adulte, însă poate provoca boli semnificative la pui. Isospora pisicilor nu afectează omul. Parazitul Giardia (Lamblia) face parte din familia protozoarelor, fiind un organism unicelular, care se pune în mișcare cu ajutorul cozilor asemănătoare biciului și parazitează intestinul subțire. Infecția cu Giardia, numită giardioză, apare destul de rar la pisici, dar este mai frecventă în gospodăriile unde sunt mai multe pisici. Chisturile Giardia sunt foarte rezistente la îngheț și la clorinarea apei municipale. Simptomele infecției pot include diaree acută sau cronică, deși majoritatea pisicilor infectate cu Giardia nu prezintă semne. Nu este sigur dacă speciile de Giardia care infectează pisicile sunt contagioase pentru oameni sau invers, deși studii recente sugerează posibilitatea transmiterii infecției de la pisică la om și invers. Tratamentul Giardia la pisici este rareori necesar. Pisicile sunt gazda definitivă a parazitului Toxoplasma gondii. Infecția cu acest parazit unicelular este destul de frecventă, dar rareori provoacă boli la pisici. Pisica se poate infecta consumând carne crudă. Toxoplasmoza poate fi transmisă oamenilor, însă majoritatea persoanelor sănătoase, infectate cu acest organism, nu prezintă niciun semn de boală; excepție fac cele cu o imunitate compromisă și femeile însărcinate, ambele categorii fiind foarte vulnerabile la această infecție. Cum se poate infecta pisica Modul de contaminare cu viermișori la pisici este diferit de la un tip de parazit intestinal la altul. Este cert că pisicile care stau doar în casă sunt mai puțin expuse, dar, chiar și în cazul lor, riscul de a contracta paraziți ai pisicilor există. Cele mai expuse sunt pisicile care merg regulat afară și care hoinăresc în spații unde ajung și alte pisici sau animale. Carnea crudă, muștele, gândacii sunt alte căi care pot duce la infectarea cu viermi ai pisicilor, inclusiv a celor care stau doar în casă. Aptitudinile de prădător ale acestora le vor face să prindă insecte, unele dintre ele fiind purtătoare ai paraziților. În acest context, tratamentul cu antiparazitare pentru pisici devine necesar pentru toate felinele, indiferent de mediul de viață. Felinele care vânează șoareci sunt foarte predispuse la infecțiile cu viermi intestinali ai pisicilor. O altă sursă de infecție este litiera folosită la comun, de mai multe pisici. Puricii pot transmite infecțiile cu paraziți intestinali, aceștia fiind gazde pentru ouă și larve. În acest context, deparazitarea internă și externă la pisici trebuie efectuată concomitent, pentru a preveni și limita reinfestarea. Chiar și pisicile care stau doar în casă se pot contamina cu paraziți aduși de afară, pe tălpile încălțămintei. Unul dintre obiceiurile pisicii este acela de a se tăvăli, iar ouăle sau larvele se prind de blana pisicii, care, ulterior, le va ingera, atunci când se spală. Prezența unui cățel care iese regulat afară, în casa unde se află o pisică, va crește riscul infectării acesteia. În această situație, este important ca schema de deparazitare internă a pisicii să fie armonizată cu cea a câinelui. Când este necesară deparazitarea internă la pisici? Administrarea de pastile de deparazitare pentru pisici (sau a altor medicamente pentru viermi la pisici) este necesară într-o multitudine de situații, dintre care enumerăm: Pisica prezintă semne de infectare cu paraziți interni (diaree, vărsături, creștere lentă, balonare etc.); deparazitarea se va face după identificarea tipurilor de viermi la pisici, pentru eficiența maximă a tratamentului curativ; Pisica a fost expusă contactului cu alte pisici sau animale parazitate; Pisica este gestantă sau alăptează. În acest caz, tratamentul de viermi la pisici se realizează numai la recomandarea medicului veterinar și doar cu produsele indicate de acesta. La cât timp se face deparazitarea internă la pisici? Intervalul de timp la care se face deparazitarea internă la pisici variază în funcție de mai mulți factori. Recomandarea generală pentru proprietari este să ia în calcul administrarea de pastile de viermi pentru pisici astfel: La fiecare 3 luni, în cazul pisicilor care au acces la exterior, unde pot intra în contact cu paraziții, prin intermediul mediului înconjurător. Este frecvența potrivită și pentru pisicile de interior care conviețuiesc cu un câine sau pentru pisicile locuințele în care există o gravidă, un bebeluș sau o persoană imunosupresată; La fiecare 6 luni, în cazul pisicilor care locuiesc numai la interior. Orice animal de companie implică un nivel superior de responsabilitate, de la asigurarea hranei necesare până la asistența veterinară regulată. Află ce presupune ingrijirea unei pisici, astfel încât aceasta să aibă o viață lungă și fericită! Simptome Infecțiile cu paraziți intestinali (viermi sau protozoare), de intensitate mică, pot să nu producă semne clinice pisicilor adulte. Cu toate acestea, paraziții intestinali ai pisicilor nu dispar de la sine și, în cele mai multe cazuri, infecția se amplifică în timp. Un anumit grad de infestare va duce la apariția simptomelor. Indiferent de tipul de parazit intestinal, semnele comune ale infecției sunt: Pierderea în greutate – este unul dintre semnele comune de boală. Deși apetitul pisicii este normal, aceasta slăbește în mod vizibil. La aceasta se adaugă un stomac umflat, moale, cu aspect plin; Vărsăturile repetate sunt un alt simptom. Pisicile vomită relativ frecvent, dar, atunci când aceste vărsături se repeta des și conțin hrană parțial digerată, poate fi un simptom al infecției cu paraziți intestinali; Starea blănii se schimbă – dacă, în mod normal, blana pisicii este moale și lucioasă, în cazul infecției cu paraziți, aceasta devine aspră și este lipsită de strălucire. În unele cazuri, pisica poate prezenta o pierdere abundentă a părului, dar și unele iritații pe piele; Diareea – scaunele moi, cu o consistență semilichidă sau fragmentată, și prezența mucozităților sau a urmelor de sânge sunt semne ale paraziților. Infecția cu protozoare produce scaune cu sânge sau dure, foarte închise la culoare, ca urmare a sângerărilor intestinale; Paraziții sunt vizibili în scaunul pisicii și, de asemenea, în jurul anusului sau, eventual, în litieră. Dat fiind faptul că viermii intestinali au dimensiuni variate, unii dintre ei fiind foarte mici, este posibil ca aceștia să nu fie sesizabili, dar un examen de laborator îi va detecta. Unii viermi sunt lungi și pot ajunge chiar și la 10 centimetri lungime, sunt mereu albi și, uneori, sunt vizibili în fecalele pisicii. Este puțin probabil să poată fi identificați viermi întregi, dar secțiuni ale acestora, sub forma unor firișoare albe sau boabe mici, albe, pot să apară; Comportamentul neobișnuit este un cumul. Pisica este letargică, nu se joacă, este lipsită de energie și indiferentă la lucruri care, de regulă, îi provocau atenție. Un alt comportament neobișnuit este acela că se târăște cu fundul, pentru că viermii intestinali provoacă, aproape mereu, o iritație în zona anusului; Anemia este un alt simptom care poate fi confirmat de analizele de laborator, dar poate fi indicată și de culoarea palidă a gingiilor pisicii. Anemia apare mai ales în cazul infecției cu protozoare; Dat fiind faptul că paraziții, indiferent de tipul lor, migrează din stomac și intestin la alte organe, pisica poate prezenta și o tuse persistentă, mai ales în cazul infestărilor grave, cronice. În toate aceste cazuri, mica felină trebuie dusă la medicul veterinar, pentru că, în caz contrar, starea generală se va agrava. Medicul poate stabili cu precizie tipul sau tipurile de paraziți intestinali. Sunt posibile infecții concomitente cu mai multe tipuri de viermi. Infecțiile parazitare sunt doar una dintre problemele care pot afecta starea generală de sănătate a pisicii. Discută cu medicul veterinar despre suplimentele pentru pisici; în funcție de ingredientele lor, acestea pot oferi un aport important de vitamine, minerale, aminoacizi și probiotice, care susțin sănătatea și imunitatea felinei. Tratament antiparazitar Viermii intestinali și protozoarele sunt tratabile. Este important, însă, ca tipul paraziților și gradul de infectare să fie identificate corect, înainte de apariția stadiilor avansate de infestare. Medicul veterinar poate prescrie medicamentul adecvat pentru deparazitare (antihelmintic), împreună cu un protocol de administrare adecvat al antiparazitarelor. Cât costă deparazitarea la pisici depinde de mai mulți factori, printre care produsul utilizat, eficiența acestuia, necesitatea repetării administrării, vârsta și greutatea pisicii etc. Medicamentele au efecte diferite, în funcție de tipul de parazit. În cazul teniilor, acestea sunt omorâte în intestin și eliminate fragmentat. Alte medicamente produc desprinderea viermilor din peretele intestinal și eliminarea în fecale. În unele cazuri, terapia omoară paraziții adulți, dar nu afectează ouăle