Blog

Animalele sunt cei mai buni companioni pe care îi poate avea omul. Dincolo de bucuria și împlinirea sufletească pe care ni le oferă, ele au nevoie, la rândul lor, de sprijin, atenție și multă grijă din partea noastră. Grija se poate manifesta sub diferite forme, iar cea mai importantă este cea medicală. Este important să ducem animalele la medic ori de câte ori acestea au nevoie, pentru că bolile sau paraziții le pot afecta. Una dintre problemele medicale cu care se pot confrunta pisicile este scabia, o afecțiune destul de comună, care necesită însă tratament. Află tot ce trebuie să știi despre cazurile de scabie pisici, dar și despre tratamentul pentru scabie de care au nevoie patrupedele pentru a se însănătoși.  Ce este râia la pisici?  Râia la pisici este o afecțiune dermatologică cauzată de acarieni, mici paraziți care pătrund în pielea animăluțelor. Reacția la acest tip de acarieni se manifestă prin mâncărimi, iritații și chiar inflamații ale pielii. Această condiție medicală impune alegerea unui tratament râie pisici potrivit, astfel încât să se oprească extinderea bolii și să se reducă efectele acesteia. Cele mai frecvente simptome includ scărpinat excesiv, căderea părului, coji și cruste, mai ales în zona capului, gâtului și urechilor. Râie la pisici - Cauze & Factori de risc  Cazurile de râie la pisici pot apărea chiar și atunci când nu te aștepți, însă există anumite cauze și factori de risc pe care ar trebui să îi ai în vedere.  Nu uita că râia la pisici se ia de la animale bolnave, așadar limitează contactul pisicii tale cu animale care par contaminate.  Cele mai cunoscute cauze și factori de risc de apariție râie pisici sunt: Vârsta - pisicile tinere sunt mai susceptibile la apariția râiei sau scabiei decât pisicile adulte, pentru că au sistemul imunitar incomplet dezvoltat; Sistemul imunitar slăbit; Condițiile de trai - curățenia, hrana, îngrijirea, deparazitarea și vaccinarea, influențează susceptibilitatea pisicii la această boală. Cum se transmite râia la pisici? În general, râia la pisici se transmite prin contactul direct cu un animal infectat sau, uneori, chiar prin intermediul unor obiecte atinse de către animale care suferă deja de râie. De aceea, este recomandat ca spațiile în care trăiește pisica ta să fie mereu curate și să efectuezi la timp controalele medicale care pot evidenția eventuale probleme. Râie la pisici - Simptome  Am menționat mai devreme faptul că râia este cauzată de acarieni, iar în funcție de tipul acestora putem vorbi despre anumite tipuri de scabie. Simptomele care însoțesc această afecțiune sunt: secreții auriculare - mai ales dacă vorbim despre râie auriculară pisici poate apărea o secreție negricioasă în urechea pisicii, aceasta având un miros neplăcut; extinderea zonelor roșii și inflamate, a crustelor la nivelul pielii; inflamații și zone înroșite ale pielii; mâncărime și apariția pustulelor; alopecie sau căderea unor smocuri de blană, mai ales în zonele afectate. Tipuri de râie la pisici  Există trei tipuri de acarieni care pot dezvolta trei feluri de râie la pisici, iar fiecare dintre acestea are anumite particularități. Notoedres cati Râia cauzată de acarianul Notoedres Cati este una dintre cele mai severe tipuri de îmbolnăvire, fiind, de asemenea, și cea mai contagioasă. Infestarea începe de obicei în zona capului, în special în jurul urechilor, și se poate extinde rapid către gât și restul corpului. Simptomele includ mâncărime intensă, formarea de cruste groase și căderea părului. Sarcoptes scabie  Dacă pisica ta a intrat în contact cu un câine bolnav de râie, trebuie să fii atent la forma provocată de Sarcoptes scabiei. Această formă de râie este însă mai puțin frecventă la pisici, fiind în principal o boală de piele la câini. Otodectes cynotis Râia auriculară este boală provocată de acarianul Otodectes cynotis și afectează în special canalul auditiv extern al pisicilor. Simptomele includ scărpinatul intens al urechilor, scuturarea frecventă a capului și prezența unui cerumen de culoare închisă, la nivelul urechilor. Medicul poate curăța cerumenul prezent la nivel auricular, iar tratamentul se stabilește doar după diagnosticarea corectă și examinarea la microscop. Râia auriculară la pisici - Ce este? Râia auriculară este una dintre formele cele mai comune de râie la pisici, cauza fiind prezența acarianului Otodectes cynotis. Practic acești paraziți sunt prezenți cu precădere la nivelul canalului auditiv, deoarece aici se hrănesc cu resturi de celule. De aceea simptomele vizează cel mai adesea aparatul auditiv, acolo unde apar inflamațiile, acompaniate de mâncărimi și secreții de ceară.  Râia la pisici se poate transmite la om?   Unele tipuri de scabie se pot transmite și la om, manifestările incluzând mâncărimi și zone inflamate. Uneori pot apărea și leziuni cutanate ușoare, însoțite chiar de febră, cauzată de inflamație.  Râie la pisici - Cum se pune diagnosticul?  Diagnosticarea corectă a râiei la pisici este importantă în vederea administrării unui tratament corect, care să reducă simptomele și să prevină transferul bolii la alte animale. În general, diagnosticul este pus după examinarea clinică, completată de teste de laborator. Examinarea clinică presupune analiza atentă a semnelor clinice de către medicul veterinar, cum ar fi leziunile cutanate, pruritul și comportamentul animalului. Testele de laborator presupun analiza unor probe biologice, cum ar fi ceara de la nivel auricular, în vederea determinării prezenței acarienilor specifici bolii.  Râie la pisici - Tratament  Râia este o boală care necesită nu doar un tratament specific, ci și o îngrijire eficientă în perioada realizării tratamentului. Deparazitarea presupune administrarea unor medicamente topice, care să abordeze țintit afecțiunea, și tratamente orale sau injectabile. De asemenea, igiena adecvată este absolut necesară, la fel ca și toaletarea corectă și regulată a pisicii, prin folosirea unor șampoane speciale pentru curățarea eficientă a blăniței. În perioada de tratament, dar și după, pisica va avea nevoie de o alimentație bogată în nutrienți, care să îi asigure refacerea.  Posibile complicații ale râiei la pisici   Dacă nu este tratată la timp, râia la pisici poate duce la complicații severe care afectează atât pielea, cât și starea generală de sănătate a animalului. Leziunile cutanate deschise pot favoriza apariția infecțiilor bacteriene secundare, iar pielea poate dezvolta dermatită cronică, caracterizată prin îngroșare și pigmentare. În unele cazuri, zonele afectate pot suferi pierderi permanente de păr. Evoluția bolii poate influența negativ întregul organism al pisicii, determinând scădere în greutate, apatie, letargie și, în situații extreme, chiar decesul.  Cum se poate preveni râia la pisici? Prevenirea raiei este esențială pentru menținerea sănătății pisicii și a celorlalte animale din gospodărie. Măsurile recomandate pentru a ține râia la distanță includ: menținerea unei igiene riguroase în spațiul în care trăiește pisica, toaletarea regulată cu produse special concepute pentru pisici, precum șampoane și balsamuri de pisici, utilizarea periodică de produse antiparazitare pentru protecție preventivă și evitarea contactului cu animale necunoscute sau suspecte de infestare. Aceste măsuri simple pot reduce semnificativ riscul apariției bolii și pot contribui la menținerea unei stări generale bune de sănătate pentru pisica ta. Întrebări frecvente despre râia la pisici  Grija față de pisica ta trebuie să se reflecte în toate aspectele care o privesc: de la hrănire și toaletare, până la vizitele la medic și aplicarea tratamentelor eficiente și punctuale pentru problemele apărute. Dacă pisica ta are râie și ai alte întrebări legate de afecțiune sau tratament, iată câteva completări importante: Cât de periculoasă este scabia la pisici?  Netratată sau tratată superficial, scabia se poate transforma într-o afecțiune gravă. Leziunile prezente la nivelul pielii se pot infecta, ceea ce poate conduce la probleme acute de sănătate. În plus disconfortul crește și la fel va crește și nevoia de tratament.  Cum faci diferența dintre râie și o altă afecțiune de piele?  Diferența dintre râie și alte afecțiuni o poate face medicul veterinar, acesta având cunoștințele și mijloacele de a pune un diagnostic corect. Râia se poate manifesta prin leziuni cutanate și mâncărimi, aceste simptome fiind specifice și altor afecțiuni, așadar medicul, prin examinarea clinică și prin teste de laborator, poate pune diagnosticul și poate recomanda schema potrivită de tratament.  Există tratamente naturiste pentru scabia la pisici? Nu se recomandă să alegi pentru pisica ta un tratament naturist, nefiind dovedit clinic beneficiul folosirii unor astfel de planuri de medicație. În plus, unele dintre acestea pot face mai mult rău decât bine, așadar ar trebui să alegi corect pentru pisica ta, luând în calcul doar tratamentele recomandate de către medicul specialist. Râia la pisici poate fi prevenită dacă pisica stă doar în casă?  Chiar dacă pisica stă doar în casă, acest lucru poate contribui la reducerea riscului de infectare, dar nu la eliminarea completă a acestuia. Dacă ai și alte animale, acestea pot aduce boala în casă. În plus, fecalele contaminate pot pătrunde în locuință prin tălpile încălțămintei, ceea ce crește semnificativ riscul de contaminare. Din acest motiv, este importantă menținerea unei igiene stricte și folosirea regulată a produselor antiparazitare, chiar și pentru pisicile care nu ies afară. Este necesară dezinfectarea locuinței după ce se stabilește diagnosticul de scabie? Da, dezinfectarea locuinței este un pas deosebit de important pentru a preveni reinfestarea locuinței. Așternuturile, păturile, pernele și toate spațiile frecventate de pisică trebuie curățate și igienizate temeinic, inclusiv jucăriile. În plus, este recomandat să mergi la medic după trecerea simptomelor de boală, pentru a te asigura că pisica ta este complet refăcută. Sursa foto: Unsplash CELE MAI RECENTE POSTARI

Diareea este o tulburare gastrointestinală frecvent întâlnită în medicina veterinară, ce se caracterizează prin eliminarea frecventă a unor scaune cu consistență moale. Episoadele diareice afectează echilibrul hidroelectrolitic al felinei și, dacă persistă mai mult de câteva zile, pot conduce rapid la deshidratare severă, malnutriție și complicații secundare. Din acest motiv, stabilirea precoce a cauzei și aplicarea unui tratament corespunzător sunt elemente fundamentale în gestionarea corectă a problemei.  Diaree la pisici - Tipuri Pisicile pot prezenta episoade de diaree cu caracteristici diferite, în funcție de localizarea inflamației sau de cauza primară a dezechilibrului digestiv. Diareea poate fi acută sau cronică și poate implica intestinul gros sau intestinul subțire. Fiecare categorie are trăsături clinice specifice.  Diaree acuta la pisici Diareea acută apare frecvent la pisici, debutează brusc și se menține aproximativ o săptămână. Cauzele principale includ intoleranțele alimentare, infecțiile virale și prezența unor paraziți intestinali. În plus, schimbarea rapidă a dietei ori consumul de produse lactate (multe pisici prezintă intoleranță la lactoză) reprezintă factori declanșatori importanți. Uneori, un eveniment stresant (precum mutarea pisicii într-o locuință nouă) conduce la un episod diareic. Diaree cronica la pisici Diareea cronică se extinde pe o durată mai mare de trei săptămâni și apare în contextul unor alergii la hrană, al paraziților intestinali, al inflamațiilor apărute la nivelul intestinelor, al tulburărilor pancreatice sau al hipertiroidismului. Un episod se consideră cronic când se prelungește peste trei săptămâni ori când revine la scurt timp după ameliorare. Diaree in intestinul gros la pisici Diareea în intestinul subțire are consistență foarte lichidă și emană un miros puternic. Cantitatea de fecale crește semnificativ, iar pisica elimină frecvent gaze. Sângele nu se regăsește în scaun, iar cauzele posibile sunt alergiile alimentare, inflamațiile intestinale, hipertiroidismul sau insuficiența pancreatică. În astfel de situații, devine necesară și verificarea eliminării urinei, pentru a exclude blocajele ce pot pune în pericol viața pisicii. Diaree in intestinul subtire la pisici Diareea localizată la nivelul intestinului gros se caracterizează prin scaune apoase, expulzate în valuri scurte și intense. Veterinarii numesc această formă „colită,” iar uneori apar urme de sânge și mucus. Episoadele de vomă survin, în anumite cazuri, din cauza efortului puternic depus la defecație. Colita rezultă din inflamații la nivel intestinal ori din infecții cu protozoare și alți paraziți. Existența unor simptome similare în constipație subliniază necesitatea unui consult veterinar detaliat. Produse recomandate   Diaree usoara la pisici Diareea ușoară reprezintă singura formă de diaree care poate fi gestionată și acasă, deși uneori ascunde o problemă medicală gravă. Un control la medicul veterinar rămâne de preferat, mai ales când episoadele se repetă sau se agravează. Lipsa tratamentului favorizează pierderea excesivă în greutate și malnutriția, fapt care pune în pericol starea generală a pisicii. Voma si diaree la pisici - Cauze frecvente  Tulburările gastrointestinale manifestate prin vomă și diaree la pisici sunt simptome care indică dezechilibre acute sau cronice ale tractului digestiv. Cauzele pot fi diverse, de la simple erori alimentare până la boli sistemice severe. În general, voma și diareea apar ca urmare a iritării mucoasei gastrointestinale, a modificării permeabilității intestinale, a tulburărilor de motilitate sau a afectării procesului de absorbție a nutrienților și a apei. Cele mai frecvente categorii etiologice care pot declanșa diareea la pisici includ alimentația, infecțiile, modificările structurale ale intestinului și anumite boli. Alimentatia  Dieta joacă un rol determinant în declanșarea episoadelor de vomă și diaree la pisici. Sistemul digestiv felin este sensibil, iar abaterile alimentare pot duce rapid la dezechilibre majore. Printre problemele alimentare care predispun pisicile la tulburări digestive se numără: - schimbările bruște de alimentație (trecerea rapidă de la o hrană uscată, industrială, la o dietă naturală sau invers poate perturba echilibrul florei intestinale, determinând disbioză intestinală, care generează iritație și diaree); - intoleranțele și alergiile alimentare (intoleranțele induc inflamații cronice sau acute la nivel intestinal, ce generează tulburări de absorbție și implicit diaree); - consumul de hrană alterată bacterian, parazitar sau fungic (produce iritația și inflamația mucoasei intestinale, manifestată clinic prin diaree apoasă, uneori hemoragică, și episoade repetate de vomă); - ingerarea accidentală de materiale necomestibile (poate duce la blocaje intestinale parțiale sau totale); - consumul de plante sau substanțe toxice(generează o iritație gastro-intestinală severă, cu diaree intensă și vărsături frecvente). Modificari structurale ale intestinului  Modificările structurale intestinale influențează negativ digestia și absorbția alimentelor, deoarece determină inflamație, iritație sau obstrucție intestinală. Cele mai frecvente modificări structurale întâlnite la pisici includ: - polipi intestinali (formațiuni benigne de natură hiperplazică, care blochează parțial lumenul intestinal); - neoplazii intestinale (tumorile intestinale, atât benigne cât și maligne, provoacă ocluzie parțială sau completă, iritarea peretelui intestinal și scăderea absorbției nutrienților); - stenoze și obstrucții intestinale (determină tulburări ale tranzitului intestinal, cu acumularea conținutului intestinal proximal și generarea episoadelor alternative de constipație și diaree apoasă explozivă); - intususcepția intestinală (anomalie care apare când un segment intestinal pătrunde în altul, obstrucționând parțial sau total fluxul intestinal). Cauze infectioase  Infecțiile gastrointestinale produse de virusuri, bacterii și paraziți sunt frecvent implicate în apariția simptomelor de vomă și diaree la pisici. Virusuri implicate în apariția diareei la pisici: - panleucopenia felină sau parvovirusul felin (virus extrem de contagios, ce determină inflamația severă a mucoasei intestinale și supresia măduvei osoase, ce se manifestă prin diaree apoasă abundentă, vărsături repetate, febră și deshidratare severă); - coronavirusul felin (poate afecta tractul digestiv în formele ușoare, generând diaree tranzitorie, dar poate evolua și spre forme grave, ce determină simptome cronice severe și progresive); - virusul leucemiei feline (compromite imunitatea generală a pisicii, predispunând-o la infecții secundare gastrointestinale cu manifestări frecvente de diaree și vărsături). Bacterii implicate în apariția diareei la pisici: - salmonella spp. (bacteria se transmite prin ingestia de carne crudă contaminată sau contactul cu rozătoare sau păsări infectate - provoacă salmoneloză, caracterizată prin diaree severă, deshidratare și febră); - campylobacter jejuni și Escherichia coli patogenă (determină inflamația acută a intestinului subțire și gros, manifestată prin diaree apoasă și mucus în scaun, uneori asociată cu febră și vărsături). Paraziți intestinali implicați în apariția diareei la pisici: - giardia spp. și coccidii (protozoare ce invadează epiteliul intestinal, compromit absorbția nutrienților și determină diaree cronică sau intermitentă cu consistență apoasă sau mucoasă) - viermii intestinali (generează inflamații mecanice ale mucoasei intestinale, diaree cronică, scădere în greutate și, uneori, anemie severă). Anumite boli  Afecțiunile sistemice pot afecta, de asemenea, tractul digestiv. Printre cele mai comune boli care determină diaree la pisici se numără: - insuficiența hepatică; - pancreatita (conduce la malabsorbție și la apariția simptomelor digestive); - boli renale (determină dezechilibre electrolitice, care se reflectă prin episoade de voma și diaree); - hipertiroidismul (producția excesivă de hormoni tiroidieni accelerează metabolismul și perturbă digestia); - diabet (dezechilibrele glicemice influențează motilitatea intestinală și pot genera episodii de voma și diaree). Boala inflamatorie intestinala Boala inflamatorie intestinală se caracterizează prin inflamația cronică a mucoasei tractului digestiv. Boala inflamatorie intestinală afectează absorbția nutrienților și apare ca răspuns imun exagerat la alimente, bacterii sau paraziți. Boala se manifestă prin episoade recurente de diaree, voma și scădere în greutate. Diagnosticarea se realizează prin analize de sânge, ecografie și, ocazional, biopsii.  