sau larvele acestora, astfel că tratamentul trebuie repetat la intervale de 3-4 săptămâni și apoi la fiecare 3-4 luni, pentru a preveni o reinfestare. În unele cazuri, viermii migrează în plămâni sau/și inimă, iar terapia este complexă și combinată: medicamente orale și injectabile, antibiotice, diete speciale și diuretice. Alimentația pisicii este esențială pentru menținerea și redobândirea sănătății. Există mai multe tipuri de formule concepute special pentru diverse boli: diabet, insuficiență renală, probleme cardiace etc. Descoperă dietele veterinare pentru pisici și beneficiile lor! Pastilele pentru paraziți intestinali la pisici se administrează doar cu recomandarea medicului, dat fiind faptul că terapia este una complexă care, de cele mai multe ori, trebuie repetată pentru a vindeca pisica. Cu atât mai mult, deparazitarea pisicilor mici și deparazitarea internă a puilor de pisică se realizează numai la recomandarea medicului veterinar. Deparazitarea internă a pisicii se poate face și preventiv. În cazul pisoilor, tratamentul inițial se face la vârsta de trei săptămâni, apoi se repetă la intervalele indicate de medic. De regulă, se aplică un protocol anual de deparazitare, dar și preventiv. Dacă ai mai multe animale de companie, recomandat este să fie deparazitate toate în aceeași perioadă. Tipuri de deparazitare internă disponibile pentru pisici Deparazitarea internă a pisicilor se poate face cu o varietate de produse care conțin fie o substanță activă, fie o combinație de substanțe active. În mod normal, alegerea produsului pentru deparazitare se realizează consecutiv examenelor de fecale ce identifică speciile de paraziți prezente. Totuși, dacă pisica are acces la exterior sau dacă este infestată cu purici, medicul veterinar poate prescrie un produs cu o acoperire largă asupra mai multor specii de paraziți. Forma de administrare diferă și ea. Există pastile de deparazitare internă, dar există și pastile eficiente pentru deparazitarea internă și externă, concomitent. Unele dintre aceste comprimate sunt masticabile, ceea ce înseamnă că au un gust bun, deci există o probabilitate mai mare ca pisica să le ia singură. Pentru pisicile foarte pretențioase, există și varianta pipetelor pentru deparazitare internă și externă. Trebuie menționat că majoritatea acestora nu sunt eficiente împotriva tuturor speciilor de paraziți comuni felinelor; așadar, utilizarea lor trebuie alternată cu administrarea altor produse. Deparazitarea puilor de pisică Deparazitarea puilor de pisică este necesară, dar trebuie să țină cont de o serie de precauții referitoare la greutatea redusă a acestora și la vârsta lor. Dacă te întrebi de la ce vârstă se deparazitează puii de pisică, ei bine, există produse special destinate, care pot fi administrate începând cu vârsta de 3 luni. Ulterior, medicul va recomanda o schemă de tratament, în funcție de mediul de viață al pisicii mamă și al puilor, de vârsta administrării vaccinurilor, de statusul mamei etc. La ce riscuri îmi expun pisica dacă nu o deparazitez intern? Unii dintre proprietari sunt îngrijorați în legătură cu eventualele reacții adverse la deparazitarea pisicilor și întreabă medicul în legătură cu deparazitarea internă a pisicilor și efectele secundare. Acest tratament este considerat unul sigur, cât timp este realizat în mod corect și particularizat pentru fiecare caz. Reacțile adverse sunt rare, minore și trec de la sine, cea mai frecventă fiind diareea pisicilor după deparazitare, ca urmare a eliminării viermilor morți. Deparazitarea internă a pisicilor și riscul zoonozelor Deparazitarea internă a pisicilor nu este necesară numai pentru sănătatea felinei, ci și pentru sănătatea familiei în care trăiește aceasta. Zoonozele sunt boli care pot fi transmise de la animale la oameni. Mulți dintre paraziții interni ai pisicilor pot provoca zoonoze cu implicații serioase. Toxoplasmoza, giardioza, coccidioza, ascaridioza și teniaza sunt printre cele mai frecvente zoonoze transmisibile de la pisica nedeparazitată la om. Prevenirea zoonozelor se realizează pe două căi: prima dintre ele este reprezentată de deparazitarea regulată a pisicilor, la fiecare 3-6 luni sau conform schemei recomandate de medicul veterinar. Menținerea unei igiene riguroase este la fel de importantă, însă e bine să fii conștient că, în cazul conviețuirii cu pisica în apartament, este imposibil să împiedici transmiterea elementelor parazitare exclusiv prin respectarea măsurilor de igienă. Prevenție Există diverse măsuri preventive pentru infecția cu paraziți intestinali la pisică. Prevenția începe cu tratamentul inițial, care trebuie făcut tuturor pisoilor, la vârsta de trei săptămâni, cu scop preventiv sau terapeutic, în cazul în care puii au luat paraziți de la mama lor. Larvele acestor viermi sunt transmise foarte ușor de la mamă, transplacentar sau prin alăptare. O altă măsură preventivă este tratarea pisicilor care alăptează, cu scop preventiv sau terapeutic. Medicamentele preventive lunare sunt administrate pe tot parcursul anului pisicilor al căror comportament le predispune la un risc ridicat de infestare (pisici care hoinăresc sau vânează constant rozătoare). La acestea, se pot adăuga examenele materiilor fecale ale pisicii, de 2-3 ori pe an, dacă stilul de viață presupune o vulnerabilitate mare. Pisicile care locuiesc în interior sunt mai ferite de riscul infecției cu paraziți, dar, și în cazul lor, deparazitarea periodică este bine-venită. Colectarea zilnică a fecalelor din litieră și a celor din aer liber, păstrarea unor condiții sanitare și igienice în casă și evitarea expunerii pisicii în locuri potențial contaminate sunt necesare. Nisipul din litiera pisicii trebuie schimbat complet la cel mult trei săptămâni, indiferent de tipul de așternut folosit, iar vasul trebuie curățat și dezinfectat, înainte de a pune nisip nou. O măsură eficientă este prevenirea infestării cu purici, care sunt vectori ai paraziților intestinali. Pisica este un companion iubit, ușor de îngrijit, care oferă multe satisfacții oamenilor. De aceea, este necesar ca mica felină să fie protejată de boli și paraziți, pentru a avea o viață lungă și frumoasă. Sursa foto: Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock CELE MAI RECENTE POSTARI

Gingivita este o inflamație a gingiilor pisicii tale. Afecțiunea reprezintă o problemă de sănătate frecventă, care afectează până la 85% dintre felinele cu vârsta de până la 4 ani. Deși adesea ignorată de către proprietari din cauza simptomelor destul de subtile care o însoțesc, gingivita poate avea consecințe serioase asupra stării generale de sănătate a pisicii. În continuare, poți descoperi o perspectivă detaliată asupra cauzelor, simptomelor, diagnosticului, tratamentului și prevenirii acestei afecțiuni. Gingivita la pisici: cauze Gingivita la pisici: simptome Gingivita la pisici: diagnostic Gingivita la pisici: opțiuni de tratament Gingivita la pisici: recomandări de management pentru proprietari Gingivita la pisici: prevenție Gingivita la pisici: cauze Atunci când ne referim la gingivita la pisici, există mai multe cauze posibile ale acestei afecțiuni: Lipsa igienei orale: Lipsa periajului dentar și a igienei orale regulate poate determina acumularea de placă bacteriană și tartru, considerate a fi cauza principală a gingivitei, exact ca și în cazul oamenilor. Placa bacteriană este o peliculă aderentă, transparentă, care se formează la suprafața dinților și care este bogată în bacterii care pot provoca inflamația gingiilor. Atunci când nu este îndepărtată la timp, pe placa bacteriană se depozitează minerale care formează tartrul; adesea, acesta se localizează la limita dintre dinte și gingie, provocând retracție gingivală, boala parodontală și, în cele din urmă, căderea dinților la pisici; Dieta necorespunzătoare: o dietă bogată în zaharuri sau în carbohidrați rafinați poate favoriza proliferarea bacteriilor din cavitatea bucală și poate contribui la formarea plăcii bacteriene, cu toate efectele sale nocive asupra danturii pisicii. De asemenea, o alimentație în care pisica primește preponderent hrană umedă favorizează apariția tartrului; Boli cronice: anumite boli cronice cum sunt diabetul sau afecțiunile renale pot crește riscul de apariție a gingivitei la pisică; Boli autoimune: există unele boli autoimune ale pisicilor care pot determina inflamația persistentă a gingiilor; Leucemia virală a pisicilor (FeLV): este o infecție virală care poate prezenta, alături de alte simptome, și o gingivită persistentă. În cazul în care pisica ta manifestă simptome care te pun pe gânduri, opinia unui medic veterinar este de neînlocuit. Intreaba medicul veterinar despre semnele care te îngrijorează, pentru a stabili nivelul de urgență al situației și a putea beneficia de tratament adecvat cât de repede posibil! Gingivita la pisici: simptome Asemănător altor boli ale gurii la pisici, gingivita