Ingerarea obiectelor straine sau a unor substante otravitoare  Pisica, din cauza curiozității sale naturale, poate înghiți obiecte necomestibile sau substanțe toxice, ceea ce conduce la obstrucții sau leziuni ale tractului digestiv. Simptomele includ voma bruscă și diaree severă, iar mucoasa poate suferi iritații intense. O intervenție rapidă este necesară pentru a preveni complicațiile majore, cum ar fi perforațiile sau intoxicațiile sistemice.  Diaree la pisici - Simptome asociate  Diareea la pisici nu se manifestă doar prin modificarea consistenței scaunului, ci adesea se asociază cu diverse simptome secundare care reflectă gravitatea și cauza afecțiunii. În general, simptomele asociate diareei la pisici sunt: - vărsături (apar fie ca reacție iritativă la nivelul tractului digestiv superior, fie ca simptom complementar în cadrul unei gastroenterite); - letargie (pisica devine apatică, evită activitatea fizică obișnuită și se retrage în locuri izolate); - deshidratare (apare ca urmare a pierderilor abundente de lichide și electroliți); - pierderea apetitului (reflectă iritația intensă a tractului gastrointestinal); - durere abdominală (pisica poate manifesta disconfort sau durere la atingerea abdomenului); - balonare și distensie abdominală; - prezența sângelui sau mucusului în scaun – sângele proaspăt (hematochezie) indică adesea inflamații ale intestinului gros (colită); - pierdere în greutate (dacă diareea persistă sau devine cronică, absorbția deficitară a nutrienților duce rapid la scăderea ponderală); - febră (indică prezența unei infecții sistemice sau locale). Cat de periculoasa este diareea la pisici?  Diareea la pisici poate varia de la forme ușoare la stadii periculoase. Un episod izolat, care se remediază rapid, nu prezintă riscuri majore. Totuși, persistența diareei determină pierderi de lichide și nutrienți, ceea ce poate conduce la deshidratare severă și la dezechilibre electrolitice.  Cand e cazul sa mergi la medicul veterinar? În situația în care diareea persistă mai mult de 24 de ore sau dacă apar și alte simptome alarmante – vărsături repetate, letargie accentuată, prezența sângelui în scaun sau semne de deshidratare (mucoase uscate, piele cu elasticitate redusă) – este imperativ consultul unui medic veterinar.  Diaree la pisici - Cum este stabilit diagnosticul de catre medicul veterinar? În situația în care pisica elimină scaune de consistență anormală, veterinarul va proceda la o evaluare clinică detaliată pentru a stabili cauza exactă a diareei. În cadrul primei vizite, specialistul va efectua un examen fizic complet și îți va solicita informații despre alimentația felinei, istoricul simptomatic și caracteristicile scaunului (culoare, consistență, prezența mucusului sau sângelui).  Pentru a restrânge posibilele cauze, veterinarul poate recomanda o serie de teste și investigații: - hemoleucogramă (pentru a verifica diverse aspecte care țin de posibile infecții și inflamații); - profil biochimic (pentru a verifica dacă felina are boli de ficat, de rinichi, de pancreas sau hipertiroidism); - analiză de urină (pentru a verifica nivelul de hidratare și funcțiile rinichilor); - teste de fecale (pentru a detecta prezența unor posibile infecții parazitare, bacteriene etc.); - diverse alte teste care să ajute la verificarea funcțiilor tiroidei (mai ales în cazul pisicilor de vârste mijlocii și mari); - raze X (ajută la detectarea posibilelor blocaje intestinale, a corpurilor străine sau a formațiunilor tumorale); - ultrasunete (folosite pentru a detecta posibile tumori, blocaje intestinale și pentru a verifica, în general, starea organelor interne); - endoscopie și biopsie (permit examinarea directă a mucoasei tractului digestiv și recoltarea de probe pentru analiză histologică); - colonoscopie și biopsie (utilizate pentru a evalua direct starea colonului); - hemoleucogramă. Tratament pentru diaree la pisici Tratamentul diareei la pisici trebuie întotdeauna adaptat în funcție de cauza care a declanșat episodul diareic. Astfel, nu există un protocol unic terapeutic, ci mai degrabă o abordare personalizată, în urma diagnosticului stabilit de medicul veterinar. Odată ce medicul a identificat factorul care a declanșat diareea, el poate recomanda un tratament specific care urmărește restabilirea funcției intestinale normale și prevenirea complicațiilor ulterioare.  Printre metodele terapeutice cel mai frecvent utilizate în tratamentul diareei la pisici se numără: - perfuziile cu lichide intravenoase sau subcutanate (permite corectarea rapidă a deficitului hidroelectrolitic și restabilirea echilibrului acido-bazic, prevenind astfel complicațiile severe, cum ar fi insuficiența renală acută sau colapsul circulator); - medicamente împotriva grețurilor și vărsăturilor (atunci când diareea este însoțită de vărsături, utilizarea medicamentelor antiemetice ajută la reducerea simptomelor digestive severe); - hrănirea asistată (în situația în care pisica refuză hrana sau nu reușește să consume suficiente calorii, medicul veterinar poate recomanda alimentarea artificială); - medicamente gastroprotectoare (contribuie la protejarea mucoasei gastrice și intestinale împotriva efectului iritant al acizilor gastrici); - trecerea la o mancare ușor digerabilă, ce cuprinde alimente cu ingrediente simple, bine tolerate și ușor asimilabile.  Dacă diareea este provocată de o infecție bacteriană sau de prezența paraziților intestinali, medicul veterinar va prescrie tratamente specifice, antibiotice cu spectru larg (precum metronidazol sau amoxicilină-acid clavulanic) sau medicamente antiparazitare (precum fenbendazol, praziquantel sau combinații antiparazitare specifice).  În cazuri severe, când diareea este determinată de obstrucții intestinale, prezența corpilor străini, tumori intestinale sau invaginații intestinale (intususcepție), intervenția chirurgicală poate deveni necesară. Chirurgia urmărește înlăturarea cauzei primare și restabilirea integrității anatomice și funcționale a intestinului afectat, prevenind astfel complicațiile grave și chiar fatale. Cu ce sa iti hranesti pisica daca are diaree? Dacă pisica are diaree, este important ca alimentația ei să conțină doar alimente ușor de digerat, bazată pe ingrediente care nu irită tractul digestiv. O alimentație corespunzătoare poate ajuta la stabilizarea scaunului și la refacerea florei intestinale. Alimente recomandate: - orez alb fiert (conține amidon, care poate ajuta la absorbția excesului de apă din intestine, contribuind la formarea unui scaun mai solid); - supa clară de pui, fără condimente sau sare (ajută la menținerea hidratării); - probiotice veterinare (suplimente care susțin echilibrul florei intestinale și reduc inflamația digestivă). O altă idee bună ar fi sa hranesti pisica cu porții mici și ușor de digerat din alimente pe bază de pui sau vită, după ce le-ai dat, în prealabil, prin blender (cu apă). Dieta modificată ar trebui încercată cel puțin 48 de ore de la apariția diareei, după care, dacă diareea persistă, felina trebuie dusă la veterinar. De asemenea, e foarte important să nu încerci să îi dai medicamente pentru diaree recomandate pentru oameni decât în cazul în care veterinarul ți-a recomandat să faci asta. Medicamentele destinate oamenilor pot fi, în unele cazuri, toxice pentru animale și pot duce chiar la deces. Oferă-i prietenului tău blănos o alimentație care să-i susțină sănătatea sistemului digestiv! Descoperă gama noastră de hrană de dietă pentru pisici! Diaree la pisici - Metode de preventie Prevenția diareei la pisici constă în evitarea factorilor care dezechilibrează tractul digestiv. Deparazitarea internă, efectuată la intervalele recomandate de către medic, îndepărtează viermii intestinali și protozoarele responsabile de tulburări frecvente. Planul de vaccinare reduce, de asemenea, riscul de infecții virale periculoase, precum panleucopenia felină. Introducerea lentă a unui nou tip de hrana pentru pisici, pe parcursul a 7–10 zile, previne reacțiile adverse la schimbările bruște. Un meniu de calitate, adaptat vârstei și condiției fiziologice, asigură protecția mucoasei și menține echilibrul florei microbiene. Probioticele pentru diaree pisici pot fi și ele utile, în perioadele cu stres crescut, după administrarea antibioticelor sau când pisica prezintă sensibilități gastrointestinale. Igiena mediului este, de asemenea, fundamentală: vasele de apă și mâncare trebuie să fie spălate zilnic, iar litiera trebuie curățată de două-trei ori pe zi. Intrebari frecvente despre diareea la pisici  Cat timp este normal ca o pisica sa aiba diaree? Episoadele diareice izolate dispar, în general, în decurs de 24–48 de ore, mai ales dacă pisica nu prezintă afecțiuni cronice și dacă primește o alimentație blândă. Un astfel de interval se consideră relativ sigur, însă orice prelungire peste 48 de ore semnalează un factor persistent. Apariția vomei, a letargiei și a semnelor de deshidratare accentuează riscul evoluției nefavorabile. Diareea pisicii se poate trata acasa? Un episod ușor de diaree, fără semne asociate grave (febră, sânge în scaun, vărsături repetate), poate fi gestionat acasă. O astfel de abordare prezintă limitări și devine irelevantă la apariția oricăror semne de agravare. Un episod care persistă mai mult de 48 de ore impune consultarea medicului veterinar. Metodele casnice nu rezolvă situații precum infecțiile bacteriene, infestările masive cu paraziți sau blocajele intestinale. Exista tratamente naturiste pentru diareea la pisici? Pe lângă tratamentele medicale, există și remedii naturiste, care pot fi eficiente în anumite situații. Tratamentul naturist pentru diaree poate ajuta în episoadele ușoare de diaree, dar nu înlocuiește îngrijirea veterinară, atunci când simptomele persistă sau se agravează. Ce alimente provoaca diaree la pisici? Mai multe categorii de alimente pot provoca diaree la pisici, în special dacă sunt oferite în cantități mari sau dacă pisica prezintă sensibilități digestive. Lactatele se situează în fruntea listei, deoarece pisicile adulte nu produc suficientă lactază, enzima responsabilă de digestia lactozei. Laptele integral sau alte produse lactate duc la balonare și scaun moale. Resturile de la masa stăpânului, mai ales cele bogate în grăsimi, activează reacții inflamatorii la nivelul intestinului. Preparatele picante sau care conțin ceapă ori usturoi se dovedesc, de asemenea, periculoase, deoarece perturbă flora intestinală și pot declanșa episoade de diaree pisici severe. Cum iti dai seama daca pisica este deshidratata din cauza diareei? Deshidratarea apare când organismul pisicii pierde lichide și electroliți într-un ritm mai rapid decât reușește să îi înlocuiască. Diareea accelerează pierderea de lichide și crește riscul de deshidratare, deoarece scaunele apoase conțin cantități mari de apă. Puteți identifica semnele de deshidratare prin observarea vizuală a pisicii: pielea sa tinde să devină mai puțin elastică, iar testul de turgor (prin ridicarea ușoară a pielii de la ceafă) evidențiază o întârziere a revenirii la poziția inițială. Mucoasele bucale devin uscate, iar salivarea scade. O pisică deshidratată bea apă cu aviditate sau, în unele situații, refuză lichidele din cauza stării de rău general. Poti hrani pisica cu orez daca are diaree? Orezul reprezintă o soluție temporară care absoarbe excesul de lichide din tubul digestiv și stabilizează scaunul. Hrănirea pisicii cu orez în timpul unui episod de diaree poate fi recomandat, dacă pisica tolerează cerealele, pentru a reduce peristaltismul excesiv și a sprijini o relativă normalizare a tranzitului. Deoarece există riscul ca pisica să prezinte sensibilitate la cereale, care poate accentua diareea, hrănirea cu orez poate fi contraindicată fără acordul medicului, dacă orezul nu a fost oferit anterior pisicii. Sursa foto: Freepik CELE MAI RECENTE POSTARI

Pielea reprezintă un organ cu rol major în protejarea organismului câinilor împotriva agenților fizici, chimici și biologici. Un echilibru optim al barierelor cutanate susține sănătatea generală a patrupedelor și previne infectarea cu bacterii, fungi sau paraziți externi. O îngrijire corectă a pielii și controalele veterinare regulate conduc la identificarea timpurie a leziunilor și la aplicarea unor tratamente corespunzătoare, la momentul potrivit. Afecțiunile cutanate apar la câini din motive diverse, de la infecții bacteriene, fungice sau parazitare, până la reacții autoimune ori deficite nutriționale. Indiferent de cauze, bolile de piele la câini necesită, întotdeauna, evaluare medicală de specialitate. Cum trebuie să arate pielea câinelui meu Culoarea și textura pielii câinilor depind de genetică și de condițiile de mediu. O piele sănătoasă nu prezintă zone cu mătreață, plăgi sau excoriații, este bine hidratată și are un miros normal. Practicile de monitorizare a aspectului pielii câinilor sunt recomandate de către medicii veterinari, deoarece pot ajuta la identificarea timpurie a oricăror boli de piele care necesită tratament. Produse populare Care sunt cele mai frecvente boli de piele la câini?  Medicina veterinară evidențiază un număr mare de afecțiuni cutanate care influențează calitatea vieții patrupedelor. Dermatita, râia, lupusul canin, alergiile, furunculoza sau granuloamele de lingere sunt cele mai comune boli de piele la câini, majoritatea ușor tratabile, cu condiția depistării lor din timp și a mersului imediat la medicul veterinar. Bolile de piele, în funcție de tipul lor, beneficiază de un tratament diferit. Uneori, hrana potrivită poate reduce simptomele condiției, tratamentele medicamentoase nefiind întotdeauna necesare.  Dermatita piotraumatică Dermatita piotraumatică apare frecvent în contextul unui traumatism autoindus, când câinele își roade, scarpină sau linge excesiv o zonă. Dermatita la caini de tip piotraumatic afectează zonele cu acces facil la lins și apare preponderent la rasele cu o blană deasă și par lung, precum labradorii, Golden Retriever, Saint Bernard sau ciobănescul german.  Simptome: patrupedul resimte un disconfort evident, manifestat prin mâncărimi, plâns sau chiar agresivitate în timpul atingerii. Leziunea inițială se complică prin colonizare bacteriană, urmată de inflamații, exudat purulent și formarea unei plăci lipicioase la suprafața pielii.   Tratament: presupune curățarea, dezinfectarea locală și aplicarea unor suplimente care susțin refacerea integrității cutanate, însă doar după îndepărtarea părului din regiunea afectată. Deoarece poate provoca dureri intense, îndepărtarea părului trebuie efectuată doar de către medicul veterinar, astfel încât patrupedul să primească medicație împotriva durerii, iar proprietarul să nu se expună riscului de a fi mușcat.  Furunculoza punctelor de presiune Furunculoza punctelor de presiune reprezintă o afecțiune dermatologică care afectează, în principal, straturile profunde ale pielii, ce se dezvoltă în urma contractării unei infecții bacteriene, predominant cu Staphylococcus pseudintermedius, un agent patogen frecvent implicat în infecțiile cutanate la câini. Rasele de talie mare sau gigant, cum ar fi Marele Danez, Doberman, Saint Bernard, dar și Teckel și Basset Hound (în special la nivelul pieptului), sunt mai susceptibile la dezvoltarea bolii, din cauza structurii lor corporale și a tendinței de a se odihni pe suprafețe dure și rugoase. Simptome: îngroșarea pielii în zonele afectate, urmată de formarea de furunculi dureroși. Dacă infecția nu este tratată prompt și corect, poate evolua spre celulită, o formă mai gravă de inflamație a țesuturilor subcutanate, care determină o durere intensă și supurație continuă.  Tratament: presupune aplicarea de antiseptice, cum ar fi clorhexidina sau benzoil peroxidul, pentru curățarea și dezinfectarea leziunilor. Antisepticele pot fi administrate prin șamponare sau prin aplicarea directă a cremelor și gelurilor speciale, precum și prin utilizarea spray-urilor și loțiunilor antiseptice, însă doar de către medicul veterinar, în proporții corecte. În plus, administrarea de antibiotice este necesară pentru a combate infecția bacteriană și pentru a preveni complicațiile, cu tratamente ce pot dura între 6 și 12 săptămâni, în funcție de severitatea infecției și de răspunsul animalului la terapie.  Foliculita la rasele de câini cu păr scurt Foliculita implică inflamarea foliculilor piloși, în general din cauza unei bacterii care colonizează pielea, cu caracter progresiv, ce debutează prin apariția pe suprafața pielii a unor bășici de culoare roșie și a unor pustule purulente. Boala apare în principal la rasele cu păr scurt, precum Doberman sau Boxer. Comparativ cu alte boli de piele la câine, foliculita ar putea fi mai dificilă de observat în fazele sale incipiente.  Simptome: bășicile și pustulele purulente, împreună cu mâncărimea, reprezintă simptome comune. Mâncărimea asociată condiției, dacă apare, obligă patrupedul la scărpinat repetitiv, ceea ce accentuează inflamația și poate introduce alți agenți patogeni în leziune.  Tratament: șampoanele antiseptice de uz veterinar și medicamentele antibiotice sunt folosite pentru reducerea inflamației și prevenirea recidivelor.  Granuloamele de lingere Granuloamele de lingere sunt leziuni care apar la nivelul membrelor, în special pe partea anterioară a picioarelor. Patrupedul își roade sau linge repetat aceeași zonă, iar contactul prelungit dintre limbă și piele duce la microtraume repetate, ceea ce stimulează un proces inflamator cronic și formarea unor noduli fermi, ușor proeminenți. Bacteriile colonizează ulterior plaga și provoacă durere și umflături. Granuloamele de lingere se pot confunda ușor cu alte boli de piele la câini, de aceea un diagnostic diferențial efectuat de medicul veterinar este necesar.  Simptome: leziuni deschise la nivelului membrelor, în regiunea anterioară. Pe măsură ce condiția progresează, apar mâncărimi intense, pielea se îngroașă și părul cade.  Tratament: presupune eliminarea problemei inițiale care generează prurit ori disconfort, alături de măsuri comportamentale ce împiedică automutilarea. În situația în care boli de piele precum dermatita sau eczema determină senzațiile incomode, tratarea cauzei primare reduce intensitatea mâncărimilor și stopează agravarea leziunilor. Există recomandări pentru utilizarea unui guler de protecție și a unor spray-uri cu gust respingător, aplicate pe suprafața afectată, pentru a descuraja linsul permanent. În anumite cazuri, medicul veterinar poate recomanda medicamente din categoria antidepresivelor sau anxioliticelor, atunci când există un factor emoțional puternic în declanșarea automutilării.  Râia sarcoptică sau demodectică Râia sau scabia canină apare în urma infestării cu un acarian extrem de contagios, demodex canis, care se răspândește rapid la alte animale și chiar la oameni. Râia se poate contracta, de asemenea, din mediul extern, chiar și în lipsa unui contact direct evident cu un alt animal. Alimentația precară sau tratamentele pe termen lung cu corticosteroizi pot crește probabilitatea câinelui de a dezvolta râie.  Simptome: patrupedul poate prezenta mâncărimi intense, pierderea blănii și cruste pe zone întinse de piele. Dacă nu se iau măsuri imediate, pot să apară infecții secundare severe. În plus, în lipsa tratamentului, câinele poate renunța să se alimenteze și se poate ajunge inclusiv la moartea animalului.  Tratament: în mod obligatoriu efectuat de către medicul veterinar, tratamentul presupune îmbăieri cu substanțe acaricide combinate cu apă, administrarea de antibiotice (pentru a preveni eventuale infecții bacteriene provocate de scărpinat) și, la nevoie, administrarea de avermectine sau imunostimulatori. În cazul câinilor cu afecțiuni renale, se va evita utilizarea de avermectine, pentru a nu risca complicații. Dacă se administrează avermectine, simultan pot fi necesare hepatoprotectoare și suplimente nutritive.  Lupus canin Lupusul canin este o afecțiune autoimună complexă, caracterizată prin reacția imună anormală a organismului împotriva propriilor structuri tisulare. Boala se manifestă sub două forme principale: lupusul eritematos sistemic și lupusul eritematos discoid, fiecare cu cauze și manifestări clinice distincte. Prima formă afectează în plus articulațiile, rinichii, inima și alte organe, iar a doua se localizează în special la nivelul feței și nasului, producând ulcerații, decolorări și cruste. Diagnosticul necesită teste serologice și, uneori, biopsii cutanate pentru confirmare.  Simptome: includ leziuni simetrice, sensibilitate la soare și zone inflamate la nivelul punții nazale.  Tratament: se bazează pe medicamente cu acțiune imunosupresoare și pe protecția față de radiațiile ultraviolete. Veterinarul urmărește parametrii clinici, analizele de sânge și toleranța la medicamente, pentru a ajusta schema terapeutică. Unele cazuri rămân în remisie pe perioade îndelungate dacă se respectă indicațiile. O îngrijire generală corectă, un regim alimentar adecvat și evitarea stresului accentuat reprezintă factori adjuvanți. Colaborarea strânsă între proprietar și medicul veterinar asigură confort și speranță de viață mai bună pentru câinii cu lupus diagnosticat. Alergii alimentare Alergiile alimentare apar când sistemul de apărare reacționează la unele proteine din hrană și declanșează inflamații la nivelul pielii. Semnele includ prurit intens, eritem, plăgi prin scărpinare excesivă și, câteodată, diaree sau vărsături. Specii diferite de proteine, pui, vită, lactate sau ouă, pot fi implicate, motiv pentru care un diagnostic corect necesită un protocol de excludere. Alimentele suspecte se înlocuiesc cu diete hipoalergenice sau cu formule bazate pe proteine hidrolizate. Perioada de test ajunge la opt-zece săptămâni, iar ameliorarea simptomelor sugerează o reacție alergică la un ingredient precedent. Reintroducerea treptată a componentelor inițiale confirmă sursa alergiei. Odată identificat alimentul problemă, se impune evitarea pe termen lung, pentru a limita reapariția dermatitei.  Odată ce ai observat că patrupedul tău are una dintre problemele de mai sus du-l imediat la medicul veterinar. Simptomele, de foarte multe ori, sunt asemănătoare și este dificil de pus un diagnostic. Nu există un tratament general valabil pentru toate bolile dermatologice de care câinele tău ar putea suferi, prin urmare este foarte important ca specialistul să pună un diagnostic corect, să stabilească medicația pentru afecțiunea respectivă și să recomande mai departe care este hrana potrivita pentru el și ce suplimente să-i dai. Iată, mai jos, care sunt cele mai comune boli de piele ale câinilor, ce le cauzează, care sunt simptomele și cum se tratează. Cauzele principale ale bolilor de piele la câini   Afecțiunile dermatologice canine au cauze variate, ce includ infecții bacteriene, fungice, parazitare, reacții alergice și tulburări autoimune. Interacțiunea cu substanțe iritante reprezintă un alt factor decisiv, în special când pielea suferă microleziuni. Imunitatea redusă, pe fondul stresului sau altor patologii sistemice, mărește probabilitatea colonizării cu germeni patogeni. Schimbările bruște de temperatură și umiditate, lipsa unei igiene corespunzătoare și carențele de nutrienți pun presiune suplimentară pe bariera cutanată. Factorii genetici joacă, de asemenea, un rol important în susceptibilitatea la anumite afecțiuni, astfel că rasele cu pliuri cutanate proeminente sau cu păr foarte scurt dezvoltă frecvent boli de piele.  Mușcăturile de insecte Mușcăturile de țânțari, purici ori căpușe pot genera reacții inflamatorii acute și prurit puternic. Unele insecte injectează substanțe iritante care activează răspunsul imun local, iar la câinii hipersensibili, apare dermatită accentuată. Puricii reprezintă un exemplu des întâlnit, mușcăturile lor conducând la mâncărimi repetitive și leziuni secundare prin scărpinare. Căpușele provoacă inflamații la locul de atașare și, suplimentar, transmit agenți patogeni responsabili de boli sistemice, ceea ce complica prognosticul.  Dermatita de contact Dermatita de contact apare când pielea interacționează cu substanțe iritante sau alergene. Produsele de curățare neadecvate, dezinfectanții agresivi sau plantele cu latex toxic figurează printre cauzele frecvent menționate pentru apariția dermatitei. Suprafața corporală vizată devine roșie, dureroasă și cu prurit pronunțat. În anumite cazuri, apar vezicule mici care se pot rupe. Dermatita la câini are un prognostic favorabil dacă intervenția este rapidă, iar expunerea la substanța cauzatoare se elimină definitiv. Linsul sau mușcatul în exces Linsul și mușcatul exagerat indică fie disconfort local, fie o problemă comportamentală asociată cu stres sau anxietate. Uneori, o leziune inițială mică devine extinsă prin traumatisme autoinduse, întrucât câinele repetă gesturile până când inflamația se agravează. Unele rase au o predispoziție mai ridicată la dezvoltarea acestor obiceiuri, iar specialiștii consideră că și factorii psihologici au un rol important.  Alimentație precară Deficiențele nutriționale reprezintă un factor major în apariția dermatitei, în special când lipsesc acizi grași, vitamine și proteine de calitate din alimentație. Câinele are nevoie de aminoacizi specifici pentru sinteza cheratinei, care asigură rezistența și elasticitatea epidermei. Un regim sărac în nutrienți slăbește imunitatea, sporind vulnerabilitatea față de agenții infecțioși. Anumite suplimente din plante sau extracte naturale pot contribui la refacerea zonelor lezate. Produsele disponibile în farmacii veterinare includ formule specifice, concepute pentru echilibrarea dietei și prevenirea căderii blănii. Veterinarul recomandă uneori diete terapeutice, mai ales când există suspiciunea unor reacții alergice.  Simptomele bolilor de piele la caini Semnele și simptomele unei boli de piele la câini variază în funcție de etiologie și se pot suprapune când intervin complicații. Unele afecțiuni se extind rapid, iar lipsa unui diagnostic corect duce la deteriorarea generală a stării de sănătate. Simptomele principale includ: mâncărimi persistente, mai ales în zona urechilor, labei și a axilelor; căderea părului pe porțiuni de dimensiuni variate; prezența crustelor, papulelor sau pustulelor pe piele; mici zone sângerânde sau exudate, urmate de formarea unor cruste dure; miros neobișnuit al blănii, asociat cu înmulțirea bacteriilor; schimbări de culoare ale pielii, cum ar fi hiperpigmentări sau depigmentări; secreții seroase ori purulente în zonele fisurate; disconfort, agitație și insomnie la câine din cauza pruritului intens. Când e momentul să duci câinele la veterinar  Orice modificare bruscă la nivelul pielii sau al blănii, însoțită de mâncărime pronunțată, merită atenție imediată. Leziunile umede, roșii și dureroase sugerează un proces infecțios sau inflamator sever. Apariția febrei, letargiei ori a pierderii poftei de mâncare indică o problemă mai gravă, care impune examinare profesională. Dacă un câine se scarpină până la sângerare sau își roade continuu labele, intervenția medicală devine prioritară. Amânarea investigațiilor complică tratamentul și favorizează complicațiile, prin extinderea infecțiilor ori a infestărilor. Tratament pentru bolile de piele la câini  Protocolul terapeutic variază în funcție de factorul declanșator și de stadiul clinic. Infecțiile bacteriene răspund la antibiotice cu spectru adecvat, administrate local sau sistemic. În cazul paraziților, se utilizează produse acaricide, insecticide sau soluții spot-on. Afecțiunile autoimune impun imunosupresoare și monitorizare regulată pentru controlul eventualelor reacții adverse. Dermatitele de natură alergică necesită evitarea alergenului și, uneori, medicamente care reduc inflamația și pruritul. Veterinarul recomandă șampoane antiseptice și substanțe calmante, potrivite tipului de piele.  Tratamentele naturale pot suplimenta schema principală, prin susținerea funcției cutanate și prin rolul lor antiinflamator. De exemplu, suplimentele cu acizi grași Omega-3 sau extracte din plante ajută la regenerare. Totuși, fiecare caz are particularități, iar automedicația riscă să înrăutățească situația. Tocmai de aceea, se recomandă întotdeauna vizita la medicul veterinar, pentru a nu risca agravarea condiției. Respectarea dozelor și a duratei de tratament asigură un rezultat favorabil.  Prevenirea bolilor de piele la câini  La fel ca oamenii, câinii pot resimți un disconfort major din cauza bolilor de piele. Tocmai de aceea, prevenirea bolilor de piele la câini este importantă pentru menținerea sănătății lor și a bunăstării generale a animalelor de companie. O abordare proactivă poate reduce semnificativ riscul apariției afecțiunilor dermatologice.  Strategiile de prevenție includ: - periajul frecvent al blănii (ajută la eliminarea murdăriei și a paraziților externi, prevenind astfel iritațiile și infecțiile cutanate); - adoptarea unei alimentații echilibrate (se va opta pentru produse bogate în proteine, acizi grași esențiali și vitamine); - adaptarea alimentației pentru a răspunde nevoilor individuale ale câinelui (de exemplu, dacă patrupedul prezintă alergii, se va opta obligatoriu pentru o hrană specială pentru câini alergici); - administrarea periodică a produselor antiparazitare (previne infestările cu purici, căpușe și acarieni, care pot cauza iritații și boli de piele la câini); - asigurarea unui spațiu curat, bine ventilat și ferit de umezeală (ajută la prevenirea dezvoltării fungilor și bacteriilor care pot afecta pielea); - reducerea stresului (stresul cronic poate slăbi sistemul imunitar, sporind susceptibilitatea la infecții și inflamații cutanate); - vizitarea cu regularitate a medicului veterinar (permite detectarea timpurie a problemelor dermatologice și intervenția promptă); - evitarea expunerii la substanțe iritante (se vor evita nu doar produsele chimice agresive sau plantele toxice, ci și produsele de îngrijire potențial iritante). Întrebări frecvente privind bolile de piele la câini Ce trebuie să fac dacă câinele meu are mâncărimi excesive? Pruritul accentuat poate semnala diverse boli de piele la câini, astfel că, dacă apare, ar trebui să determine consultul medicului veterinar. În cadrul consultației, se verifică prezența puricilor, a căpușelor sau a altor paraziți, se analizează situația alimentară, posibilitatea contactului cu substanțe iritante și istoricul medical. Specialistul examinează pielea, eventual recoltează probe și stabilește un diagnostic diferențial.  Sunt bolile de piele la câini contagioase pentru oameni? Unele afecțiuni canine prezintă potențial zoonotic (de transmitere către om), cu precădere cele cauzate de anumiți acarieni ori fungi. Puricii pot mușca oamenii, dar inflamațiile cauzate sunt de obicei moderate. Dermatofitoza, o infecție comună a pielii, se poate transmite între specii, inclusiv către om, prin contact direct ori prin obiecte contaminate. Pentru afecțiunile bacteriene, riscul de trecere la om depinde de microorganism și de imunitatea individului expus.  Cum îmi pot da seama dacă câinele meu are dermatită? Dermatita se remarcă prin înroșirea și descuamarea pielii, cât și prin prurit la nivelul regiunii cutanate afectate. Apar, uneori, pustule sau papule, iar câinele își manifestă disconfortul prin lins și scărpinare. Blana devine rară sau se formează zone cu păr rupt, iar leziunile pot supura când se instalează infecții bacteriene. Mirosul pielii suferă transformări, devenind mai intens.  De ce apar eczemele la câini? Eczemele rezultă din reacții inflamatorii la stimuli externi sau interni, cum ar fi alergeni, iritanți chimici, paraziți ori factori autoimuni. Alimentația nepotrivită, cu deficit de nutrienți, accentuează inflamația. Unele rase dezvoltă predispoziții ereditare, iar stresul sau anumite boli metabolice pot amplifica episoadele eczematoase. Eczemele se recunosc prin zone roșii, cu prurit, care uneori prezintă exudat.  Cât de des ar trebui să-mi spăl câinele?   Frecvența băilor depinde de tipul de blană, starea pielii și activitatea zilnică. Rasele cu păr lung și predispoziție la încâlcire pot avea nevoie de spălări lunare, în timp ce exemplarele cu păr scurt pot fi spălate mai rar. Medicii veterinari recomandă șampoane hipoalergenice atunci când există istoricul unor boli de piele la câini, pentru a evita iritarea suplimentară a epidermei. Sursa foto: Freepik Ultima actualizare: 9 martie 2025 CELE MAI RECENTE POSTARI