evoluează cu simptome locale sugestive: Gingii roșii, umflate, sângerânde: aspectul gingiilor pisicii, în special în zona imediat periferică dinților, este deosebit de sugestiv atunci când discutăm despre gingivită. Sângerarea gingiilor poate apărea spontan, sau consecutiv alimentației cu mâncare uscată sau cu alte alimente dure; Respirație urât mirositoare: halitoza (halena) este un simptom comun al gingivitei și apare frecvent la pisici, mai ales în absența igienei orale. Bacteriile care alcătuiesc placa bacteriană produc compuși volatili cu miros neplăcut, care poate fi detectat cu ușurință printr-o simplă apropiere de gura deschisă (de dentiția pisicii); Depuneri de tartru pe dinți: acumularea de tartru, o substanță dură, de culoare galben-maronie, pe suprafața dinților este unul dintre factorii majori care contribuie la gingivită. Tartrul favorizează proliferarea bacteriilor și agravează inflamația gingiilor; Dificultăți de masticație: pisica cu gingivită poate manifesta durere sau disconfort la masticație, manifestând o preferință pentru alimentele moi sau renunțând complet la masticație, în cazul în care primește hrană uscată; Salivație excesivă: salivația excesivă, denumită în termeni medicali sialoree, poate fi adesea observată la pisicile cu gingivită, chiar dacă manifestările ei sunt mai discrete decât la câine. Saliva poate fi spumoasă sau transparentă; Pierderea poftei de mâncare: durerea asociată gingivitei la pisici poate duce la scăderea apetitului și poate determina pierderea în greutate a felinei; Alte semne: pisica poate manifesta semne de agitație și nervozitate, frecarea obrajilor de diferite obiecte sau dificultăți la apucarea hranei. Alimentația este unul dintre cei mai importanți factori de care trebuie să ții cont atunci când vine vorba despre sănătatea pisicii tale. Există o gama variata de diete veterinare, recomandate în diverse situații și pentru diferite categorii de vârstă; vezi ce i se potrivește pisicuței tale și discută cu medicul veterinar despre recomandările sale! Gingivita la pisici: diagnostic Diagnosticul gingivitei la pisici poate fi suspicionat de către proprietar prin simpla observare a aspectului gingiilor, dar necesită confirmarea medicului veterinar, care va identifica și cauzele bolii, și tratamentul optim. Medicul veterinar va efectua inițial o inspecție clinică a cavității bucale a felinei, pentru a vizualiza cu atenție gingiile și dinții. Acesta va palpa gingiile, pentru a le evalua sensibilitatea și gradul de inflamație, și va sonda spațiul dintre gingie și dinte, pentru a determina adâncimea pungilor parodontale. În unele cazuri, examinarea poate include efectuarea unei radiografii dentare, pentru evaluarea stării osului alveolar. Gingivita la pisici: opțiuni de tratament Tratamentul în gingivita la pisici depinde de mai mulți factori importanți: cauzele gingivitei, vârsta pisicii, eventuale afecțiuni adiacente și alte particularități despre care vei discuta cu medicul veterinar. Severitatea simptomelor este, de asemenea, un element care trebuie luat în calcul în stabilirea unui protocol de tratament. Tratamentul gingivitei aflată la debut În cazurile ușoare de gingivită, medicul veterinar va recomanda, în primul rând, efectuarea unui detartraj profesional sub anestezie generală, care să îndepărteze placa bacteriană și tartrul de pe suprafața dinților. Proprietarul va primi recomandări de respectat pentru acasă. Tratamentul gingivitei severe În cazurile severe de gingivită, efectuarea unei radiografii dentare este obligatorie. Astfel, medicul va putea decide în favoarea extracției dinților care sunt sever afectați și care nu mai pot fi salvați. După intervenție, pisica va fi tratată cu antibiotice, pentru prevenirea infecțiilor bacteriene severe și cu antiinflamatoare, pentru a reduce durerea locală și a controla inflamația gingiilor. Pe termen lung, proprietarul va primi recomandări pentru susținerea sănătății orale. Gingivita la pisici: recomandări de management pentru proprietari Proprietarul joacă un rol esențial în managementul gingivitei pisicii sale. Există mai multe direcții pe care medicul veterinar le va avea în vedere atunci când va face recomandări referitoare la tratarea gingivitei. Igiena orală este extrem de importantă în cazul pisicii cu gingivită. Alimentația trebuie adaptată la nevoile sale specifice, ținându-se cont și de eventuale alte probleme de sănătate. Tratamentul post-intervenție trebuie respectat cu strictețe, în așa fel încât să se producă vindecarea completă și să se evite fenomenul de rezistență bacteriană la antibiotice. Imediat după extracțiile dentare, medicul veterinar e posibil să îți recomande să hrănești pisica preponderent cu hrană umedă, pentru a o proteja de efortul de masticație. Când, ce și cât ar trebui să mănânce o pisică? Recomandările variază în funcție de numeroase aspecte: vârsta pisicii, starea sa fiziologică, eventualele afecțiuni de care suferă, rasa acesteia, nivelul său de activitate și așa mai departe. Iată câteva recomandari generale despre alimentatia unei pisici sanatoase; pentru sfaturi personalizate, contactează medicul veterinar! Gingivita la pisici: prevenție Orice medic îți va spune că este mai simplu să previi decât să tratezi, iar medicul veterinar nu face excepție. Prevenirea gingivitei la pisici este de natură să le asigure felinelor o viață mai lungă și mai sănătoasă. Curățarea dinților pisicii Curățarea dinților pisicii, cu alte cuvinte igiena orală, este esențială pentru gingii și dantură sănătoase. Periajul dentar trebuie efectuat în mod regulat, de minim 2 - 3 ori pe săptămână, cu ajutorul unei periuțe de dinți și a unei paste de dinți special concepute pentru pisici. Chiar dacă multe pisici sunt reticente într-o primă fază, gustul bun al pastei, blândețea și perseverența proprietarului și condiționarea pozitivă cu recompense gustoase la finalul procedurii le vor îmblânzi. Utilizarea soluțiilor antibacteriene sau antiseptice poate ajuta la reducerea numărului de bacterii din cavitatea bucală și la menținerea sănătății gingiilor. Totuși, este important de precizat că orice inițiativă de acest gen trebuie discutată cu medicul veterinar, singurul în măsură să îți ofere sfaturi personalizate. În niciun caz și sub nicio formă nu se vor folosi produse de igienă orală destinate oamenilor, la pisici! Dieta pisicii Alimentația joacă un rol important în prevenirea apariției tartrului la pisici. Hrana uscată de calitate superioară poate ajuta la curățarea mecanică a dinților, pe măsură ce pisica mestecă. Este recomandat să alegi o hrană uscată cu crochete mici și dure, special concepute pentru a menține sănătatea orală. La fel de important este să eviți alimentele lipicioase, cum sunt dulciurile sau diverse resturi de la masă, care pot favoriza acumularea plăcii bacteriene. Controale veterinare periodice Un proprietar responsabil va programa controale veterinare periodice, la fiecare 6 - 12 luni, pentru monitorizarea stării de sănătate a danturii pisicii. Este important să monitorizezi și tu starea gingiilor pisicii și să contactezi medicul de îndată ce observi semne de inflamație, sângerare sau respirație urât mirositoare. În numeroase cazuri, durata de viață a felinei depinde de modul în care proprietarul a știut să o îngrijească. Fiecare etapă a vieții unei pisici este plină de provocări specifice, iar nevoile unei pisici adolescente diferă mult de cele ale unei senioare. Află care sunt principalele etape din viata unei pisici și la ce trebuie să fii atent, în fiecare dintre ele! Alte recomandări Pisica trebuie să aibă întotdeauna la îndemână cel puțin o sursă de apă proaspătă, pentru a se hidrata corespunzător. În plus, apa ajută la clătirea cavității bucale și la îndepărtarea resturilor alimentare. Este de dorit ca sursa de apă să fie amplasată la distanță de bolul cu mâncare. Pisica are nevoie de un mediu de viață curat, care poate contribui la reducerea expunerii la bacterii care pot contribui la declanșarea gingivitei. În plus, medicul veterinar poate veni cu recomandări suplimentare, pe care te încurajăm să le respecți întru totul, deoarece sunt adaptate nevoilor specifice ale pisicii tale. Gingivita pisicilor este o problemă de sănătate aparent minoră, dar poate avea un impact considerabil asupra calității vieții felinei. Igiena orală corectă, o dietă adecvată și sprijinul medicului veterinar sunt micile secrete care te vor ajuta să ai o pisică sănătoasă și fericită! Bibliografie: https://www.vet.cornell.edu/departments-centers-and-institutes/cornell-feline-health-center/health-information/feline-health-topics/feline-dental-disease https://www.petmd.com/cat/conditions/mouth/gingivitis-in-cats https://vcahospitals.com/know-your-pet/gingivitis-and-stomatitis-in-cats https://www.webmd.com/pets/cats/what-to-know-about-gingivitis-in-cats Surse foto: Shutterstock, Shutterstock.

Fie că ai adoptat de curând un cățel, că intenționezi să faci asta sau că ai câine de când te știi, una dintre cele mai importante decizii când vine vorba despre sănătatea patrupedului tău este legată de castrare sau sterilizare. În cele ce urmează, te invităm să afli care sunt recomandările specialiștilor, de ce este importantă această operație pentru starea generală a câinelui tău, când se face o astfel de intervenție și ce presupune. Totodată, ți-am pregătit un scurt ghid despre cum ar trebui să ai grijă de prietenul tău în perioada postoperatorie, pentru ca el să se recupereze cât mai repede.  Diferențe între castrarea și sterilizarea câinilor La ce vârstă se recomandă castrarea sau sterilizarea câinilor? Cum îți pregătești patrupedul pentru castrare sau sterilizare Riscurile nesterilizării câinilor Impactul sterilizării asupra comportamentului câinilor De ce este important să controlăm populația de câini prin sterilizare? Importanța unei vizite la medicul veterinar înainte de castrare Dieta recomandată pentru câinii castrați Activitățile recomandate în perioada de recuperare Cum să prevenim complicațiile și să menținem sănătatea câinelui după castrare? Legislația privind sterilizarea câinilor în România Mituri despre castrare și sterilizare Diferențe între castrarea și sterilizarea câinilor Sterilizarea se referă la îndepărtarea organelor reproducătoare ale femelelor, în vreme ce castrarea este denumirea procedurii care se aplică în cazul masculilor. Ambele operații presupun o perioadă minimă de spitalizare, se fac sub anestezie totală și nu implică, în mod normal, niciun risc. Singurele probleme care pot să apară sunt legate de perioada postoperatorie, însă, dacă respecți recomandările medicilor și ai grijă de prietenul tău patruped, îl vei ajuta să se recupereze repede. Castrarea câinelui  Castrarea presupune îndepărtarea testiculelor (și a structurilor asociate). Această procedură, ca și la femele, va face imposibilă reproducerea și va elimina comportamentul asociat perioadelor cu activitate hormonală intensă. Reține, însă, că depinde întotdeauna de vârsta și particularitățile fiecărui exemplar, așa că manifestările postoperatorii nu sunt la fel pentru toți câinii. Există și o procedură alternativă, vasectomia, dar aceasta nu este practicată frecvent. Sterilizarea cățelușei Sterilizarea este intervenția chirurgicală prin care medicul veterinar îndepărtează organele reproducătoare, astfel încât femela nu mai poate rămâne însărcinată și nici nu mai intră în călduri, pentru că nu mai are menstruație. În mod normal, comportamentul sexual tipic pentru fiecare rasă dispare, însă nu întotdeauna se întâmplă așa. Ca și sterilizarea pisicilor, procedura poate fi făcută în două moduri, ambele operații fiind la fel de sigure și de eficiente: ovariohisterectomie – îndepărtarea uterului și a ovarelor; ovarectomie – sunt îndepărtate doar ovarele. La ce vârstă se recomandă castrarea sau sterilizarea câinilor? Vârsta clasică pentru sterilizarea sau castrarea unui câine este între 4 și 6 luni, dar sunt mai mulți factori de care medicul veterinar va ține cont, cum ar fi rasa, în momentul în care va recomanda o astfel de intervenție. Câinii de talie mare, precum Presa Canario, tind să se maturizeze sexual mai târziu decât cei mici. De asemenea, este important și mediul în care animalele cresc. De pildă, luăm cazul unui mascul și al unei femele care sunt frați, au aceeași vârstă și stau în aceeași casă. În această situație, operația ar trebui să aibă loc cât mai devreme, înainte ca femela să intre pentru prima dată în călduri. Pe de altă parte, dacă în locuință nu este decât un singur cățel, nu este o grabă. Sterilizarea și castrarea sunt recomandate mai ales pentru a reduce numărul de pui nedoriți, dar aceste intervenții aduc și o mulțime de beneficii pentru sănătatea prietenului tău patruped și pot reduce problemele de comportament, după cum spun specialiștii de la Societatea Americană pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale (ASPCA). Sterilizarea/castrarea câinilor nu le schimbă personalitatea sau temperamentul, acesta fiind doar un mit. Indiferent dacă blănosul tău va trece printr-o procedură de castrare timpurie sa mai târzie, asigură-i o dezvoltare armonioasă și o sănătate de fier cu ajutorul suplimentelor de uz veterinar; medicul îți poate oferi recomandări detaliate despre variantele potrivite pentru el! La ce vârstă le vine ciclul la cățele? Cei mai mulți veterinari recomandă sterilizarea înainte ca femela să intre prima dată în călduri. Dacă te întrebi la ce vârstă le vine ciclul la cățele, momentul variază, dar, de obicei, se întâmplă la vârsta de 5-10 luni. Sterilizarea câinilor înainte ca femela să intre prima dată în călduri reduce riscul ca ea să dezvolte cancerul mamar. De asemenea, sterilizarea poate preveni apariția piometrului, o infecție gravă a uterului, frecvent întâlnită la femelele nesterilizate și care nu sunt împerecheate. Totodată, castrarea cățelelor este cea mai eficientă metodă de a evita sarcinile nedorite sau apariția sarcinilor false, care pot să ducă la probleme de comportament și la dezvoltarea unor afecțiuni medicale. La câinii de talie mică, așa cum sunt cei din rasa Shih Tzu, intervenția precoce, în jurul vârstei de 5 luni, este cea mai bună alegere. Perioada de călduri la câini masculi Nu se poate discuta despre o perioadă de călduri la câini masculi; aceștia răspund semnalelor pe care le transmit femelele disponibile și pot parcurge distanțe mari pentru a le întâlni. Dacă discutăm despre un câine mascul în călduri, manifestările nu sunt foarte clare și pot varia mult; majoritatea acestora sunt agitați, caută să fugă de acasă în căutarea femelei: odată ce aceasta a fost identificată, o urmăresc și sunt dispuși să se angajeze în conflicte cu alți masculi pentru a-i intra acesteia în grații. Cum îți pregătești patrupedul pentru castrare sau sterilizare Patrupedul tău va simți dacă tu ești agitat sau îngrijorat. Primul lucru pe care este bine să-l faci înainte de operație este să-ți păstrezi calmul și să-l faci și pe el să se simtă confortabil și să aibă încredere că nu i se va întâmpla ceva rău. Apoi, cu cel puțin 12 ore înainte de intervenție, asigură-te că patrupedul nu mănâncă nimic. Are voie să bea, dar nu în dimineața zilei în care este programat. De asemenea, medicul veterinar îl va consulta înainte de operație și va solicita teste de sânge și alte examene medicale, care să arate că animalul este sănătos și poate suporta bine operația, fără riscuri. Riscurile nesterilizării câinilor Mulți proprietari își pun întrebări referitoare la perioada de recuperare după castrarea câinilor sau își fac griji despre cât costă castrarea unui câine, dar prea puțini dintre ei iau în calcul riscurile nesterilizării companionului lor blănos. Când se castrează câinii masculi, medicul veterinar îți protejează prietenul de accidente determinate de fuga de acasă, de luptele cu alți câini masculi, de stresul și agitația generate de perceperea unei femele în călduri. De asemenea, sterilizarea timpurie îl protejează pe câinele mascul împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală, a unei afecțiuni tumorale peniene și a cancerului de prostată. Sterilizarea la cățele are ca prim și evident avantaj stoparea înmulțirii nedorite a câinilor metiși. Dar sterilizarea la cățea are și alte avantaje legate de sănătatea și longevitatea acesteia: după sterilizare, cățelele nu mai au ciclu, deci nu mai murdăresc prin casă; riscul de piometru este complet eliminat în cazul în care se efectuează operația de ovariohisterectomie la cățele. În plus, operația de sterilizare la cățelușe înainte de primul ciclu de călduri se asociază cu o scădere drastică a riscului de apariție a cancerului mamar. Ignorarea acestor avantaje legate de deținerea unui câine sterilizat înseamnă a-ți expune prietenul blănos riscului de cancer, de infecții fatale sau de accidente periculoase. Impactul sterilizării asupra comportamentului câinilor Sursa foto: Shutterstock Printre cele mai frecvente întrebări pe care și le pun proprietarii înainte de a decide în favoarea operației de castrare la câini se numără și aceasta: ce înseamnă castrarea la câini, din punct de vedere al comportamentului acestora? La ce vârstă se sterilizează câinii, astfel încât operația să nu aibă niciun impact asupra comportamentului acestora? La ce vârstă se castrează câinii nu are nici o importanță din punct de vedere al comportamentului; unii specialiști consideră că efectuarea castrării juvenile la masculi îmbunătățește relațiile sociale între aceștia și alți câini, dar ipoteza nu este întotdeauna confirmată. Castrarea nu trebuie privită ca un remediu pentru agresivitate; aceasta trebuie controlată prin dresaj. Un câine castrat este la fel de vesel și de jucăuș ca și unul necastrat. La ce vârstă se castrează câinii masculi nu le va influența tendința de a face paza proprietății sau receptivitatea pentru dresaj. Sterilizarea animalelor nu le modifică acestora personalitatea în nici un fel. Singura schimbare care se poate observa când se sterilizează cățeaua sau când se castrează câinele este lipsa interesului pentru activitățile care țin de reproducere. Exemplarele nu mai au tendința de a fugi de acasă, nu mai sunt distrase de feromonii altor câini în călduri și manifestă mai puțină agitație legată de comportamentele sexuale. De ce este important să controlăm populația de câini prin sterilizare? Proprietarii își fac adesea griji referitor la infecții după sterilizarea câinilor, sunt preocupați de perioada de recuperare după sterilizarea unei cățele sau de eventuale reacții adverse la anestezia câinelui. Toate aceste riscuri sunt minime în cabinetul unui medic veterinar competent, în schimb, beneficiul major al castrării (controlul populației de câini) nu poate fi obținut prin nicio altă metodă. O cățea poate naște între 4 și 8 sau chiar 12 pui la o fătare și poate avea două fătări pe an. La rândul lor, puii acesteia pot începe să aibă proprii pui la vârsta de doar 8 luni. Un calcul sumar demonstrează că viteza cu care crește populația de câini este mult mai mare decât posibilitățile reale de adopție, ceea ce înseamnă că tot mai mulți câini ai nimănui ajung pe stradă, expuși frigului, foamei, bolilor și accidentelor. În acest context, ce înseamnă sterilizarea la câini? Aceasta este sinonimă cu a da o șansă de adopție câinilor deja existenți și reducerea numărului de câini fără stăpân, dorință comună atât iubitorilor, cât și mai puțin iubitorilor de animale. Importanța unei vizite la