Voma la câini poate semnala procese gastrointestinale complexe sau schimbări bruște în regimul alimentar. Organismul canin reacționează uneori prin expulzarea conținutului gastric atunci când există disfuncții la nivelul tractului digestiv, intoleranțe alimentare ori diverse infecții. Sistemul de apărare al corpului se activează pentru a proteja câinele de toxine sau germeni patogeni. Stomacul câinilor este sensibil la fluctuații de pH și la prezența unor substanțe cu potențial iritant, motiv pentru care voma la caini apare în contexte variate. Uneori, expulzarea lichidului gastric poate fi un episod izolat, urmat de o recuperare rapidă. Alteori, voma frecventă ridică suspiciuni privind infecții bacteriene, boli parazitare, obstrucții intestinale ori pancreatită. În situația în care patrupedul a primit cea mai potrivită hrană, potrivit recomandărilor medicului veterinar, iar episoadele de vomă sunt repetitive, se impune controlul veterinar în regim de urgență. Produse recomandate Cât de periculos este dacă patrupedul vomită Episoadele de vărsături la câini determină întrebări privind nivelul de pericol pentru sănătatea animalului. Frecvența și contextul clinic pot orienta către răspunsuri mai clare. Uneori, un singur episod de vomă la câini, apărut după consumul unui aliment nepotrivit, nu implică un risc major, în special când starea generală rămâne bună. Totuși, repetarea vărsăturilor duce la eliminarea fluidelor și la pierderea electroliților, proces care amenință echilibrul hidric și starea nutrițională.  Deshidratarea și slăbiciunea pot surveni atunci când voma continuă fără întrerupere, ceea ce sugerează o problemă internă mai gravă. În plus, episoadele intense de vărsături la câini pot irita mucoasa esofagiană și stomacală și pot provoca inflamații sau chiar ulcerații. Tipurile de vomă la câini Tipul de vomă la câini evidențiază stadiul și gravitatea problemei gastrointestinale. Identificarea exactă a culorii și a texturii oferă informații despre localizarea și natura posibilei afecțiuni. În funcție de culoare, se disting: - voma verde la câini: sugerează ingerarea de iarbă sau de alte plante cu pigmenți de culoare verde (uneori, colorarea apare prin amestec cu bilă); - voma galbenă la câini (implică prezența bilei și poate semnala o golire parțială a stomacului sau probleme biliare); - voma albă la caini (are aspect spumos și poate indica exces de salivă sau spumă gastrică, fiind comun întâlnită la câinii cu gastrită sau reflux acid); - voma roșie sau cu urme de sânge (necesită atenție sporită, deoarece poate indica leziuni gastrointestinale, ulcerații ori sângerări provocate de corpuri străine). În funcție de textură, voma la câini poate fi: - voma lichidă (implică absența fragmentelor alimentare și apare în contexte care nu presupun ingerarea recentă de hrană, în general fiind asociată cu dificultăți în menținerea lichidelor în interiorul sistemului digestiv); - voma granulară (voma are un aspect similar zațului de cafea, ceea ce în general semnalează posibile hemoragii la nivelul tractului gastrointestinal, cu surse localizate în stomac sau în segmentul superior al intestinului subțire); - voma consistentă și plină de fragmente alimentare nedigerate (apare frecvent la câinii care mănâncă rapid sau fac efort intens imediat după masă și reflectă incapacitatea stomacului de a gestiona un volum prea mare de hrană într-un timp scurt). De ce vomită câinele? Cauzele principale ale vărsăturilor Expulzarea conținutului gastric la patruped poate avea numeroase cauze. Printre cele mai frecvente se regăsesc: - alimentația necorespunzătoare, consumul rapid de hrană sau schimbarea bruscă a dietei (pot irita mucoasa gastrică); - infecții bacteriene sau virale (agenții patogeni pot produce inflamații, dureri abdominale și varsaturi la caini ce persistă pe parcursul mai multor zile) - prezența unor praziți intestinali (infestațiile avansate duc la iritații ale tractului digestiv și pot genera vomă însoțită de diaree și stare generală de slăbiciune); - boli sistemice (pancreatita, o afecțiune renală sau hepatică, cât și un atac de cord sau chiar cancerul, se manifestă prin episoade repetate de vărsături); - ingerarea unor toxine (substanțele chimice, medicamentele nepotrivite sau alimentele interzise cauzează reacții violente ale sistemului gastric); - obstrucții gastrointestinale (sunt blocajele determinate de obiecte străine, precum jucării mici sau oase). Simptomele asociate cu voma la câini Manifestările care însoțesc vărsăturile la caini pot să ofere indicii importante despre cauza disconfortului. Câinele poate prezenta: - salivație excesivă (semnalează starea de greață, iar patrupedul poate saliva înaintea episodului de vomă); - letargie (activitatea scăzută și oboseala accentuată pot semnala o stare de rău generalizată); - pierderea apetitului (câinele refuză hrana din cauza iritației stomacale sau a durerilor asociate); - diaree (anumite boli gastrointestinale implică episoade simultane de vomă și diaree); - dureri abdominale (patrupedul manifestă agitație, se retrage sau plânge la palparea zonelor abdominale); - deshidratare (mucoasele devin uscate și câinele are un consum crescut de apă); - balonare (acumularea de gaze poate însoți episodul de vărsături). Vărsăturile sunt frecvente precedate de anumite semne, printre care plescăială, mestecatul în gol, înghițitul des și în sec, deschiderea largă a gurii, respirația rapidă și amplă, cât și de aplecarea și întinderea în față a capului. Câinele vomită - Când ar trebui să mergi la veterinar Intervenția veterinară este recomandată în situațiile în care episoadele de vomă apar des ori când apar semne de deshidratare severă. Un episod ocazional, survenit după consumul exagerat de mâncare, nu reprezintă întotdeauna un semnal de alarmă. Totuși, apariția repetată a vărsăturilor pe parcursul unei zile sau manifestările suplimentare, precum febra ori starea de apatie, indică necesitatea unui consult. De asemenea, prezența sângelui în vomă face obligatoriu un consult veterinar, pentru excluderea unor leziuni în stomac sau esofag.  Cum se pune diagnosticul   Pentru identificarea cauzei episoadelor de vărsături, medicul veterinar va efectua o examinare fizică și o evaluare a istoricului medical al patrupedului. În urma examinării clinice, se stabilesc investigațiile necesare, ce pot include teste de sânge, analize de scaun, biopsii, ecografia abdominală, radiografia sau endoscopia. Testele pentru pancreatită sunt adesea incluse în planul de diagnostic, deoarece inflamația glandei pancreatice generează voma frecventă și dureri abdominale.  Tratament pentru vărsături la câini Abordarea terapeutică în cazurile de vomă la câini se stabilește după definirea problemei care determină reacția gastrică. Strategia inițială include reechilibrare hidrică, pentru a combate deshidratarea și pentru a restabili nivelul electroliților. Medicul veterinar poate prescrie soluții electrolitice, administrate pe cale orală sau intravenoasă, în funcție de severitatea simptomelor.  În situația în care analiza clinică evidențiază o afecțiune infecțioasă, se aplică tratament antibiotic specific, asociat cu antiemetice. În caz de pancreatită sau boli hepatice, regimul alimentar trebuie ajustat prin introducerea unor formule speciale, cu nivel redus de grăsimi. Tratamentul pentru vărsăturile care derivă din obstrucții intestinale necesită uneori intervenție chirurgicală, în funcție de localizarea și mărimea blocajului.  În situațiile cu iritații gastrice minore, medicul recomandă pauze alimentare scurte și reintroducerea graduală a hranei ușor digerabile, precum porții mici de orez fiert combinat cu proteine slabe. De asemenea, medicul poate recomanda administrarea anumitor suplimente pentru sistemul digestiv al câinilor. Respectarea indicațiilor veterinarului și monitorizarea constantă a progresului contribuie la obținerea unui rezultat favorabil. Orice schimbare subită în starea animalului, cum ar fi amplificarea vărsăturilor ori apariția febrei, semnalează necesitatea reevaluării medicale. Antivomitive naturale  Episoadele de vărsături ușoare, care nu se însoțesc de alte simptome și care apar cu o frecvență redusă, pot să nu necesite întotdeauna consult veterinar. În schimb, pentru a ajuta patrupedul, se pot utiliza antivomitive naturale, care reduc spasmele și calmează mucoasa stomacului. Hidratarea rămâne prioritară în orice situație. Recomandările naturiste funcționează de obicei în fazele inițiale sau în cazurile ușoare. Dacă starea generală se înrăutățește sau voma persistă, intervenția veterinară devine obligatorie. Un antivomitiv natural câini nu înlocuiește asistența medicală, ci doar reprezintă o opțiune suplimentară atunci când episodul de vomă apare rar și se asociază cu factori cunoscuți, precum trecerea bruscă la alt tip de hrană. Cum pot fi prevenite vărsăturile? Prevenția se bazează pe menținerea unui stil de viață sănătos și pe evitarea factorilor care declanșează vărsăturile. O dietă echilibrată, adaptată vârstei și rasei, reduce riscul de iritații gastrice și reacții alergice. În situația în care câinele prezintă alergii, se va opta, obligatoriu, pentru o hrană specială pentru câinii alergici. Se recomandă, de asemenea: - un orar de hrănire regulat, cu porții corespunzătoare (previne supraalimentarea și ingerarea prea rapidă a hranei); - accesul permanent la apă curată (susține hidratarea optimă); - evaluarea veterinară periodică (ajută la identificarea timpurie a potențialelor afecțiuni și la administrarea tratamentului corect); -evitarea alimentelor toxice sau greu digerabile, precum ciocolata, strugurii sau alimentele bogate în grăsimi; - activitatea fizică moderată, fără efort intens imediat după masă (sprijină digestia și elimină acumulările nedorite în stomac); -protejarea câinelui de infestările parazitare prin deparazitări sistematice. Întrebări frecvente privind voma la câini Ce înseamnă dacă câinele vomită des?  Episoadele repetate de vomă la câini semnalează o problemă care necesită control medical de specialitate. Frecvența crescută poate indica prezența unui factor iritant persistent, cum ar fi o dietă neadecvată sau o boală. În situațiile în care episoadele de vomă se repetă de mai multe ori într-o zi, există riscuri de deshidratare și dezechilibru electrolitic. Câinele care vomită des are nevoie de un regim alimentar ușor digerabil și de consult veterinar.  Este normal pentru câini să vomite bilă?  Voma galbenă la câini implică în general prezența bilei, lichid cu rol în digestia grăsimilor. Uneori, patrupedul elimină bilă dimineața, atunci când stomacul este gol pe perioade lungi. Situația poate fi relativ frecventă la anumiți câini, mai ales dacă intervalul dintre mese este prea mare. Totuși, apariția în mod repetat a vomei indică o posibilă tulburare digestivă. Dacă patrupedul pierde în greutate sau manifestă diaree, evaluarea clinică devine fundamentală.  Care este diferența între vărsături și regurgitare? Regurgitarea presupune expulzarea spontană a conținutului alimentar din esofag, fără efortul specific vărsăturilor și fără contracții abdominale puternice. Masa regurgitată nu a ajuns să fie digerată pe deplin, ceea ce înseamnă că alimentele revin aproape în starea inițială. Regurgitarea apare adesea la câinii care înghit bucăți mari de hrană sau la cei cu afecțiuni esofagiene, precum megaesofagul.  Există remedii naturale eficiente pentru voma la câini? Probioticele reprezintă un remediu natural popular, împreună cu unele infuzii pe bază de plante, cum ar fi ghimbirul, care pot acționa ca un antivomitiv natural câini prin reglarea motilității gastrice și a producției de acid. Totuși, se recomandă administrarea în doze reduse, cu acordul unui specialist, pentru a evita interacțiunile cu alte tratamente. Eficiența remediilor naturiste variază în funcție de cauza vomei și de toleranța organismului canin. Ce alimente sunt cel mai frecvent responsabile pentru voma la câini?  Alimentele bogate în grăsimi și cele cu conținut ridicat de condimente sau aditivi pot cauza iritații digestive și voma la caini. În plus, ciocolata este toxică pentru câini, deoarece conține teobromină, o substanță toxică pentru patruped, care provoacă simptome gastrointestinale și tulburări neurologice, când este ingerată în cantități mari. Strugurii și stafidele pot declanșa insuficiență renală acută, iar produsele lactate, în special cele bogate în lactoză, irită stomacul câinelui, neobișnuit cu digestia laptelui. În aceeași măsură, Xilitolul, un îndulcitor artificial prezent în unele produse, produce reacții toxice grave, urmate uneori de episoade puternice de vărsături. Este voma un semn de paraziți intestinali la câini?   Voma albă la caini, voma galbenă sau chiar voma cu aspect mucos pot fi corelate cu existența unor infestări parazitare. Anumiți helminți și protozoare, precum giardia, provoacă iritații la nivelul mucoasei intestinale, una dintre consecințe fiind apariția episoadelor de vărsături sau diaree. Câinele cu paraziți intestinali poate prezenta, pe lângă voma persistentă, o stare generală apatică, scădere în greutate și un aspect tern al blănii. Deparazitarea periodică, recomandată de medicul veterinar, elimină o mare parte din riscul infestărilor. Un set complet de analize coproparazitologice confirmă prezența ouălor sau larvelor de paraziți, iar tratamentul specific vizează eradicarea lor. Ultima editare: 9 martie 2025 Sursa foto: Freepik CELE MAI RECENTE POSTARI

Peritonita infecțioasă felină (PIF) reprezintă una dintre cele mai temute afecțiuni întâlnite în practica veterinară. Această boală afectează deopotrivă pisicile domestice și sălbatice, dar complexitatea sa clinică și variabilitatea manifestărilor sale fac din ea o provocare atât pentru medicii veterinari, cât și pentru proprietarii de animale de companie. Boli virale la pisici - ce înseamnă peritonita infecțioasă felină (PIF) Cauzele peritonitei infecțioase feline Simptomele peritonitei infecțioase feline Diagnosticul peritonitei infecțioase feline Tratament în peritonita felină de origine infecțioasă Prevenirea peritonitei infecțioase feline Boli virale la pisici - ce înseamnă peritonita infecțioasă felină (PIF) Atunci când vorbim despre o infecție cu virus la pisici, peritonita infecțioasă felină este, probabil, cea mai temută variantă de boală deoarece prognosticul este adesea rezervat, iar evoluția bolii duce de multe ori către exitus. PIF poate afecta sistemul digestiv, sistemul respirator sau alte organe ale pisicii; unele feline sunt purtătoare și pot transmite virusul, fără a dezvolta ele însele semne de boală. Simptomele sunt adesea variate și nespecifice, ceea ce îngreunează și mai mult diagnosticul. Tratamentul este relativ limitat, chiar dacă progresele în domeniu au identificat în prezent opțiuni mai eficiente decât tratamentul paliativ, disponibil până de curând. Cauzele peritonitei infecțioase feline Cauzele peritonitei infecțioase feline merg dincolo de simpla infecție virală cu o anumită specie de virus. Principala cauză identificată este infecția cu un coronavirus specific pisicilor, denumit Feline Coronavirus (FCoV), dar nu toate infecțiile cu acest virus determină forma clinică de boală. Majoritatea pisicilor care sunt infectate rămân asimptomatice sau dezvoltă doar semne ușoare, fără a evolua spre PIF. Transformarea virusului în forma sa patogenă, agresivă, numită FIPV (Feline Infectious Peritonitis Virus) și dezvoltarea efectivă a bolii rămân aspecte neclarificate și subiect de studiu. Există mai mulți factori care pot influența dezvoltarea PIF în urma infecției cu FCoV: Bagajul genetic: unele linii de sânge par să fie mai susceptibile la dezvoltarea PIF decât altele. Unele rase, de pildă Abisiniana și Birmaneza, par să fie mai susceptibile la PIF decât altele; Status imunologic: răspunsul imun al pisicii la infecția cu FCoV joacă un rol important în evoluția către PIF. Se crede că unele pisici dezvoltă un răspuns imun exagerat sau disfuncțional față de virus, ceea ce duce la transformarea FCoV în formele patogene ale FIPV; Stres și mediu: factorii de mediu și stresul pot juca un rol important în evoluția PIF. Supraaglomerarea, schimbările bruște de mediu sau expunerea la alte infecții pot afecta sistemul imunitar al pisicii, facilitând transformarea virusului în forma sa patogenă; Reinfecție și recurență: există o teorie conform căreia reinfectarea cu FCoV ar putea juca un rol în dezvoltarea PIF, dar teoria este, încă, subiect de dezbatere. Pentru ca blănoasa ta să aibă un sistem imunitar rezistent, care să o ajute să răspundă eficient în fața agresiunilor virale, alimentația este esențială. Alege o dieta veterinara adecvată vârstei și stării fiziologice a pisicii, care să răspundă, prin ingrediente de calitate perfect echilibrate, nevoilor sale nutriționale. Simptomele peritonitei infecțioase feline Peritonita infecțioasă felină (PIF) poate fi o afecțiune dificil de diagnosticat din cauza varietății simptomelor și faptului că acestea pot imita și alte boli ale pisicilor. Este important ca proprietarul să observe eventuale schimbări, fie ele și subtile, în comportamentul și starea generală a pisicii și să consulte imediat un medic veterinar pentru a obține sprijin și o opinie avizată. Printre simptomele frecvent asociate cu PIF se numără: Pierderea în greutate: pisicile afectate de PIF pot prezenta o scădere semnificativă în greutate, chiar în condițiile unui apetit normal sau crescut; Febră persistentă: febra poate fi un simptom comun al PIF și poate apărea în fazele inițiale, sau pe tot parcursul bolii; Letargie și apatie: pisicile afectate de PIF sunt adesea caracterizate de lipsa de energie și pot fi mai puțin interesate de activitățile pe care le apreciau în mod obișnuit; Icter: în cazuri severe, PIF poate duce la icter, manifestat prin culoarea galbenă a mucoaselor; Probleme gastrointestinale: simptomele gastrointestinale pot include vărsături, diaree și scăderea poftei de mâncare; Umflarea abdomenului: uneori, pisicile cu PIF pot prezenta ascită, o acumulare de fluid în cavitatea abdominală, care determină umflarea și sensibilitatea abdomenului; Dificultăți respiratorii: în cazurile severe, PIF poate afecta și plămânii, determinând dificultăți respiratorii vizibile în special din cauza respirației abdominale a pisicii; Tulburări neurologice: în unele cazuri, PIF poate afecta sistemul nervos central și poate determina convulsii, pierderea echilibrului și unele modificări de comportament. În cazul în care pisica ta îți oferă motive de îngrijorare din cauza unui comportament schimbat sau al unor modificări legate de alimentație sau de scaun, contacteaza medicul veterinar pentru o opinie avizată; doar așa poți fi sigur că faci ce e mai bine pentru ea. PIF pisici: tipuri de peritonită infecțioasă felină Peritonita infecțioasă felină poate fi împărțită în două forme clinice de boală: forma umedă și forma uscată. Peritonita infecțioasă felină, forma umedă Această formă a PIF este caracterizată prin acumularea de lichid în cavitatea abdominală sau toracică a pisicii. Lichidul este adesea clar și poate fi perceput inclusiv prin palparea abdomenului. Umflarea abdomenului este evidentă, iar pisica poate deveni sensibilă la atingere. Simptomele nespecifice ale PIF pot fi completate, în acest caz, de dificultăți respiratorii din cauza reducerii spațiului pulmonar, vărsături și diaree. Peritonita infecțioasă