medicul veterinar înainte de castrare Complicațiile după sterilizarea câinelui pot fi adesea evitate cu ajutorul unui consult medical preoperator. Înainte de castrarea câinilor, femele sau masculi, este bine să programezi o evaluare medicală completă a patrupedului. În cadrul acestui consult, medicul veterinar va putea aprecia starea de sănătate clinică a câinelui, va solicita mai multe informații despre istoricul său medical și va recolta o mică probă de sânge, pentru a evalua funcția renală și hepatică, pentru a se asigura că nu există probleme legate de anestezie. Tot cu ocazia acestei consultații, medicul va avea timp să îți răspundă la eventuale întrebări - de exemplu, în cât timp își revine un câine după anestezie, la cât timp după fătare se poate steriliza cățeaua, cand se sterilizează cățeaua în funcție de vârstă sau de ciclul de călduri, cât costă să sterilizezi un câine, cât durează sterilizarea la cățele și așa mai departe. Informațiile oferite de către medic vor încerca să descrie cât mai realist la ce să te aștepți când se castrează cățelele sau masculii, ce presupune îngrijirea câinelui după operație, care este comportamentul câinilor după anestezie, în funcție de tipul acesteia, astfel încât să nu fii luat prin surprindere de anumite reacții absolut normale. Dieta recomandată pentru câinii castrați Mâncarea câinelui după sterilizare este un aspect foarte important atunci când ne referim la sănătatea pe termen lung a acestuia. Medicul veterinar îți va oferi informații complete și personalizate referitoare la acest aspect. În primele zile după intervenție este bine ca patrupedul convalescent să primească o hrană umedă sau o combinație de hrană umedă și uscată, pentru a spori gradul de hidratare și pentru a preveni constipatia. Ulterior, mâncarea special destinată animalelor sterilizate și intervalului de vârstă căruia îi aparține câinele reprezintă cea mai bună soluție pentru un aport nutrițional adecvat. Alimentația câinelui după sterilizare trebuie să constituie subiectul unei discuții cu medicul veterinar. Descoperă gama noastră de diete veterinare destinate unor situații specifice, probleme de sănătate, stări fiziologice și chiar rase de câini. Doctorul care cunoaște cel mai bine particularitățile și istoricul prietenului tău blănos îți poate face o recomandare personalizată și poate urmări evoluția acestuia, cu dieta propusă; ține legătura cu el, îndeaproape! Activitățile recomandate în perioada de recuperare Recuperarea câinelui după intervenția de sterilizare/castrare este rapidă. Totuși, în primele zile după operație este de dorit ca patrupedul să aibă activități care nu implică un nivel ridicat de efort fizic. Puteți ieși la plimbare, puteți juca jocuri de atenție și concentrare, puteți repeta comenzile de bază din dresaj, dar evitați săriturile, alergatul sau mersul liber în zone în care e dificilă menținerea igienei plăgii, cum ar fi pădurea. Recuperarea rapidă și corectă a prietenului tău patruped, după o operație de castrare sau sterilizare, depinde foarte mult de felul în care ai grijă de el. În acest sens, specialiștii de la Societatea Americană pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale (ASPCA) au câteva recomandări pentru tine: ține-ți câinele departe de alte animale – în perioada de recuperare, este bine să ții câinele în casă și să eviți ca acesta să intre în contact cu alte animale; ai grijă ca patrupedul să nu facă efort – timp de cel puțin două săptămâni, sau în funcție de recomandările medicului veterinar, nu îți lăsa cățelul să alerge ori să sară pe canapea, fotolii sau de pe acestea pe podea; asigură-te că nu poate linge locul inciziei – este foarte important ca locul operației să rămână steril, ca să nu se infecteze; pune-i un guler conic sau folosește alte metode pe care ți le indică medicul, pentru ca patrupedul să nu se lingă în zona respectivă; verifică zilnic locul inciziei – ca să ai siguranța că vindecarea decurge normal, verifică locul inciziei, în fiecare zi; dacă observi roșeață, umflături, scurgeri de lichid, un miros neplăcut, du-ți cățelul, de urgență, la veterinar; nu îi face baie – cel puțin 10 zile după operație, nu este recomandat să-i faci baie câinelui tău, pentru că, după contactul cu apa, pot să apară infecțiile; ai grijă la anumite manifestări – dacă vezi că patrupedul nu se simte bine, că are o stare de moleșeală, nu are poftă de mâncare, are stari de voma sau diaree, contactează veterinarul; analgezice, numai la recomandarea medicului – analgezicele pot să fie necesare sau nu, așa că este cel mai bine să stabilești împreună cu medicul veterinar o schemă de tratament în acest sens; observă semnele că patrupedul este bine – dacă vezi că e vioi, mănâncă normal, cel mai probabil câinele tău este bine; cu toate acestea, nu îi da voie să se agite foarte mult, până când recuperarea nu este completă; oferă-i hrană specială – mai ales în cazul femelelor, este important să oferi cățelului hrană pe care să o poată digera mai ușor (castrarea este mai puțin invazivă decât sterilizarea); prin urmare, pune-i la dispoziție hrana umeda sau mâncare pasată. Cum să prevenim complicațiile și să menținem sănătatea câinelui după castrare? Sterilizarea sau castrarea sunt operații obișnuite și nu implică, în general, riscuri majore. Complicațiile pot să apară, însă, pe fondul altor afecțiuni mai vechi sau din cauza anesteziei generale. Prin urmare, înainte de operație, asigură-te că patrupedul este supus unor examene medicale amănunțite, de la analize, până la teste pentru depistarea alergiilor la anumite substanțe pe care le conține serul folosit pentru anestezie. Toate acestea sunt importante pentru a vedea dacă starea generală de sănătate este potrivită pentru intervenție. Dacă sunt depistate anumite probleme cu ficatul, rinichii sau inima, atunci este recomandat ca acestea să fie rezolvate mai întâi și abia apoi să se efectueze operația. Totodată, documentează-te foarte bine despre clinica unde se va face intervenția, medicii care operează și informează-te cu privire la perioada postoperatorie, ca să știi exact la ce să te aștepți și să acționezi corect. Legislația privind sterilizarea câinilor în România În România, legislația privind sterilizarea câinilor a fost subiectul mai multor modificări și actualizări de-a lungul timpului, în încercarea de a gestiona problema supraaglomerării câinilor fără stăpân și a reducerii numărului de animale abandonate. Iată o prezentare generală a legislației relevante: Legea nr. 9/2008 privind protecția animalelor: Această lege stabilește obligativitatea sterilizării animalelor fără stăpân, însă nu furnizează detalii specifice privind modul în care acest lucru ar trebui să fie implementat. Ordonanța de Urgență nr. 155/2001: Această ordonanță reglementează modul în care autoritățile locale pot gestiona populația de câini fără stăpân, inclusiv prin sterilizare și alte măsuri. Ordonanța de Urgență nr. 155/2001, modificată și completată prin Legea nr. 258/2013: Aceste acte normative aduc modificări și clarificări privind responsabilitățile autorităților locale în ceea ce privește gestionarea câinilor fără stăpân și a animalelor de companie în general. Hotărârea de Guvern nr. 1559/2003 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2001: Această hotărâre de guvern furnizează detalii practice privind modul în care autoritățile locale ar trebui să gestioneze problema câinilor fără stăpân, inclusiv prin sterilizare. În plus, unele municipii și județe au adoptat regulamente locale specifice, care pot include prevederi referitoare la sterilizarea câinilor și gestionarea populației de animale fără stăpân. Mituri despre castrare și sterilizare Există mai multe mituri despre sterilizarea sau castrarea câinilor, pe care este bine să le cunoști, ca să nu te lași influențat de ele. Cea mai sigură cale de a afla date corecte este să te consulți cu medicul veterinar. Dacă vrei să aprofundezi subiectul, îi poți cere chiar recomandări pentru lectură de specialitate și apoi să-i pui întrebări, dacă ai nelămuriri. Iată, mai jos, câteva dintre aceste mituri: câinele va lua în greutate – este una dintre cele mai întâlnite informații despre care specialiștii spun că nu este adevărată; atât timp cât îi oferi hrana potrivită și în cantitatea adecvată, câinele nu are de ce să ia în greutate; reține că, după operație, câinele va avea nevoie de o cantitate de hrană cu 20% mai mică decât înainte de intervenție; totodată, dacă face exerciții fizice regulat, el se poate menține într-o formă fizică excelentă; prin urmare, totul depinde de felul în care ai grijă de el, nu de operația de sterilizare sau castrare; operația îi va schimba personalitatea – singurul lucru care se întâmplă după operația de sterilizare sau castrare e că patrupedul nu își va mai marca teritoriul peste tot prin casă și nu va mai încerca să fugă de acasă, în căutarea unui partener; în rest, personalitatea prietenului tău nu se va schimba cu absolut nimic, nu va deveni nici mai apatic, nici mai agresiv; sterilizarea sau castrarea nu e sănătoasă – specialiștii spun că nu există niciun motiv întemeiat să crezi așa ceva; niciun studiu științific nu a demonstrat până acum că este absolut necesar ca o femelă să aibă cel puțin un rând de pui ca să fie sănătoasă sau că un câine se va simți mai puțin mascul, mai ales că el nu e conștient de identitatea lui sexuală și nici de ego. Castrarea sau sterilizarea este una dintre cele mai importante decizii pe care va trebui să le iei, în primul rând, pentru sănătatea câinelui tău și apoi, ca să eviți anumite probleme de comportament legate de modificările hormonale care se produc în viața patrupedului. Reține că este o procedură simplă, care nu implică riscuri, că este esențial să ții cont de recomandările specialiștilor și să nu te lași influențat de ce auzi, citești sau vezi în stânga și în dreapta. Surse foto: Shutterstock, Shutterstock. Bibliografie: https://www.avma.org/resources-tools/pet-owners/petcare/spaying-and-neutering https://animalleaguewellness.org/responsible-pet-ownership-spayneuter-pet/#:~:text=Both%20terms%20refer%20to%20the,and%20helps%20reduce%20pet%20overpopulation. https://www.aspca.org/pet-care/general-pet-care/spayneuter-your-pet https://www.petmd.com/dog/care/spay-and-neutering-dogs-101-everything-you-need-know https://www.aaha.org/your-pet/pet-owner-education/ask-aaha/spay-or-neuter/ CELE MAI RECENTE POSTARI

Otita este o afecțiune destul de des întâlnită la căței. Afectează urechea și poate provoca durere, iar lăsată netratată, poate cauza complicații grave.

La fel ca oamenii, pisicile pot ajunge într-un punct în care greutatea lor devine nesănătoasă. De obicei, corpul lor poate regla acest aspect, însă există și situații în care kilogramele în plus nu sunt consumate, ci se acumulează tot mai mult. Atunci când nu se acționează încă de la primele semne de luare în greutate, poate apărea riscul obezității, subiect despre care discutăm în acest ghid. Cum știi dacă pisica ta este supraponderală sau obeză Care sunt cauzele obezității feline Care sunt pisicile predispuse la obezitate Ce riscuri apar odată cu obezitatea Care este dieta potrivită pentru pisica supraponderală sau obeză Cum știi dacă pisica ta este supraponderală sau obeză Este posibil să îți dai seama prea târziu că pisica ta a luat în greutate, mai ales atunci când o vezi zilnic și kilogramele se adună lent, de la o zi la alta. Există mai multe etape ale supraponderabilității și de aceea este bine ca, ocazional, să vizitați medicul veterinar pentru controalele de rutină. În cadrul acestora, medicul poate evalua greutatea pisicii prin cântărirea efectivă, dar și prin stabilirea procentului de grăsime. O pisica sănătoasă ar trebui să aibă între 16-25% grăsime. Când greutatea pisicii o depășește cu 40-50% pe cea ideală, adică are un procent de grăsime între 56-65%, putem vorbi de obezitate.  Însă este important să nu se ajungă atât de departe și să poți sesiza modificările din timp. Pentru asta, poți recurge la următoarele metode: ocazional, palpează blând zona cutiei toracice a pisicii și, dacă îi simți coastele cu ușurință, atunci greutatea poate fi normală. În cazul în care nu îi simți coastele, este posibil ca prietenul tău patruped să fie supraponderal. De asemenea, mai poți urmări următoarele semnale: Atunci când o privești de sus, talia pisicii nu este vizibilă și trupul nu devine mai subțire spre burtă, ci dimpotrivă; Observi că zgarda trebuie să fie slăbită; Lipsa de activitate, faptul că pisica doarme mai mult decât de obicei, faptul că întâmpină dificultate la mers sau începe să respire mai greu, toate pot fi efecte ale supraponderabilității. Care sunt cauzele obezității feline Se pare că între cauzele care duc la obezitate în rândul oamenilor și cele din rândul pisicilor nu sunt mari diferențe. Dietele bogate în grăsimi, supraalimentarea, mâncatul în exces, lipsa exerciţiilor, sterilizarea şi încetinirea metabolismului odată cu înaintarea în vârstă sunt câteva dintre motivele pentru care prietenul tău patruped poate acumula kilograme în plus pe zi ce trece. Iată mai multe detalii.  Alimentația nepotrivită Desigur că una dintre principalele cauze care duc la obezitate o reprezintă administrarea unei cantități nepotrivite de hrană în conformitate cu rasa și greutatea pisicii. Foarte multe pisici beneficiază de luxul de a mânca ori de câte ori doresc, având tot timpul castronul plin. Dacă pe lângă mâncarea aceasta, stăpânii oferă și gustări sau recompense, atunci kilogramele în plus pot deveni o amenințare pentru felină. De asemenea, important este și tipul de mâncare oferit. O hrană foarte ieftină îți poate aduce economii, dar, pe termen lung, poate pune în pericol sănătatea patrupedului tău, mai ales dacă este de rasă ori necesită hrană specială. Hrana lipsită de calitate poate conține coloranți, numeroase arome artificiale și potențiatori, care pervertesc gustul și senzația de sațietate a pisicii. În plus, aproximativ 90% din problemele de sănătate ale unei pisici sunt datorate alimentației necorespunzătoare, iar una dintre cele mai des întâlnite este supraponderabilitatea. Una din greșelile cele mai frecvente este faptul că sunt amestecate mai multe sortimente de hrană ce conțin nutrienți cu efecte diferite. Indicat este să alegi un tip de hrană de bună calitate, bogată în proteine şi săracă în grăsimi şi carbohidraţi.  Lipsa mișcării  De regulă, riscul obezității este mai ridicat la pisicile crescute în apartament, decât în cazul celor care dispun de o curte. Chiar dacă privarea pisicii de contactul cu exteriorul o poate proteja de diferite boli, paraziți, accidente, intervine și această problemă: absența efortului fizic. De aceea, stăpânii trebuie să le rezerve timp pentru joacă, măcar 30-60 de minute pe zi, mai ales atunci când silueta felinei începe să prindă proporții. O sesiune în care animalul de companie este stârnit să prindă anumite obiecte poate fi benefică atât pentru tine, dar și pentru felină. De asemenea, pentru a o stimula pe întregul parcurs al zilei, poți să îi pui la dispoziție câteva jucării interactive, care i-ar putea capta atenția, trezindu-i spiritul de vânător.  Care sunt pisicile predispuse la obezitate Așa cum susțin și medicii, unii oameni pot acumula kilograme în plus mult mai ușor decât alții. Se pare că această tendință există și în rândul pisicilor, rasa, predispozițiile genetice și intervențiile chirurgicale fiind factorii care influențează acest aspect. Pisicile sterilizate Mai multe surse susțin că pisicile sterilizate sunt predispuse la îngrășare, deoarece metabolismul lor se schimbă și devine mai lent. O altă explicație ar fi aceea că o pisică poate intra în călduri de 2-3 ori pe an, timp de 1-2 săptămâni. În aceste intervale, pisica mănâncă mult mai puțin, își controlează greutatea și pierde câteva kilograme în plus pe an. De aceea, medicii veterinari recomandă ca, după prima săptămână de la operație, să fie ajustată dieta pisicii, pentru a împiedica riscul îngrășării. Este foarte important ca o pisică sterilizată să primească o nutriție corectă și să fie hrănită cu alimente specializate. Astfel, indicat este ca după intervenția chirurgicală, micul patruped să primească hrană specială pentru pisici sterilizate. Tipul acesta de hrană nu este un moft, ci o necesitate, deoarece caracteristicile ei respectă nevoile nutritive ale felinelor, astfel:  conține cel mult 10% grăsimi și nu mai mult de 30% carbohidrați care, prin ardere, oferă cantitatea de energie necesară pisicii; are un conținut echilibrat de proteine (20-25%); este mai bogată în fibre decât hrana normală. Aceste fibre sunt benefice mai ales pentru reglarea tranzitului intestinal. Spre exemplu, datorită conținutului ajustat de proteine brute (min.) 36%, grăsimi brute (min.) 8% și fibre brute (max.) 7%, hrana completă light Equilibrio Adult Cats ajută la contracararea creșterii excesive în greutate, iar conținutul echilibrat de substanțe nutritive și minerale (proteine, calciu, fosfor) contribuie la o creștere armonioasă. 👉 Vezi oferta pentru hrana uscata pentru pisici Equilibrio Adult Cats Light 👉 Vezi oferta pentru mancare umeda Integra Protect Diabetic Somon - Contribuie la prevenirea diabetului zaharat si pietrelor la rinichi De asemenea, Reflex Plus Adult Cat Sterile cu Pui oferă hrana necesară pisicilor sterilizate și în același timp, datorită complexului de proteine și vitamine,  Vitamina A, Vitamina D3, Vitamina E, Vitamina C creează senzația de sațietate, un element cheie atunci când vrei să echilibrezi greutatea corporală a pisicii tale fără să simtă schimbări drastice în alimentație.  👉 Vezi oferta pentru mancare uscata pentru pisici, Reflex Plus Adult Cat Sterile cu Pui 15 kg Anumite rase  Chiar dacă nu există un studiu detaliat care să confirme această ipoteză, comunitatea de veterinari PetMD a realizat un top al raselor care au tendința de a lua în greutate rapid. Din această listă fac parte atât pisicile cu păr lung, a căror blană înfoiată poate ascunde o creștere destul de mare în greutate, pe care stăpânii o sesizează târziu: pisicile Persane, Birmaneze, cât și cele mai leneșe, care au un nivel redus de activitate fizică: pisicile Ragamuffin, Peke-Faced, Exotic Shorthair. De asemenea, unele rase de pisici, precum cele orientale, de exemplu pisica Sphynx, pot fi foarte lacome și alimentația lor trebuie să fie bine echilibrată. Ce riscuri apar odată cu obezitatea Pisica devine obeză atunci când hrana pe care o mănâncă, în loc să fie consumată, se transformă în grăsimi care se depozitează pe diferite organe sau zone: ficat, artere, articulații. De aceea, printre efectele negative ce pot apărea în urma obezității se numără:  Riscul apariției unor boli precum: diabet, hipertensiune, probleme articulare, diverse forme de cancer, boli cardiace, osteoartrită, probleme respiratorii, afecțiunile hepatice și renale; Slăbirea sistemului imunitar; Acumularea grăsimilor în ficat poate duce la lipidoză hepatică, o boală care poate fi fatală; Problemele cauzate de greutatea suplimentară exercită presiune asupra organelor interne și articulațiilor pisicii, creând disconfort; Obezitatea reduce starea de spirit a pisicii tale. Unei pisici supraponderale îi este greu să se deplaseze și să se joace;  Posibilele intervenții chirurgicale și consultațiile medicale devin mai dificile. Care este dieta potrivită pentru pisica