felină, forma uscată Forma uscată a PIF este caracterizată prin inflamație și modificări tisulare în diferite organe ale corpului pisicii, cum ar fi rinichii, ficatul, splina sau sistemul nervos central. Aceste schimbări pot duce la formarea de granuloame în aceste organe. Tabloul clinic este completat, în această formă de boală, cu icter, tulburări gastrointestinale și tulburări neurologice. Diagnosticul acestei forme poate fi mai dificil. Diagnosticul peritonitei infecțioase feline Diagnosticul peritonitei infecțioase feline este un proces complex și dificil având în vedere variabilitatea clinică a bolii și, adesea, nu poate fi realizat într-o singură etapă. Medicul va începe prin a solicita o anamneză detaliată, un istoric complet al simptomelor și va efectua un examen fizic amănunțit. Informațiile referitoare la prezența altor animale în gospodărie sau la eventuali factori de stres sunt foarte importante; Analizele de sânge pot evidenția inflamație, anemie, insuficiență renală sau alte disfuncții de organ. Testele serologice oferă informații despre expunerea anterioară la virus, dar nu sunt suficiente pentru a confirma diagnosticul deoarece majoritatea pisicilor intră în contact cu virusul fără a dezvolta PIF; Analiza fluidelor acumulate în cavități - abdominală sau toracică - poate fi sugestivă pentru PIF. Investigațiile imagistice pot evidenția modificările tisulare care susțin diagnosticul. Tratament în peritonita felină de origine infecțioasă Până recent, diagnosticul de peritonită infecțioasă felină reprezenta o condamnare la moarte. Tratamentul paliativ consta în administrarea de corticosteroizi pentru controlul inflamației și a interferonului pentru a modula răspunsul imunitar. Acestea reprezentau singurele alternative. În prezent, există mai multe protocoale de tratament, unul dintre cele mai frecvent folosite fiind cel pe bază de Remdesivir, un antiviral, și a unui analog nucleozidic. Durata tratamentului este de 12 săptămâni, în ideea de a preveni recidivarea, dar protocolul poate fi ajustat în funcție de forma clinică. Principalul obstacol în calea acestui tratament este reprezentat de costurile ridicate. Rata de succes este de 80-95% până în prezent, dar este prematur să discutăm despre aceasta, având în vedere că nu există statistici referitoare la o eventuală recidivare. Tratamentul acesta trebuie însoțit și de un tratament simptomatic, menit să controleze daunele pe care virusul le-a produs deja în organism. În cazul în care pisica ta are rinichii afectați, fie de virusul peritonitei infecțioase feline, fie din alte cauze, este esențial ca ea să beneficieze de tot sprijinul tău pentru recuperare. Alimentatia pisicii cu insuficienta renala este extrem de importantă pentru protejarea rinichilor și prelungirea vieții. Prevenirea peritonitei infecțioase feline Prevenirea peritonitei infecțioase feline nu este întotdeauna posibilă, dar există măsuri prin care poți reduce riscul, de la controlul expunerii, până la menținerea unui sistem imunitar sănătos. Menținerea unui mediu igienic, inclusiv dezinfectarea regulată a litierelor, a zonelor de hrănire și de odihnă reduce riscul de expunere la agenți patogeni; Limitarea contactului cu pisicile străine poate ajuta la prevenirea virusului între animale; Noii membri felini ai gospodăriei ar trebui testați înainte de a fi introduși în familie. Testarea regulată poate ajuta la identificarea precoce a infecțiilor și la implementarea măsurilor de control; NU există un vaccin specific împotriva PIF, dar vaccinarea împotriva altor boli comune la pisici contribuie la menținerea stării de sănătate generală și la întărirea sistemului imunitar; Reducerea stresului este importantă, așa cum este și izolarea cazurilor pozitive și gestionarea lor adecvată. Colaborarea cu medicul veterinar este esențială pentru a implementa și a menține măsurile preventive adecvate astfel încât pisica ta să fie protejată. Tot medicul veterinar este cel mai bun sprijin și în cazul unei suspiciuni de diagnostic, identificarea precoce a bolii crescând semnificativ șansele de supraviețuire. Sursa foto: Shutterstock, Shutterstock Surse: https://www.msdvetmanual.com/generalized-conditions/feline-infectious-peritonitis/feline-infectious-peritonitis https://www.vet.cornell.edu/departments-centers-and-institutes/cornell-feline-health-center/health-information/feline-health-topics/feline-infectious-peritonitis https://vcahospitals.com/know-your-pet/feline-infectious-peritonitis https://www.webmd.com/pets/cats/cat-fip-feline-infectious-peritonitis https://icatcare.org/advice/feline-infectious-peritonitis-fip/

Epilepsia câinilor este o afecțiune cu un impact semnificativ atât asupra animalului, cât și asupra familiei din care acesta face parte. Înțelegerea detaliată a simptomelor, cauzelor și tratamentului și educația proprietarilor în legătură cu modalitățile de gestionare a crizelor contribuie la îmbunătățirea calității vieții animalelor afectate. În continuare, descoperă tot ce e important să știi despre epilepsia la câini. Ce este epilepsia la câini Epilepsia la câini - cauze Simptomele epilepsiei la câini Diagnosticarea epilepsiei la câini Tratamentul epilepsiei la câini Prevenirea epilepsiei la câini Ce este epilepsia la câini Epilepsia la câini este o afecțiune medicală caracterizată prin apariția recurentă a crizelor epileptice, evenimente declanșate de descărcări electrice anormale la nivelul creierului. Aceste procese patologice pot afecta starea de conștiență, comportamentul și funcțiile corporale ale animalului de companie. Variabile în intensitate, aceste crize se pot asocia cu diverse manifestări, inclusiv convulsii, pierderea conștienței sau comportament anormal. Epilepsia la câini - cauze Epilepsia poate afecta câini de orice rasă și vârstă, iar gestionarea acestei afecțiuni necesită o înțelegere profundă a factorilor cauzatori. Factori genetici Epilepsia la câini poate avea o componentă genetică, anumite rase fiind mai susceptibile la această afecțiune decât altele. Câteva dintre rasele populare care pot prezenta o predispoziție mai mare către epilepsie includ labradorul, beagle-ul, ciobănescul german, cocker spaniel și boxer. Moștenirea genetică a epilepsiei este variabilă din punct de vedere al complexității. Anumite linii de sânge pot transmite o predispoziție aparte către descendenți, iar identificarea acestor conexiuni genetice este esențială în procesul de încrucișare și perpetuare a raselor. Ai în plan achiziția unui pui de câine de rasă? Discută în detaliu cu crescătorul despre testele genetice ale părinților acestuia și include în trusoul cățelului mancarea uscata junior potrivită taliei și vârstei! Traumatisme ale capului Traumatismele la nivelul capului pot declanșa epilepsia la câini. Loviturile puternice ale capului pot afecta activitatea electrică normală a creierului și pot provoca schimbări permanente. Accidentele rutiere, căzăturile de la înălțime și loviturile asociate cazurilor de abuz sunt frecvent prezente în istoricul câinilor afectați de epilepsie. Infecții cerebrale Infecțiile localizate la nivelul sistemului nervos central pot juca un rol important în apariția epilepsiei. Meningita reprezintă inflamația meningelor, membranele care acoperă și protejează creierul și măduva spinării. Infecțiile virale și bacteriene pot afecta funcționarea normală a creierului. Encefalita reprezintă inflamația creierului, determinată în general de cauze virale sau bacteriene. Toxoplasmoza este o infecție parazitară mai frecvent asociată cu pisicile, dar care poate apărea și la câine și poate determina apariția crizelor epileptice. Intoxicații Substanțele toxice ingerate accidental sau inhalate pot provoca daune serioase la nivelul creierului, ducând la apariția crizelor epileptice. Există multe tipuri de intoxicații care pot determina convulsii la câini, dar în unele cazuri afectarea sistemului nervos persistă și după eliminarea substanței toxice din organism. În cazul în care câinele tău a suferit un traumatism puternic, manifestă simptome nervoase sau semne ale unei intoxicații, contactează de urgență medicul veterinar! Pentru simptome ușoare, care nu reprezintă urgențe medicale, și pentru consultanță în ceea ce privește îngrijirea generală a animalului de companie, scrie-ne si te vom ajuta! Simptomele epilepsiei la câini Probabil că cel mai simplu mod de a discuta despre simptomele epilepsiei este reprezentat de întrebarea clasică: „De ce fac câinii spume la gură?”. Există mai multe variabile atunci când vine vorba despre epilepsia la câini, despre care vom detalia în continuare. Crizele epileptice - tipuri de crize Epilepsia la câini se poate exprima prin mai multe tipuri de crize, care se împart în două categorii principale: Crize focale (parțiale): sunt crize care afectează o zonă specifică a creierului și pot provoca mișcări necontrolate doar într-o anumită parte a corpului câinelui, sau se pot asocia cu schimbări comportamentale; Crize generalizate: sunt crize epileptice care afectează întregul creier, criza fiind observabilă la nivelul întregului corp al câinelui. În funcție de particularitățile crizelor generalizate, ele pot fi împărțite în crize clonice (mișcări ritmice și convulsive ale membrelor), crize tonico-clonice (debutează cu rigiditate și evoluează către mișcări convulsive), crize cu absențe (pierderea temporară a cunoștinței, în absența convulsiilor). Crizele epileptice - frecvența crizelor Frecvența crizelor epileptice poate varia în mod semnificativ de la un câine la altul. Unii dintre pacienții necuvântători pot experimenta crize rare; alții au episoade mai frecvente, uneori de mai multe ori pe zi. Monitorizarea și înregistrarea frecvenței crizelor este esențială pentru punerea la punct a tratamentului. Modificările de comportament Se întâmplă relativ frecvent ca epilepsia la câini să afecteze comportamentul acestora, atât în timpul, cât și după crize. Confuzia postictală reprezintă o stare de confuzie, dezorientare sau letargie care urmează după o criză. Durata și intensitatea acestei perioade de confuzie pot varia semnificativ. Unii câini prezintă modificări ale comportamentului și înainte de criză. Aceste simptome sunt denumite cu termenul general de aură și pot include anxietate, mișcări repetitive sau alte modificări ale comportamentului obișnuit. Modificările activității zilnice Epilepsia poate afecta rutina zilnică a câinelui, activitățile sale obișnuite și interacțiunile cu proprietarul și cu familia. Unii câini au probleme în timpul mersului sau al alergării, prezentând slăbiciune sau ataxie temporare. Alte exemplare au dificultăți în a mânca după crize, fie din cauza confuziei, fie ca urmare a disconfortului fizic. Alte semne asociate cu epilepsia pot include migrene, modificări ale apetitului și greutății, ca urmare a afectării programului de masă. Uneori, modificările apetitului pot avea cauze mai simple și benigne, cum ar fi indigestia. Descoperă tot ce trebuie sa stii despre indigestie și nu ezita să consulți medicul dacă observi schimbări persistente în starea generală a câinelui! Simptomele epilepsiei, mai ales în cazul exemplarelor cu o frecvență ridicată a crizelor, sunt suficient de marcate încât să afecteze calitatea vieții patrupedului. Diagnosticarea epilepsiei la câini Diagnosticarea epilepsiei la câini este un proces complex, care include mai multe etape. Consultul veterinar Un diagnostic precis al epilepsiei la câini debutează cu un consult veterinar detaliat. Proprietarii trebuie să ofere informații sincere și cât mai detaliate cu privire la istoricul medical al câinelui, inclusiv despre crizele observate și despre detaliile acestora. Consultul veterinar implică, de asemenea, un examen fizic detaliat pentru a exclude alte probleme de sănătate care s-ar putea asocia unor simptome similare. Analize de sânge și teste de diagnostic Analizele de sânge sunt adesea incluse în procesul de diagnostic pentru a evalua starea generală de sănătate a câinelui și pentru a exclude alte cauze ale simptomelor. Aceste teste includ, de obicei, hemograma completă și un profil biochimic pentru a verifica funcționarea organelor interne, în special a ficatului și rinichilor. În cazul în care medicul veterinar identifică o problemă renală, acesta îți va recomanda suplimente pentru afectiuni urinare care, alături de tratamentul adecvat, vor îmbunătăți starea câinelui. Imagistica cerebrală Imagistica cerebrală reprezentată de tomografia computerizată sau de rezonanța magnetică nucleară; ambele pot fi utile pentru a detecta anomalii structurale sau leziuni ale creierului care se pot asocia cu epilepsia. Electroencefalograma Electroencefalograma (EEG) este o procedură care înregistrează activitatea electrică a creierului și poate ajuta la confirmarea prezenței unei activități electrice aberante, asociată cu epilepsia. Metoda este mai puțin specifică decât în cazul oamenilor deoarece multe exemplare pot avea activitate electrică normală în timpul unor crize. Diagnosticarea epilepsiei la câini necesită o abordare complexă, care integrează informații obținute din istoricul medical, consultul veterinar, analizele de sânge, imagistica medicală și, uneori, EEG-ul. Totuși, un diagnostic cât mai precis este important pentru a putea stabili un tratament eficient. Tratamentul epilepsiei la câini Tratamentul epilepsiei la câini depinde mult de tipul și frecvența crizelor și de modificările înregistrate în timpul investigațiilor efectuate. Fenobarbital la câini - efectele și succesul tratamentului medicamentos Fenobarbitalul este unul dintre cele mai comune medicamente antiepileptice pentru câini, dar nu reprezintă singura soluție. Administrarea de fenobarbital la câini vizează reducerea activității electrice anormale din creier și este adesea prescris ca tratament de durată, în doze regulate. Atunci când este necesar, există și alte variante de pastile epilepsie pentru câini, utilizate pentru un mai bun control al patologiei: Bromura de potasiu este o soluție rezervată de obicei cazurilor în care fenobarbitalul nu se dovedește destul de eficient; Zonisamida și levetiracetamul sunt compuși care pot fi folosiți în controlul crizelor, ca atare sau în combinație cu alte medicamente; Primidona este un agent anticonvulsivant care poate fi prescris în funcție de răspunsul individual al câinelui. Administrarea acestor medicamente se realizează sub îndrumarea medicului veterinar, în doza minimă eficientă. Reglarea dozei și a schemei de tratament este un proces de durată, menit să obțină o formulă cu impact minim asupra organismului, dar cu un bun control al crizelor. Terapia prin dietă Dieta poate juca un rol important în gestionarea epilepsiei la câini. Dacă te întrebi ce trebuie să mănânce un cățel cu epilepsie, dietele cu un conținut ridicat de grăsimi și cu un conținut redus de carbohidrați par să fie cele mai recomandate. Este echivalentul dietei ketogenice umane, care pare să contribuie la reducerea frecvenței și intensității crizelor. În cazul în care decizi să faci schimbări în alimentația câinelui, descoperă gama noastra variata de diete veterinare și optează pentru produsul potrivit problemei specifice a prietenului tău blănos! Terapia complementară Pe lângă tratamentul medicamentos și recomandarea unei diete adecvate, există și unele terapii complementare care par să aducă unele beneficii. Acupunctura contribuie la reducerea stresului și a anxietății, care pot declanșa crize. Terapia cu uleiuri esențiale de lavandă sau de cimbru pot avea efecte calmante. Exercițiile de relaxare pot, de asemenea, contribui la reducerea frecvenței crizelor. Managementul de urgență al crizelor În cazul în care câinele suferă o criză, proprietarii trebuie să fie pregătiți să gestioneze situația în mod corespunzător. În primul rând este esențială securizarea spațiului, astfel încât câinele să nu se lovească în momentele de criză. Înregistrarea duratei crizelor poate fi de ajutor pentru ca veterinarul să ajusteze detaliile tratamentului. Dacă discutăm despre crize severe sau prelungite, asistența veterinară de urgență este obligatorie. Prevenirea epilepsiei la câini Prevenirea epilepsiei la câini nu este întotdeauna posibilă, în ciuda implicării și dorinței proprietarului. Există, totuși, o serie de măsuri care pot fi luate pentru a reduce riscul individual de apariție a crizelor specifice. Un program de vaccinare corect și actualizat poate contribui la prevenirea unor afecțiuni ale căror complicații ar putea conduce la epilepsie sau la alte boli neurologice. Unele substanțe toxice pot afecta sistemul nervos central al câinilor și pot contribui la dezvoltarea epilepsiei. Proprietarii ar trebui să controleze strict accesul câinilor la plante de apartament toxice, produse de curățare, substanțe chimice pentru grădină și așa mai departe. Prevenirea traumatismelor craniene este extrem de importantă. Supravegherea activă a câinelui în timpul activităților în aer liber, în prezența altor animale sau în zonele aglomerate poate preveni accidentele. Eliminarea obiectelor periculoase din mediul de viață al câinelui și utilizarea corectă a echipamentului în timpul plimbărilor sunt la fel de importante. Cunoștințele extinse despre epilepsia la câini sunt esențiale pentru orice proprietar, pentru ca acesta să poată colabora în mod eficient cu medicul veterinar, pentru o bună calitate a vieții câinelui. Cu diagnosticul și tratamentul corect, câinii afectați pot duce o viață lungă și fericită, motiv pentru care îi încurajăm pe proprietari să fie proactivi când vine vorba despre sănătatea patrupedelor lor. Surse foto: Shutterstock, Shutterstock.