supraponderală sau obeză Ținând cont de riscuri, ne putem da seama și de ce este important să ajutăm micul blănos să scape de kilogramele în plus. Ajungând la greutatea normală, pisica beneficiază de o viață mult mai plăcută și mai lungă și scade riscul de a dezvolta diferite afecțiuni: diabet, boli cardiovasculare și respiratorii, cancere intraabdominale. Măsurile trebuie luate din timp și poți începe printr-o vizită la medicul veterinar, pentru a stabili gradul de obezitate al pisicii, dar și care este planul eficient care să îl susțină pe prietenul patruped să scape de kilogramele în plus. Iată, în continuare, câteva recomandări:  Renunță la tendința de a-l supraalimenta. Nu îi lăsa mâncare la discreție. Este important să stabilești împreună cu medicul veterinar doza exactă de hrană pe care o vei administra pisicii, dar și cele 3-4 intervale în care să îi oferi mesele. De regulă, în diete, se recomandă să se ofere 70% din necesarul caloric zilnic. Acesta se calculează după o formulă destul de simplă: 30 x greutatea corporală a pisicii + 70. Rezultatul va fi împărțit la 3-4 porții, pentru a stabili cantitatea de hrană pe care o poți oferi felinei la fiecare masă; Oferă-i mâncare de calitate, light, pe bază de proteine și nu carbohidrați, specială pentru pisicile supraponderale; 👉 Exploreaza gama completa de diete veterinare pentru pisici  Scoate din dieta animalului tău de companie gustările sau recompensele zilnice (nu îi oferi din mâncarea ta, cel mult îi poți da bucăți de carne fiartă și necondimentată, însă va fi nevoie să ajustezi porția de boabe și mâncare umedă în acea zi); Avansând în vârstă, pisicile tind să devină mai sedentare, astfel apărând riscul ca pisica să devină supraponderală; din acest motiv, dieta trebuie ajustată în funcție de schimbările care apar în metabolismul micului blănos; Odată cu sterilizarea sau castrarea, necesarul caloric al pisicii poate scădea cu până la 30%. După intervenția chirurgicală, este important să schimbi dieta pisicii, respectând indicațiile medicului veterinar și sfaturile enunțate anterior; Nu în ultimul rând, joacă-te zilnic cu pisica, antreneaz-o în activități fizice care să o stârnească și să îi stimuleze nevoia de mișcare. Îi poți achiziționa jucării speciale sau, dacă spațiul și timpul îți permit, adoptă încă un companion blănos, cu care să se poată juca zilnic. În acest fel, va scăpa mai ușor de kilogramele în plus.  Obezitatea este o problemă des întâlnită, mai ales în rândul pisicilor crescute indoor. Din fericire, prin implicarea stăpânului și prin recomandările specificate în acest ghid, balanța poate fi reechilibrată și astfel, prietenul tău blănos se va putea bucura din nou de o viață sănătoasă și energică.  Sursă foto: Shutterstock  CELE MAI RECENTE POSTARI

Gestația reprezintă o perioadă de timp cuprinsă între împerechere, respectiv fecundarea ovulului până la naștere. Durata medie a gestației este de circa nouă săptămâni 56-62zile). În acest timp, pisica are nevoie de tine pentru a-i oferi hrană, o atmosferă calmă și multă afecțiune.  Când poate rămâne pisica gestantă - care e perioada de fertilitate Semne că pisica e gestantă - cum îți dai seama Cum se detectează gestația la pisici? Cât durează gestația la pisici? La ce să acorzi atenție când pisica e gestantă? Hrănirea pe perioada sarcinii Câți pui poate face o pisică Cum naște o pisică Posibile complicații - când trebuie să te adresezi veterinarului Cum ajuți o pisică la prima naștere Când poate rămâne pisica gestantă - care e perioada de fertilitate Gestația reprezintă o perioadă de timp cuprinsă între împerechere, respectiv fecundarea ovulului până la naștere. Durata medie a gestației este de circa nouă săptămâni 56-62 zile. În acest timp, pisica are nevoie de tine pentru a-i oferi hrană, o atmosferă calmă și multă afecțiune.  Semne ca pisica e gestantă - cum îți dai seama Există câteva semne care dau de gol dacă pisica este gestantă. După 15-18 zile de la împerechere mameloanele își măresc dimensiunile și devin roșii. Similar grețurilor de la oameni, și pisicile pot avea vărsături. Dacă observi că acestea devin din ce în ce mai frecvente, iar starea sa de sănătate pare a se înrăutăți, este bine să te adresezi unui veterinar.  Un alt semn al gestației este burta pisicii, care se va umfla, iar animalul va evita atingerea acestei zone, deoarece ar putea duce la rănirea mamei sau a puilor nenăscuți. Abdomenul umflat poate indica și o problemă de sănătate, astfel că este bine să fii atent dacă apar și alte simptome, caz în care este indicat să consulți medicul veterinar. Pe durata gestației, viitoarea mamă va acumula aproximativ 1-2 kg, în funcție de câți pui va avea. De asemenea, pisica va avea un apetit mai mare, mai ales în ultima parte a sarcinii. La fel ca mai devreme, pofta de mancare sau lipsa acesteia poate fi asociată cu alte probleme (de exemplu, paraziți intestinali sau alte infecții), deci este bine să contactezi veterinarul dacă apar și alte simptome.  Un ultim indiciu care indică sarcina pisicii este comportamentul său. Pisica va toarce mai mult și va cere mai multă atenție și mângâieri suplimentare.  În cazul în care crezi că pisica este gestantă și vrei să fii sigur, poți merge la veterinar. Acesta poate confirma sarcina la 15 zile de la împerechere, iar după ziua a 40-a de sarcină îți poate spune și despre câți pui este vorba. Cum se detectează gestația la pisici? Detectarea gestației la pisici se poate face prin mai multe metode, în funcție de etapa de gestație și de resursele disponibile. Primele indicii, nu foarte exacte, au legătură cu schimbările fizice și de comportament care pot apărea la o pisică gestantă. Pisicile gestante mănâncă mai mult decât de obicei, pisica devine mai afectuoasă sau caută locuri izolate pentru a se odihni, abdomenul începe să crească în volum, mameloanele devin mai roz și mai proeminente. ⏩ O pisică gestantă are nevoie de un aport adecvat de nutrienți pentru a susține toate procesele care se petrec în corpul ei pe perioada sarcinii, nașterii și alăptării puilor. Descoperă o ofertă generoasă de mancare uscata pentru pisici, din care poți alege formula potrivită felinei tale! Un medic veterinar experimentat poate detecta gestația prin palparea abdomenului pisicii la 20-30 zile după împerechere. Trebuie să știi că el nu va percepe puii, propriu-zis, ci coarnele uterine mărite în volum, în care se află puii, fiecare în sacul său amniotic. Ecografia este o metodă sigură și eficientă de confirmare a gestației, care poate detecta prezența puilor destul de devreme după montă și poate oferi informații și despre numărul și starea puilor. Și radiografia poate confirma gestația și numărul de pui, în special după ziua 45 de gestație, când scheletele puilor sunt suficient de dezvoltate pentru a fi vizibile. Radiografiile implică, însă, expunerea la radiații, care se poate dovedi nocivă pentru pui și care este evitată, în afara situațiilor în care sunt neapărat necesare. Testul de sânge pentru relaxină este un mod simplu și accesibil de detectare a sarcinii. Relaxina este un hormon produs la nivelul placentelor și poate fi detectat începând cu zilele 20-25 de sarcină. Detecția și confirmarea sarcinii de către medicul veterinar este importantă pentru managementul adecvat al pisicii și pentru îngrijire optimă în momentul fătării. Cât durează gestația la pisici? Gestația la pisici durează, în medie, între 63 și 65 zile, adică aproximativ 2 luni. Durata exactă poate varia ușor în funcție de rasă și de alți factori, între 58 și 70 de zile. În prima săptămână după împerechere are loc fertilizarea ovulelor și formarea zigoților care călătoresc spre uter. În a doua săptămână, zigoții încep să crească și se implantează în peretele uterin. Începând cu a șasea săptămână după montă, pisica poate începe să manifeste unele semne de neliniște și să își caute și să își amenajeze cuibul. În general, apetitul scade în preajma fătării, când proprietarul poate observa și o intensificare a comportamentului de cuibărire. La ce să acorzi atenție când pisica e gestantă? Există multe aspecte la care trebuie să fii atent dacă pisica este gestantă, pentru a te asigura că faci tot ce poți pentru a proteja sănătatea ei și a viitorilor pui. Nutriția adecvată este un prim pas extrem de important. Pisica trebuie să primească hrană de înaltă calitate, special formulată pentru pisici gestante sau pentru pui, cu un conținut ridicat de proteine și nutrienți esențiali. Pe măsură ce gestația avansează, și porțiile trebuie să crească. Ca și în cazul oamenilor, îngrijirea medicală este esențială. Programează controale periodice la veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate. Medicul veterinar îți va face recomandări cu privire la îngrijirea pisicii, eventuale vaccinări sau deparazitări necesare în