Diareea la câini este o problemă relativ frecvent întâlnită în practica medicală. Uneori, cauzele acesteia sunt simple - o mâncare prea grasă, de exemplu; alteori, ea poate indica o serie de probleme mai grave de sănătate. În continuare vom explora cauzele diareei, simptomele asociate acesteia și opțiunile de tratament, astfel încât să îți poți îngriji prietenul necuvântător. Diaree cauze Diaree câini - simptome Diagnosticul diareei la câine Tratamentul diareei la câine Prevenirea diareei la câine Diaree - cauze Mulți proprietari de câini - mai ales cei începători - se întreabă de ce face câinele diaree. Atunci când discutăm despre diaree cauzele pot fi numeroase și variate. Acestea depind în mare măsură de vârsta animalului, de modul în care este îngrijit și hrănit, de unde își petrece timpul, la interior sau la exterior, de vaccinările anterioare și așa mai departe. Cauze alimentare Între mâncare și diaree există o relație de directă interdependență. Enterocolita la câini, descrisă și ca gastroenterită la câini este cel mai adesea declanșată de o alimentație necorespunzătoare, de schimbări bruște ale dietei sau de consumul de hrană de proastă calitate. Aparatul digestiv al puiului de câine este mai sensibil decât cel al adultului; oferă-i alimentație adecvată pentru a-l ajuta să crească mare și sănătos. Scaunul moale la câine poate fi determinat, de pildă, de schimbarea bruscă a brandului de mâncare uscată administrat. De asemenea, un câine care mănâncă în mod normal doar hrană uscată poate face scaun moale din cauza unei porții copioase de mâncare pentru oameni. O simplă indigestie la câini, provocată de alimentația necorespunzătoare, nu afectează de obicei starea generală a patrupedului și poate trece de la sine în 24 - 48 ore, odată îndepărtată cauza. Diareea persistentă însoțită de vomă la câini poate semnala un consum de alimente toxice: ciocolata, strugurii și stafidele sau ceapa sunt frecvent incriminate, adesea lipsa de informare a proprietarilor fiind vinovată pentru această situație. Află de ce nu ar trebui să îi dai niciodată câinelui ciocolată și ce se poate întâmpla dacă are acces la acest aliment. În sfârșit, diaree și chiar vărsături la câini pot apărea ca urmare a unei alergii sau intoleranțe alimentare, dezvoltată la anumite ingrediente din alimentație. Acest diagnostic este unul de excludere și impune un tratament foarte specific, odată ce toate celelalte cauze au fost eliminate. Vărsăturile la câine pot avea o gamă variată de cauze; descoperă ce anume le determină și cum ar trebui să procedezi în cazul în care câinele tău începe să vomite. Cauze infecțioase Infecțiile digestive sunt o altă cauză frecventă a diareei. Deși pH-ul acidului gastric din stomacul câinelui este foarte scăzut, ceea ce îi oferă un anumit grad de protecție naturală, acesta poate fi victima unei infecții: Infecțiile bacteriene cel mai frecvent diagnosticate sunt cele cu Salmonella sau E.coli. Acestea pot declanșa enterocolită la câini, cu simptome variabile ca și intensitate în funcție de vârsta și starea generală de sănătate a pacientului. Paraziții intestinali pot declanșa o gamă variată de simptome digestive. Infestațiile masive pot determina inclusiv vărsături galbene la câini, sau proprietarul se plânge că are un câine apatic și fără poftă de mâncare. Infecțiile virale determinate, de pildă, de parvovirus sau de maladia Carre sunt notorii pentru simptomele violente pe care le provoacă: scaun cu sânge la câini, câinele nu mănâncă și varsă etc. Atunci când discutăm despre diaree la cățeluși, mai ales despre diaree cu sânge, fiecare medic veterinar cu experiență va dori să investigheze dacă are de-a face cu parvoviroza, o infecție cu mortalitate ridicată în rândul puilor. Dacă ai în plan să iei un pui de câine, află mai multe despre parvoviroză - una dintre cele mai răspândite cauze de mortalitate la această categorie de vârstă. Cauze medicale Există și unele boli sistemice care pot evolua însoțite de diaree. insuficiența pancreatică poate determina scaune moi, cu un aspect grăsos și de culoare deschisă; unele boli de stomac la câini pot interfera cu digestia și cauza scaune moi; insuficiența renală și diabetul pot avea ca efect secundar diareea; sângele în scaun la câini, mai ales la cei vârstnici, poate semnala existența unor polipi sau a unui cancer de colon. În asemenea situații, întrebarea proprietarilor despre cât durează indigestia la câini impune explicații detaliate despre importanța unui tratament adecvat - nu neapărat orientat direct către scaunele proaste, cât mai degeabă către cauzele acestora. Descoperă mai multe informații despre indigestia la caini, despre cum se manifestă și cum poate fi prevenită. Unele medicamente pot determina diaree la câini, ca efect secundar sau advers. Diareea la câini după deparazitare este un eveniment frecvent, încărcătura parazitară acționând în mod iritativ. În plus, multe dintre substanțele utilizate în deparazitarea internă au asociat un laxativ ușor, care accelerează evacuarea paraziților, reducând riscul de toxicitate secundară. Alte cauze: anxietate și stres Înainte de a te interesa despre antidiareice la câini sau de a căuta informații despre indigestie la câini tratament naturist, întreabă-te dacă e posibil ca patrupedul tău să fi trecut printr-o perioadă de stres. Schimbarea domiciliului sau a stăpânilor, plecarea stăpânilor în concediu, aducerea unui nou animal în casă sau chiar venirea pe lume a unui bebeluș asociată schimbării drastice a rutinei obișnuite pot constitui evenimente deosebit de stresante pentru câine. Nu pierde din vedere un element foarte important: ceea ce pentru tine poate fi un incident lipsit de importantă, pentru câinele tău poate fi un factor important de stres. De asemenea, e posibil să ai doi câini: unul să meargă cu nonșalanță la veterinar, iar celălalt să tremure de când îl urci în mașină și să facă scaune proaste chiar înainte de a intra în cabinet. Diaree câini - simptome Un câine deranjat la stomac poate manifesta diaree, dar poate avea și alte simptome asociate, despre care vom detalia în continuare. Diaree acută vs. diaree cronicăDiareea la câini poate fi împărțită în două categorii principale: diaree acută și diaree cronică. Diareea acută apare brusc și poate fi de scurtă durată. De cele mai multe ori este asociată cu o schimbare bruscă de dietă sau cu ingestia unor substanțe sau alimente toxice. Acest tip de diaree poate trece de la sine, deși un tratament pentru indigestie la câini poate fi, uneori, necesar; Diareea cronică este diagnosticată atunci când persistă mai multe săptămâni sau revine frecvent. Diareea cronică indică întotdeauna probleme medicale subiacente și poate fi tratată numai după identificarea adecvată a cauzei. Semne asociate diareeiDiareea este un simptom în sine, dar majoritatea câinilor manifestă și alte semne asociate: Stare generală de rău: câinele poate fi letargic sau poate manifesta semne de disconfort, de pildă dureri abdominale; Lipsa poftei de mâncare la câini; Scădere în greutate: diareea cronică se asociază unui sindrom de malabsorbție care poate duce la pierdere în greutate; Scaune dese: frecvență crescută a defecării sau control insuficient al sfincterelor. Simptome consecutive diareeiDiareea persistentă sau puternică poate determina și alte simptome: Vărsături persistente: atunci când vorbim despre indigestie câini, simptomele pot include și vărsături; în alte cazuri, diareea ca apa se asociază unui dezechilibru hidroelectrolitic sever care întreține vărsăturile; Deshidratare: deshidratarea poate ajunge să pună în pericol viața patrupedului, ca urmare a pierderilor de lichide și electroliți; poate afecta funcția renală și cardiacă; Pierderea apetitului: când cățelul are diaree, durerile abdominale, starea de rău sau greața care apare consecutiv mâncatului îl pot descuraja să mai mănânce. Diagnosticul diareei la câini Este ușor să observi faptul că patrupedul tău face diaree; sarcina medicului veterinar este să identifice cauzele acesteia, pentru a putea recomanda un tratament adecvat. Evaluarea clinică Examenul clinic este primul pas în diagnosticul diareei la câine. Medicul veterinar va efectua o examinare fizică amănunțită a câinelui, care include: Anamneza: medicul va cere informații despre istoricul medical al câinelui, vârsta acestuia, momentul în care au început simptomele, schimbările recente în dietă, existența unor factori de stres. El va dori să știe ce alte simptome a mai observat proprietarul - dacă a observat vărsături galbene la câinele său, dacă a remarcat cum câinele vomită verde, dacă apar vărsături maro la câine, dacă s-a administrat vreun tratamente pentru diaree la câine. Examinarea abdomenului: se realizează prin palparea acestuia pentru a evalua eventualele senzații dureroase, existența unor umflături sau alte semne; Verificarea stării de hidratare: se realizează prin controlul mucoaselor și al pliului pielii; deshidratarea este un motiv serios de îngrijorare și necesită reechilibrare hidrică imediată. Analize de laborator În unele situații, un diagnostic precis al cauzelor diareei presupune efectuarea unor analize suplimentare: Testele de sânge: pot oferi informații despre starea generală de sănătate a câinelui și pot ajuta la identificarea unor afecțiuni subiacente; Testele de identificare a paraziților: pot identifica prezența acestora; Culturile de fecale: permit identificarea bacteriilor responsabile pentru infecțiile gastrointestinale; Radiografia, ecografia, radiografia baritată: pot evidenția probleme structurale sau o obstrucție intestinală. Diagnostic diferențial Diagnosticul diferențial implică eliminarea altor cauze posibile ale unor simptome similare. Medicul veterinar poate recomanda efectuarea de investigații suplimentare, foarte specifice, pentru a exclude sau confirma: Boli gastrointestinale: boala inflamatorie intestinală sau enterita; Infecții bacteriene sau virale: salmoneloza sau parvoviroza; Alergii alimentare: identificarea alergenului; Probleme sistemice: diabet, insuficiență renală etc. Tratamentul diareei la câine Mulți proprietari de câine se întreabă, simplu, cum tratezi diareea, fără să ia în calcul faptul că etiologii diverse pot impune și tratamente diferite. Pentru diareea la câini tratamentul depinde de cauze, dar și de starea clinică a pacientului necuvântător. Tratamentul la domiciliu În cazuri ușoare de diaree, tratamentul la domiciliu poate fi suficient pentru corectarea problemei. Administrarea de ceai de mentă pentru câini, respectarea listei de alimente pentru diaree la câini și unele pastile diaree câini pot fi suficiente însă tratamentul acasă este limitat. Dacă i-ai oferit câinelui să mănânce cantități mici de orez fiert cu morcov și carne slabă de pui, dar el o refuză sau varsă, hidratarea corespunzătoare devine imposibilă și este nevoie să treci la etapa următoare: vizita la veterinar. Medicamente prescrise de medicul veterinar - antidiareice câini În cazurile grave sau persistente, ceaiul de mentă pentru diaree la câini nu mai este suficient. Medicul poate prescrie antibiotice, în cazul în care suspectează o infecție sau o suprainfecție bacteriană. Pentru a reduce disconfortul sau inflamația intestinală, pot fi administrate antiinflamatoare. În caz de diaree apoasă galbenă și persistentă, tratamentul impune administrarea intravenoasă a soluțiilor de rehidratare. Tratamentul vărsăturilor la câine este important pentru a reduce iritația intestinală și riscul de deshidratare. Terapii complementare Unele terapii complementare se pot asocia tratamentului medicamentos, pentru a susține o refacere mai rapidă a mucoasei intestinale. De pildă, administrarea de probiotice ajută la restabilirea echilibrului florei intestinale; prebioticele susțin acest proces. Extractul de aloe vera sau de mușețel poate funcționa ca un pansament intestinal. Tratamentul diareei la caini poate implica si schimbari in tipul de hrana folosit. Medicul veterinar iti poate recomanda folosirea unui diete veterinare, pana la disparitia simtomelor. Vezi gama noastra de mancare de dieta pentru caini! Chirurgie În cazuri foarte rare, diareea poate fi provocată de o ocluzie intestinală sau de o altă problemă anatomică sau structurală care impune intervenția chirurgicală. Prevenirea diareei la câine Diareea nu poate fi întotdeauna prevenită, dar există și măsuri pe care le poți lua pentru a proteja sănătatea prietenului tău necuvântător. Alimentație echilibrată Alege întotdeauna o dietă echilibrată și o hrană de calitate pentru menținerea sănătății digestive a câinelui. Optează pentru hrană comercială de înaltă calitate sau discută cu medicul veterinar pentru a stabili un plan alimentar adecvat. Având în vedere faptul că schimbările bruște în materie de alimentație pot declanșa diareea, încearcă să faci toate aceste treceri treptat, combinând hrana veche cu cea nouă timp de câteva zile. Evitarea substanțelor toxice Ciocolata și strugurii sunt două dintre cele mai toxice alimente pentru câini, iar gustul lor dulce li se pare acestora extrem de apetisant. Produsele cu un conținut ridicat de grăsimi nu sunt neapărat toxice, dar vin cu un risc important pentru sănătate. Plantele de apartament sau din grădină se pot dovedi toxice pentru câine. Detergenții și soluțiile de curățare trebuie păstrate bine închise, în locuri inaccesibile câinelui. În special antigelul este incriminat în numeroase intoxicații, din cauza gustului său dulceag. Igiena și deparazitarea periodică Deși câinele pare să nu fie pretențios la mâncare și să aibă un stomac rezistent, respectarea igienei alimentare este importantă pentru starea lui de sănătate. Asigură-te că hrana este preparată și depozitată în condiții bune, că nu se deteriorează sau degradează și nu se contaminează cu bacterii. Cumpără hrana din surse sigure și prepar-o adecvat. Respectă programul de deparazitare periodică recomandat de către medicul veterinar pentru a preveni infestările. Medicul va ști să recomande produsele potrivite și să le alterneze corespunzător, în funcție de vârsta și rasa câinelui și de stilul tău de viață. Reducerea stresului și a anxietății Câinii pot fi sensibili la schimbările din mediul lor de viață sau la modificările rutinei - cu cât programul este mai previzibil, cu atât ei vor fi mai liniștiți. Stimularea mentală a câinelui prin intermediul activităților care îi mențin mintea activă poate ajuta la reducerea anxietății. Diareea este o problemă relativ frecventă în cazul câinilor; cauzele acesteia pot fi foarte variate, iar tratamentul depinde de identificarea corectă a etiologiei. Ai grijă de sănătatea patrupedului tău colaborând îndeaproape cu medicul veterinar. Sursa foto: Shutterstock, Shutterstock Surse: https://www.petmd.com/dog/symptoms/what-causes-dog-diarrhea https://www.akc.org/expert-advice/health/doggie-diarrhea/ https://vcahospitals.com/know-your-pet/diarrhea-in-dogs https://www.nurvc.com/site/blog/2021/08/15/diarrhea-in-dogs https://www.preventivevet.com/dogs/your-dog-has-diarrhea-what-to-do https://www.vet.cornell.edu/departments-centers-and-institutes/riney-canine-health-center/health-info/diarrhea

Scabia este o boală parazitară ce poate afecta omul și o serie de animale, printre care se numără pisicile, câinii și porcii. Negestionată corespunzător, scabia, cunoscută și ca râie, poate să evolueze spre complicații grave. Există mai multe tipuri de scabie, toate cauzate de acarieni, aceste boli fiind extrem de contagioase. Iată, mai jos, tot ce trebuie să știi despre scabia la pisici, de la cauze și simptome până la tratament și metode de prevenție. Ce este scabia (râia) felină Tipuri de râie la pisici Scabia la pisici - simptome Râia auriculară la pisici Râie de la pisică la om sau la alte animale de companie. Cum se transmite scabia Scabia la pisică - metode de diagnostic Tratamentul râiei la pisici Râia la pisică: metode de prevenție Ce este scabia (râia) felină Scabia este o boală care afectează pielea pisicii, fiind cauzată de acarieni. În funcție de tipul de acarian, scabia poate să afecteze corpul sau urechile felinei. Tipuri de râie la pisici Există trei tipuri principale de acarieni care se depun pe pielea gazdei lor și care provoacă diverse tulburări ce duc la mâncărimi severe. Cele trei tipuri de acarieni care pot provoca râie la pisică sunt: Notoedres cati - responsabil pentru scabia notoedrică. Acest tip de scabie se manifestă la nivelul corpului prin răni, căderea părului și mâncărimi și poate afecta, în afară de pisică, și câinele sau omul.  Sarcoptes scabie - responsabil de raia sarcoptica, ce este mai frecventa la caini decât la pisici. Provoacă simptome similare cu cele din scabia notoedrică. Această boală este dureroasă pentru animalul afectat, pentru că se manifestă prin mâncărimi foarte puternice și, în plus, poate provoca o slăbire a sistemului imunitar, cu consecințe asupra sănătății generale a felinelor. Otodectes cynotis - responsabil pentru râia auriculară, o boală mult mai frecventă decât celelalte două prezentate anterior. Parazitul se stabilește în canalul urechii pisicii, unde se reproduce și se hrănește cu ceară, dar și cu secrețiile inflamatorii cauzate de mușcăturile sale. Acest lucru poate duce, în cele din urmă, la infecții ale urechii și chiar la perforarea timpanului, dacă se acumulează sânge în pavilionul auricular. În afară de cele trei tipuri de scabie prezentate mai sus, pisica mai poate fi afectată de alte boli provocate de acarieni, precum: Cheyletieloza (mătreața mișcătoare) - paraziții sunt mici și albi și se mișcă pe corpul felinei. Trombiculoza - acarienii, de culoare portocalie și formă ovală, se hrănesc cu sânge, după ce s-au atașat de pielea capului, labelor și abdomenului, înainte să cadă. Scabia-la-pisici - simptome Dacă pisica ta se scarpină frecvent la urechi sau pe corp, verifică dacă nu are simptome de râie. În general, scabia apare în diferite locuri ale corpului, inclusiv în urechi, pe coate, abdomen și piept. Poate să debuteze la nivelul capului, unde poate să ia forma unei căști, pentru ca ulterior să se răspândească la gât și la restul corpului. Printre simptomele scabiei la pisici se numără: prurit (mâncărime intensă), care face ca pisica să se scarpine în mod repetat și necontrolat; leziuni ale pielii, provocate de scărpinatul intens; toaletare intensă, pe zonele unde au apărut leziunile pe care și le-a provocat scărpinându-se; stare de agitație, boala putând avea un impact asupra stării mintale a felinei; erupții cutanate, cruste, zonele infectate fiind roșii, fierbinți și inflamate. Pot fi asociate cu apariția eczemei sau a descuamării pielii; îngroșarea și modificarea culorii pielii, care poate căpăta o culoare roz și apoi maronie. Râia auriculară la pisici Râia auriculară la pisici poate să aibă simptome precum: ceară auriculară neagră și uscată, în cantitate mare, asemănătoare cu zațul de cafea, care apare pe fondul inflamației urechii; miros neplăcut al urechilor; un reflex la nivelul picioarelor - atunci când scarpini baza urechilor pisicii, aceasta reproduce gestul cu laba; scuturarea capului, ca și cum felina ar vrea să alunge un corp străin. Râie de la pisică la om sau la alte animale de companie. Cum se transmite scabia În cazul în care te întrebi dacă se transmite râia de la pisică la om sau la alte animale de companie, răspunsul este pozitiv. Boală contagioasă, scabia se poate transmite, în funcție de parazitul responsabil, de la o pisică la alta sau de la o specie la alta, de exemplu, între câini și feline. Râia la pisici se transmite la om, în anumite circumstanțe, în acest caz fiind vorba despre o zoonoză. Totuși, acarienii de pisică nu se pot reproduce pe pielea umană la fel de eficient. Dacă suspectezi că ai luat râie de la o pisică, respectiv dacă ai mâncărimi și ți s-a inflamat pielea, cere imediat sfatul unui medic.  Scabia notoedrică afectează cel mai des pisicile, însă se poate transmite, în cazuri rare, la om sau la câine.  Râia sarcoptică se poate transmite de la câine la pisică.   Râia auriculară afectează în general pisicile, nefiind înregistrat un risc de contagiune pentru oameni.   Scabia se transmite atât prin contact direct, cât și prin contact indirect (de exemplu, printr-un echipament de îngrijire), motiv pentru care este considerată o boală foarte contagioasă. Pe de altă parte, în cazul râiei auriculare, transmiterea se face prin contact direct, care trebuie să fie și destul de apropiat, de exemplu, pisicile dintr-o felisă ori din aceeași gospodărie. Scabia la pisică - metode de diagnostic Dacă ai remarcat unele dintre simptomele de mai sus, mergi cu pisica la un medic veterinar, pentru un consult. O examinare paraclinică și clinică a pisicii poate să includă și prelevarea unor mostre de piele, păr, secreții, cruste auriculare, cu ajutorul cărora se pot confirma, la microscop, prezența parazitului și tipul acestuia.   Dacă examinarea microscopică nu este posibilă sau, dimpotrivă, sunt observați paraziți, medicul veterinar va face pisicii un test de sânge, care poate confirma diagnosticul, mai ales dacă este suspectată râia sarcoptică.  În unele cazuri, râia poate să apară în contextul unui sistem imunitar slăbit, iar medicul poate recomanda și teste de sânge specifice ori teste virale, de exemplu FIV sau FELV. ⏩ Contactează-ne oricând pentru asistenta online in ceea ce priveste starea de bine a animalului tau de companie. Suntem aici pentru toți stăpânii de animale, la numai un click distanță. Tratamentul râiei la pisici Râia este o boală care trebuie tratată cât se poate de rapid, deoarece poate avea repercusiuni grave asupra sănătății pisicii, inclusiv perforarea timpanului, în cazul formei auriculare. Medicul veterinar este cel mai în măsură să recomande un tratament râie pisici adecvat, după stabilirea tipului de acarian care a provocat apariția scabiei. Cu ajutorul acestuia, pisica poate să aibă șanse mari de recuperare. În plus, medicul veterinar va monitoriza pisica, pentru a verifica dacă tratamentul dă rezultate.  Tratamentul poate include administrarea de produse de uz intern si extern care actioneaza asupra parazitilor. De asemenea, se recomandă îndepărtarea părului de pe zonele afectate și curățarea acestora cu diverse loțiuni, șampoane, spray râie pisici etc. Medicul mai poate indica diverse tratamente injectabile, dar și pastile râie pisici. Pentru tratament râie auriculară pisici, se administrează medicamente sub formă de picături. Specialiștii nu recomandă administrarea de tratamente contra scabiei, fără a consulta un medic veterinar.  Pentru a limita răspândirea paraziților, se recomandă izolarea pisicii și dezinfectarea locurilor frecventate de aceasta. De asemenea, dacă deții mai multe pisici, acestea trebuie să fie tratate în mod similar, chiar și în absența simptomelor. ⏩ Alege suplimente care pot fi administrate pisicilor cu diverse afectiuni dermatologice! Râia la pisică: metode de prevenție Uneori, nu poate fi prevenită transmiterea acestor paraziți, dar pot fi luate măsuri de precauție, pentru a reduce riscul de contagiune.  În primul rând, trebuie să te asiguri că pisica ta a fost deparazitată regulat, mai ales dacă trăiește și în exterior, și că este, în general, curată. ⏩ Alege din oferta noastră de sampoane si balsamuri pentru întreținerea blănii felinei preferate! Apoi, locurile din casă pe care le preferă felina trebuie să fie menținute curate.  Nu în ultimul rând, dacă pisica a intrat în contact cu alte animale potențial afectate, este recomandat să o monitorizezi în zilele următoare și, în cazul apariției unor simptome specifice, să iei legătura cu medicul veterinar.   În concluzie, scabia este o boală contagioasă de mai multe tipuri, care poate afecta corpul sau urechile pisicii. Boala poate avea consecințe grave asupra sănătății pisicii, deci este esențial să consulți un medic veterinar, care, după stabilirea diagnosticului, va recomanda un tratament adecvat. De asemenea, vizitele periodice la medicul veterinar și curățarea adecvată a obiectelor folosite de felina ta sunt acțiuni preventive pentru a evita scabia.  Sursa foto: Shutterstock CELE MAI RECENTE POSTARI

Ca și în cazul oamenilor, câinele tău se poate confrunta cu indigestia. Aceasta nu este o afecțiune digestivă în sine, ci un disconfort sau durere la nivelul stomacului și o senzație de sațietate, deși patrupedul tău abia a început să mănânce. Deși este o problemă care apare frecvent, fiecare câine experimentează indigestia diferit, iar manifestările ei pot fi ocazionale sau zilnice. De aceea, este important să-ți duci cățelul la medicul veterinar și să urmezi recomandările acestuia, în ceea ce privește metodele de tratament.  În unele cazuri, indigestia poate fi provocată de anumite afecțiuni digestive. În continuare, ți-am pregătit un scurt ghid despre ce înseamnă indigestia la câini, care sunt cauzele și simptomele acesteia și cum poate fi diagnosticată, tratată și prevenită.  Indigestia la câini - ce este și din ce cauze apare Simptomele indigestiei la câini Afecțiunile digestive și indigestia la câini Indigestia la câini - diagnostic și tratament Cum poate fi prevenită indigestia la câini Indigestia la câini - ce este și din ce cauze apare Nu este niciun secret că prietenul tău patruped este un pofticios și un gurmand prin definiție. Mulți oameni cred că sistemul digestiv al câinilor este mai robust și mai rezistent decât cel uman, ceea ce ar putea fi complet greșit. Fiecare organism reacționează în felul lui. Indigestia nu este o boală în sine, ci un disconfort gastric cauzat de hrana nepotrivită, în exces sau de faptul că i-ai dat patrupedului tău același tip de alimente, timp îndelungat. De aceea, este important ca hrana cainelui tău să fie variată, echilibrată și potrivită rasei, vârstei și taliei lui. Totodată, indigestia poate avea manifestări ocazionale sau frecvente, caz în care poate fi vorba despre indigestie cronică ori despre o afecțiune digestivă.   Indigestia vs sensibilitatea și alergia alimentară Tulburările digestive sunt frecvente în cazul câinilor și pot avea cauze diverse. În ceea ce privește indigestia, aceasta nu trebuie confundată cu sensibilitatea/intoleranța alimentară ori cu alergia alimentară.  Sensibilitatea/intoleranța alimentară mai este denumită și reacție adversă și se referă la faptul că patrupedul nu poate digera corect un anumit tip de hrană, bazat, de pildă, pe carne de pui, carne de vită, lactate, grâu. O astfel de sensibilitate implică exclusiv organele de la nivelul digestiv și nu reprezintă un pericol major pentru cățel. De regulă, se rezolvă prin eliminarea din dieta lui a acelor alimente care îi provoacă, regulat, vărsături ori diaree. Sensibilitatea la hrană este diferită de la câine la câine. De exemplu, este posibil ca el să poată tolera cantități mici din alimentele respective, dar vei putea constata acest lucru prin experimentare.  Alergia alimentară este o reacție excesivă a sistemului imunitar la anumite componente din hrană. Pot fi manifestări ușoare sau severe și, uneori, poate fi un pericol pentru viața câinelui. O alergie alimentară nu dispare toată viața și se va manifesta ori de câte ori patrupedul va fi expus la substanța declanșatoare. Ca și în cazul oamenilor, există teste speciale și tratamente pentru controlul acestor alergii.  Intră acum și explorează gama noastră de suplimente pentru sistem digestiv! Oferă-i blănosului tău o digestie sănătoasă și o viață mai fericită! Cauzele indigestiei la câini În general, indigestia la câini poate avea trei cauze: hiperaciditate gastrică - în mod normal, la fel ca la oameni, stomacul câinelui secretă acid gastric, pentru a dizolva bolul alimentar și a-l diviza în nutrienți și resturi de care organismul nu are nevoie, dar și pentru a ajuta în întregul proces de digestie; indigestia cățelului tău poate să apară în momentul în care stomacul lui secretă acid gastric în exces;  inflamarea stomacului - gastrita, de exemplu, care este inflamația mucoasei stomacale, poate duce la contracții musculare anormale, ce au ca rezultat vărsăturile;  inflamarea intestinului - gastroenterita, de pildă, este o inflamație a mucoasei intestinului subțire, ceea ce duce la contracții musculare care grăbesc procesul de digestie, astfel că fluidele nu mai au timp să fie absorbite de intestin; se produce diareea.  Simptomele indigestiei la câini Manifestările indigestiei, care poate avea episoade ocazionale sau frecvente, sunt diferite de la câine la câine și depind de cauza care le-a provocat. Totuși, există anumite simptome generale, cum ar fi: pierderea treptată a poftei de mâncare; hrănirea cu dificultate și, mai apoi, refuzul complet al alimentelor, din cauza disconfortului resimțit în timpul meselor și după acestea;  scăderea în greutate; regurgitarea alimentelor consumate;  varsaturi, imediat după ce mânâncă; respirația urât mirositoare; lipsa energiei și a poftei de joacă (letargie); salivația abundentă; diaree sau constipatie; deshidratarea; senzația de sufocare, scâncete în timpul mesei; senzația de sațietate, imediat după ce câinele a început să mănânce, deși nu a consumat suficientă hrană pentru talia lui. Constipația la câini este o problemă frecventă, dar poate fi deranjantă și chiar dureroasă pentru blănosul tău. Află mai multe despre cauzele, simptomele și tratamentele constipației la câini! Când să-ți duci câinele, cât mai repede, la medic Monitorizează atent starea prietenului tău patruped și, dacă observi ca nu se simte bine sau că manifestările indigestiei sunt persistente, ba chiar se intensifică, nu mai aștepta și du-ți câinele, cât mai repede, la medicul veterinar. Ca să îți dai seama care sunt situațiile în care ar trebui să acționezi urgent, iată câteva exemple: disconfortul nu numai că nu dispare, dar se și intensifică;  vărsături și diaree, mai mult de două ori pe zi; vărsături și defecare însoțite de sângerări; observi jucării sau alte obiecte străine în voma câinelui sau în scaun; stare de slăbiciune; leșin. Afecțiunile digestive și indigestia la câini Precum în cazul oamenilor, și în cel al câinilor, indigestia sau dispepsia poate fi un simptom în sine al mai multor afecțiuni digestive, iar cele mai importante dintre ele sunt: ulcerul gastroduodenal (care, în cazul câinilor, poate să apară pe fondul administrării unor medicamente fără recomandarea sau supravegherea medicului veterinar ori în urma unor gastrite recurente și netratate corespunzător); neoplasmele (tumori benigne, cu potențial malign sau maligne); boala de reflux gastroesofagian, esofagita (fluxul necontrolat de fluide intestinale sau de acid gastric, în esofag); gastrita (inflamarea mucoasei stomacale; este una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni digestive la câini); colita ulcerativă sau boala inflamatorie intestinală (similară cu Boala Crohn, în cazul oamenilor). Indigestia este, practic, de două tipuri: organică - dacă apare pe fondul altor afecțiuni gastrointestinale, cum sunt cele de mai sus; funcțională - dacă nu are drept cauză o afecțiune digestivă. Dacă în ceea ce privește indigestia organică, lucrurile sunt destul de clare, în cazul celei funcționale, nu se știe exact care este mecanismul, dar studiile realizate până acum au demonstrat că există o legătură între aceasta și inflamațiile gastrice, aciditatea gastrică ori hipersensibilitatea viscerală.   