această perioadă sau suplimente alimentare de care ar putea avea nevoie pisica. Evită administrarea oricăror medicamente sau suplimente în afara celor recomandate de către medic; unele pot fi periculoase pentru pisicile gestante. Asigură-i pisicii un mediu confortabil și liniștit, lipsit de factori de stres, unde aceasta să se poată retrage pentru a se odihni. Pregătește o cutie de fătare căptușită cu prosoape și cu aleze de unică folosință, departe de zgomote puternice, de agitație sau de alte animale, unde pisica își poate naște și îngriji puii. Fii mereu atent la eventualele semne că ceva ar putea fi în neregulă. Dacă observi scurgeri sau secreții neobișnuite, contactează veterinarul imediat! Dacă pisica pare obosită, dacă refuză să mănânce, dacă manifestă vărsături sau diaree, toate acestea pot fi semne că necesită asistență medicală. ⏩ Imunitatea pisicii este redusă pe perioada sarcinii, prin urmare este important să acorzi o atenție sporită igienei și obiceiurilor casnice. Uneori, împreună cu medicul veterinar, se pot diagnostica tulburări de digestie sau alte probleme de sănătate, tranzitorii de cele mai multe ori, care pot fi gestionate mai ușor cu ajutorul dietelor veterinare pentru pisici. Nu face schimbări importante în dieta felinei fără a contacta veterinarul! Fii atent la comportamentul pisicii; acesta poate anunța iminența fătării. Pisica începe să caute un loc pentru a naște, devine neliniștită, vocalizează mai mult decât de obicei, își linge frecvent zona genitală. Unele pisici vor să fie asistate de proprietar în timpul fătării, altele preferă să fie lăsate în pace – pe acestea din urmă le poți verifica la intervale de timp, pentru a te asigura că totul decurge corect, dar fără a le stresa cu prezența ta permanentă. Hrănirea pe perioada sarcinii  Sarcina reprezintă o perioadă obositoare fizic pentru pisică. Pentru a-i veni în ajutor viitoarei mame, poți să îi asiguri necesarul nutrițional de care are nevoie. Alegerea corectă a hranei va ajuta la nașterea unor pui sănătoși, va susține pisica în timpul nașterii și va oferi suport în alăptarea urmașilor.  Produse recomandate Pentru a îndeplini toate aceste roluri, hrana obisnuita pentru pisica adultă nu mai este suficientă. Pe de o parte, este nevoie de o cantitate suplimentară de mâncare și, pe de altă parte, este posibil să fie nevoie de un supliment nutritiv pentru ca pisica ta să beneficieze de toate vitaminele și mineralele de care are nevoie. Până la naștere, pisica va consuma, treptat, cu până la 50-100% mai multă mâncare decât în mod obișnuit.  În privința necesarului nutritiv, pisicile însărcinate au nevoie de calciu. Această substanță se epuizează rapid pe durata sarcinii, iar deficitul poate duce la eclampsie, o boală fatală pentru pisică și puii ei. Pentru a completa necesarul nutrițional, este necesar un supliment alimentar bogat în calciu. ⏩ În anumite situații, pisicile pot avea nevoie de suplimente speciale pentru feline, pentru un aport suficient de nutrienți. Discută cu medicul veterinar dacă este și cazul pisicii tale! Evită să administrezi suplimente de minerale și vitamine fără să te consulți, în prealabil, cu personal veterinar calificat! De asemenea, după primele patru săptămâni de sarcină, masa poate fi reprezentată, în proporție de 10-15%, de formulă pentru pui. Dacă pisica preferă hrana uscată, este bine să îi pui alături și apă proaspătă pentru a-i asigura hidratarea. Pentru o tranziție ușoară la noul regim alimentar, crește proporțiile dintre mâncarea obișnuită și cea pentru pui treptat, timp de 7-10 zile. Puii se vor dezvolta cu adevărat din săptămâna a noua, astfel că pisica trebuie să se obișnuiască cu noua alimentație înainte de acest moment. Aportul alimentar va continua să crească treptat până după încheierea alăptării puilor.  Câți pui poate face o pisică  În general, la prima naștere, pisica poate face 1-3 pui. În sarcinile următoare, numărul de pui poate crește până la opt, însă există și cazuri de pisici care au născut 10 sau chiar 15 pui. De regulă, pisicile sunt mai fertile între 2 și 4 ani, interval în care pot naște cel mai mare număr de pui. După vârsta de cinci ani, fertilitatea pisicilor începe să scadă, însă tot pot da naștere puilor, chiar și la vârste înaintate (5-8 ani). De câte ori fată pisica pe an? Pisicile care au acces nelimitat afară pot făta de 2 sau chiar 3 ori pe an. Este motivul pentru care sterilizarea pisicilor fără valoare reproductivă este considerată atât de importantă. Cum naște o pisică Cu câteva zile înainte de naștere, pisica va căuta un loc liniștit și izolat, unde va naște pisoii. În general, pisicile aleg dulapurile cu lenjerii, însă, dacă vrei să îi vii în ajutor, poți amenaja un loc în living sau într-o baie pe care nu o folosești. Poți pune o cutie cu nisip curat, un vas cu mâncare și unul cu apă, precum și un coșuleț sau o cutie de carton în care ai așezat prosoape curate. Dacă locul amenajat este pe placul viitoarei mămici, pisica va începe să doarmă aici pentru a se pregăti de nașterea pisoilor.  Primul semn care indică nașterea este pierderea dopului de mucus. Acest lucru are loc înainte de începerea travaliului, înainte de naștere. Următorul pas firesc este ruperea apei pisicii, după care, la cel mult 2-3 ore, vor începe să apară și puii. Aceștia se pot naște la intervale de 5-10 minute, 30 de minute sau chiar o oră, de la caz la caz.  Dacă puii se nasc la interval mai mare de 1-2 ore, s-ar putea să apară complicații care necesită intervenția medicului veterinar. Dacă te întrebi cât durează travaliul la pisici, în mod normal, nașterea puilor de pisică nu durează mai mult de 24 de ore. Este bine să intervii doar atunci când este absolut nevoie. Dacă nu apar complicații, pisica poate fi doar observată de la 1-2 metri. Pisica se va ocupa de curățarea sacului amniotic și va roade cordonul ombilical. Dacă observi că pisica nu face acest lucru, este bine să ștergi puii cu tifon steril, pentru a elibera nările și a încuraja respirația.  Nașterea se încheie atunci când au trecut cel puțin două ore de la nașterea ultimului pui. Pisica va oferi primele semne ale încheierii nașterii: va curăța puii, îi va hrăni și le va face loc pentru culcare. Dacă pisica sângerează după naștere, este nevoie de intervenția rapidă a medicului veterinar. Posibile complicații - când trebuie să te adresezi veterinarului Cantitățile mici de sânge după naștere sunt normale. Chiar și în timpul nașterii pot apărea pete de sânge, ca urmare a unor rupturi apărute la nivelul vulvei. Totuși, dacă sângerarea persistă după 48 de ore, este recomandat să iei legătura cu medicul veterinar. Cum ajuți o pisică la prima naștere Pentru a putea fi alături de pisica ta în gestație și nașterea puilor, poți urma sfaturile de mai jos: Cu o lună înainte de naștere, nu ai multe de făcut - asigură-i mâncare sănătoasă și apă proaspătă; Imediat după confirmarea sarcinii, poți începe să introduci în alimentație mâncare cu un conținut nutritiv mai bogat, pentru a susține dezvoltarea puilor; O nașterea iminentă este anunțată de o scurgere lăptoasă din sfârcurile pisicii; Dacă îi monitorizezi temperatura corporală, aceasta va scădea sub 38.9 grade Celsius imediat înainte de naștere. Temperatura normală medie a unei pisici este de 39,1 grade Celsius; Pisica poate face pauze cuprinse între 10 minute și o oră între nașterea puilor; Dacă trec mai mult de 1-2 ore între nașteri, este bine să mergi la veterinar; La naștere, puii ar trebui să iasă din sacul amniotic. Eliberarea din sacul amniotic ar trebui să fie făcută de pisică; dacă acest lucru nu se întâmplă, tu trebuie să te ocupi de acest aspect și să tai cu atenție, pentru a elibera puii; Proaspăta mămică va linge pisoii pentru a stimula respirația. Dacă este prea obosită pentru a face acest lucru sau dacă este distrasă de o nouă naștere, este de datoria ta să pui pisoiul cu fața în jos și să-l atingi ușor la spate; După fiecare pui, ar trebui să fie eliminată și placenta. Dacă aceasta este reținută în corpul mamei, poate duce la infecții grave. Numără cu atenție pentru a te asigura că există câte o placentă pentru fiecare pui. Dacă mama le consumă, nu te speria, este normal. În cazul în care lipsește o placentă, este bine să mergi cât mai repede la veterinar; Pisica mușcă de obicei cordonul ombilical. Dacă nu se întâmplă acest lucru, ar trebui să o ajuți. Leagă o ață scurtă în jurul cordonului, la circa doi centimetri de pisoi, iar o alta la încă doi centimetri distanță, apoi taie între acestea cu o foarfecă ascuțită. Gestația este o perioadă destul de stresantă pentru pisici. Oferindu-i mâncare de calitate, un culcuș confortabil și implicarea ta, o poți ajuta să aducă pe lume pui sănătoși. Suplimente pentru pisici Diete veterinare pentru pisici Sursa foto: Shutterstock CELE MAI RECENTE POSTARI