Indigestia la câini - diagnostic și tratament Dacă indigestia apare ocazional, ea nu este neapărat o problemă, mai ales dacă observi că apare atunci când câinele a mâncat prea mult și prea lacom. În această situație, știi să o previi, reducându-i porțiile și învățându-l să nu se mai repeadă în bol. Dacă, însă, este vorba despre indigestie cronică, atunci este nevoie de atenție specială. Indiferent de frecvența ei, indigestia nu trebuie ignorată, pentru că poate fi semnul unei afecțiuni digestive. Prin urmare, este foarte important să-ți duci patrupedul la medicul veterinar, pentru a identifica ce anume provoacă indigestia și pentru a ști care este metoda de tratament cea mai potrivită pentru câinele tău. Diagnosticarea indigestiei la câini După examinarea fizică și în funcție de intensitatea și frecvența manifestărilor, vârsta câinelui, existența unor afecțiuni digestive în istoricul medical al patrupedului, medicul specialist poate opta pentru mai multe metode de diagnosticare:  analize de sânge; teste speciale pentru depistarea alergiilor sau a intoleranței alimentare; radiografii; ecografii; endoscopii; biopsii; examinarea materiilor fecale; examinarea vomei; explorarea abdominală cu ajutorul unei camere video. Cum poate fi tratată indigestia la câini De cele mai multe ori, indigestia la câini poate fi tratată foarte ușor, pentru că, frecvent, ea este rezultatul unui exces alimentar, al faptului că patrupedul a mâncat repede și cu poftă. În funcție de manifestări și de istoricul medical al câinelui, medicul veterinar poate recomanda anumite pastile speciale pentru indigestia la căței sau suplimente care pot contribui la îmbunătățirea funcționării sistemului digestiv.  Totodată, vărsăturile sau diareea pot duce la deshidratarea câinelui. Prin urmare, verifică elasticitatea pielii și gingiile. Ridică ușor pielea de pe spate sau dintre omoplați, ca și când l-ai ciupi. Dacă pielea revine rapid la forma inițială, totul este în regulă. În caz contrar, este nevoie să-ți rehidratezi cățelul. Recomandarea este să nu îi dai apă, pentru că va avea tendința de a o bea foarte repede, fapt ce va duce la o accentuare a disconfortului gastric. Dă-i să lingă cuburi de gheață. Dacă după patru ore câinele nu vomită și nici nu mai are diaree, poți să-i dai apă, în cantități mici. Procedează la fel și dacă observi că gingiile lui sunt uscate, în loc să fie umede.  Apoi, după orice episod de indigestie, încearcă să nu-ți hrănești cățelul 12 ore, chiar 24. După acest interval, dă-i hrană ușoară (pui fiert, fără pieliță și fără oase, carne foarte slabă, orez) și în porții mici. După 2-3 zile de dietă ușoară, alimentația ar trebui să revină la normal. În cazul în care câinele slăbește foarte mult și simptomele nu trec, este indicat să-l duci, cât mai repede, la medicul veterinar.  Cainele tau se recuperaza dupa un episod de indigestie? Discuta cu medicul veterinar si alege hrana potrivita de dieta. Dietele veterinare sunt indicate in perioada de convalescenta, pentru o recupetate rapida. Cum poate fi prevenită indigestia la câini „Paza bună trece primejdia rea” este o vorbă înțeleaptă, valabilă și în cazul indigestiei la câini, în sensul că mai bine o previi, decât să o tratezi. Prin urmare, iată care sunt măsurile preventive pe care le poți lua, pentru ca prietenul tău necuvântător să aibă o digestie cât mai bună: dieta echilibrată - o dietă bogată în alimente cu aciditate scăzută poate contribui la o digestie mai ușoară; cu cât acest proces este mai eficient, cu atât mai puțin acid gastric va ajunge în intestin, ceea ce va diminua riscul de indigestie; alimente din dieta umană - dincolo de hrana specială pentru câini, există anumite alimente din dieta umană care pot contribui la prevenirea sau ameliorarea indigestiei, cum ar fi legumele albe, puiul fiert (fără pieliță), cartofii dulci, fierți (fără coajă), broccoli, dovleac, orez; frecvența meselor - încearcă să nu îi pui toată mâncarea odată în bol, ci împarte-o în câteva porții mai mici, pe care să i le dai pe parcursul unei zile; o cantitate mică de mâncare înseamnă mai puțin acid gastric și, implicit, un risc mai mic de indigestie. Indigestia este una dintre problemele frecvente în cazul câinilor, la fel ca diversele tulburări gastrointestinale, în general. Ea poate fi gestionată eficient, dacă respecți recomandările medicului veterinar și observi, cu răbdare, care sunt reacțiile prietenului tău patruped la anumite alimente, astfel încât să știi ce hrană să eviți și care este cantitatea optimă pe care i-o poți da la o masă.  Sursa foto: Shutterstock CELE MAI RECENTE POSTARI

Parvoviroza canină reprezintă o afecțiune virală contagioasă care poate afecta orice câine, cu precădere pe cei nevaccinați și puii care au mai puțin de patru luni. Din păcate, în unele cazuri poate avea consecințe fatale. În cele ce urmează, vei afla care sunt cauzele care duc la apariția parvovirozei canine, cum se manifestă, dar și cum poate fi diagnosticată și tratată corect. Ce este parvoviroza canină și care sunt cauzele Ce câini sunt expuși parvovirozei Care sunt simptomele parvovirozei canine Cum este diagnosticată parvoviroza Cum se tratează parvoviroza Cum poate fi prevenită parvoviroza Ce este parvoviroza canină și care sunt cauzele Parvoviroza este cauzată de parvovirusul canin. Acest virus este extrem de contagios și se poate transmite prin contactul direct cu alt câine infectat sau indirect, prin contactul cu un obiect contaminat (bol cu apă, lesă, zgardă, haine). Transmiterea parvovirusului canin se mai poate face prin strănut, prin obiectele linse de câinele infectat sau prin fecale contaminate. De asemenea, virusul se transmite și prin persoanele care au atins animalul infectat și apoi au atins alt câine sănătos. Este important de menționat că parvoviroza la câini nu se transmite la om și nici la alte animale. Virusul afectează tractul gastrointestinal al câinilor, iar cele mai afectate zone sunt stomacul și intestinul subțire, unde distruge celulele, afectează absorbția substanțelor nutritive și perturbă bariera intestinală. În cazul puilor de câine, parvoviroza poate afecta măduva osoasă și țesuturile limfopoietice, iar uneori poate afecta și sănătatea inimii. Parvovirusul este rezistent la căldură și frig, umiditate, aer uscat și poate supraviețui în orice tip de mediu pentru timp îndelungat. Virusul persistă și pe mici cantități de fecale ale unui câine infectat și se poate transmite unui câine sănătos. Parvoviroza este o boală gravă care duce la slăbirea sistemului imunitar în cazul cățelușilor, producând scăderea nivelului de celule albe din sânge. Astfel, este redusă capacitatea organismului de a lupta cu alte infecții bacteriene secundare care pot apărea ca rezultat al deteriorării intestinelor. Pe pielea și blana câinelui, virusul poate supraviețui pentru cel puțin o lună, iar în aer liber, timp de câteva luni și chiar până la un an. Tipuri de parvoviroză Parvoviroza canină se poate manifesta în două moduri: La nivelul sistemului digestiv - este cea mai întâlnită formă a parvovirusului canin și se manifestă prin apariția varsaturilor, diareei, scăderii în greutate și lipsei poftei de mâncare; La nivel cardiac - este o formă mai puțin întâlnită și se manifestă prin insuficiență cardiovasculară și respiratorie, fiind frecventă în rândul puilor de câine (sub opt săptămâni); în unele cazuri poate fi fatală. Ce câini sunt expuși parvovirozei Cei mai predispuși la infecția cu parvoviroză sunt puii de cățel care au între șase săptămâni și șase luni. De regulă, cei care au până în șase săptămâni încă au anticorpi primiți pe cale maternă, atât timp cât mama cățelușilor a fost vaccinată anterior. Severitatea bolii poate varia, iar cei mai afectați sunt, de regulă, puii de cățel. În cazul în care, pe lângă parvoviroză, mai există și o altă infecție sau parazit, atunci boala poate fi mai severă. În ceea ce privește rasele de câini, există unele în cazul cărora riscul de a dezvolta această boală este mai mare. Acestea sunt: Rottweiler, Pinscher Doberman, Springer Spaniels englez, Labrador Retriever, Staffordshire Terrier american și câinii din rasa ciobănesc german. Atât puii, cât și câinii adulți sunt contagioși în primele 4-5 zile de când au fost expuși la virus. Totuși, această perioadă nu corespunde întotdeauna și cu manifestarea primelor simptome. Astfel, animalele pot fi contagioase cu mult înainte ca stăpânii să își dea seama că sunt bolnave. Care sunt simptomele parvovirozei canine Parvoviroza canină este o boală periculoasă, iar cu cât este depistată din timp, cu atât cresc șansele ca aceasta să fie tratată corect și să nu apară alte complicații. De aceea este important ca stăpânii să identifice principalele simptome și să acționeze corespunzător: Diaree și scaune cu sânge Vomă Letargie  Febră Deshidratare Pierdere în greutate Anorexie Este recomandat să contactezi medicul veterinar de îndată ce apar aceste semne, cu atât mai mult dacă e vorba de un pui. Totodată, e bine de știut că aceste simptome pot indica prezența parvovirozei la câine, însă pot fi și un semn al altei afecțiuni. Medicul veterinar poate oferi un diagnostic corect în urma unei investigații amănunțite. În cazul parvovirozei canine de la nivelul sistemului digestiv, virusul împiedică absorbția substanțelor nutritive, ceea ce duce la apariția deshidratării la câine și la manifestarea stării de oboseală din cauza lipsei de proteine și vitamine. Țesutul din jurul gurii și al ochilor capătă o nuanță roșiatică, iar inima începe să bată mai repede. În unele cazuri, câinii afectați de parvovirus pot suferi de hipotermie (temperatură scăzută), chiar dacă un simptom comun este febra. De asemenea, episoadele frecvente de vomă și diaree pot duce la deshidratarea rapidă a organismului, la deteriorarea intestinelor și a sistemului imunitar, cauzând șocul septic. Cazurile de deces pot să apară în primele 48 sau 72 de ore de la apariția simptomelor, așa că este recomandat să apelezi cât mai repede la medicul veterinar. Decesul poate să survină din cauza deshidratării severe, a unei alte infecții bacteriene secundare, a unei toxine din sânge sau a unei hemoragii intestinale severe. Citește și: Bolile de piele la caini – cauze, tratament, preventie Cum este diagnosticată parvoviroza Parvoviroza canină este diagnosticată în baza unei examinări fizice, a unor teste biochimice, dar și a unei analize a probei de scaun pentru a detecta prezența parvovirusului. De asemenea, se poate face și o analiză a urinei sau o ecografie abdominală. În cazul în care nivelul celulelor albe este scăzut și există semne ale deshidratării, în asociere cu scaune cu sânge, atunci se poate vorbi de prezența parvovirusului la câine. Testele biochimice și de urină pot indica un nivel ridicat de enzime hepatice, limfopenie sau un dezechilibru de electroliți. Ecografia abdominală ajută la depistarea unei obstrucții intestinale. Medicul veterinar trebuie informat cu privire la istoricul medical al câinelui, istoricul vaccinurilor, dar și simptomele apărute. Cum se tratează parvoviroza Parvoviroza este o infecție virală care nu poate fi vindecată. Tratamentul are drept scop ameliorarea simptomelor, prevenirea apariției unei infecții bacteriene secundare și oferirea suportului necesar astfel încât câinele să primească aportul nutritiv optim. Nu există niciun medicament special care să elimine virusul din organism, așa că tratamentul recomandat de medicul veterinar va ajuta sistemul imunitar al cățelului să lupte cu infecția virală. Medicația trebuie începută cât mai repede și, de regulă, este bazată pe prevenirea deshidratării, a altei infecții secundare și a episoadelor de vomă ori diaree. Medicul veterinar poate recomanda terapia nutrițională și administrarea intravenoasă de fluide pentru a preveni diareea acuta, deshidratarea, carența de proteine și spre a menține echilibrul nivelului de electroliți.  Se pot recomanda și alte medicamente, care au rolul de a stopa episoadele de vomă (antivomitive), de a proteja sistemul digestiv și de a lupta cu paraziții, dar și antibioticele, pentru a combate infecțiile bacteriene secundare ce pot surveni. În același timp, câinele va fi monitorizat pentru a preveni alte posibile complicații. De asemenea, pe perioada tratamentului, acesta trebuie să se odihnească într-un mediu călduros. Terapia intensivă și oferirea suportului necesar sunt de mare ajutor pentru recuperare după infecția cu parvovirusul canin. Deoarece parvoviroza este extrem de contagioasă, este indicat să fie izolați câinii bolnavi, pentru a scădea riscul de transmitere a infecției. De aceea, dezinfectarea adecvată a spațiului unde stă câinele și a restului casei este esențială pentru a ține sub control răspândirea virusului. Acesta este rezistent și poate supraviețui pentru perioade lungi de timp, așa că decontaminarea mediului după infecția cu parvoviroză este cu atât mai importantă. Procedura poate fi efectuată cu o soluție pe bază de apă cu clor sau cu dezinfectante cu clor. De asemenea, câinii infectați cu parvoviroză rămân contagioși pentru încă 10 zile după tratament, în perioada de recuperare. E recomandat ca aceștia să nu intre în contact cu alți câini nevaccinați sau vaccinați parțial. Cum poate fi prevenită parvoviroza Igiena corespunzătoare și vaccinarea câinelui sunt două modalități de prevenire a parvovirozei. Aceasta din urmă reprezintă cel mai sigur mod de protecție și este recomandată atât cățelușilor, cât și adulților, în special cățelelor, deoarece puii depind în primele săptămâni de viață de anticorpii primiți de la acestea. Puii de câine trebuie vaccinați începând cu a șasea săptămână de viață. De regulă, vaccinurile se fac în săptămânile 6, 8 și 12. Puii sunt vulnerabili în fața parvovirozei până în momentul în care au primit toate dozele de vaccin. De asemenea, aceștia trebuie să mai primească o doză de vaccin între săptămânile 14 și 16, indiferent de cele primite anterior, astfel încât să dezvolte protecția necesară. În plus, cățelușii nu ar trebui să intre în contact cu alți câini necunoscuți pentru cel puțin două săptămâni după administrarea celei de-a treia doze de vaccin.  În cazul câinilor care fac parte din rasele cu factor de risc ridicat, perioada de vaccinare se întinde pe 22 de săptămâni. În această perioadă, animalele nu au voie să intre în contact cu alți câini necunoscuți, ci doar cu cei deja vaccinați. E recomandat să se evite locurile publice, precum parcul de câini, magazinele destinate animalelor sau alte spații asemănătoare. Stăpânii trebuie să aibă grijă ca puii și câinii adulți să nu intre în contact cu fecalele altor câini. De asemenea, dacă ai un câine bolnav, trebuie să strângi cât mai repede fecalele pentru a evita răspândirea virusului. E important de menționat că, în ciuda vaccinului, există și un procent mic de căței care nu dezvoltă protecție împotriva virusului și rămân în continuare predispuși la dezvoltarea acestuia. Parvoviroza canină reprezintă o boală contagioasă extrem de periculoasă. Poate să apară cu precădere în rândul puilor, însă poate afecta și câinii adulți. Recunoașterea la timp a simptomelor este esențială pentru a preveni complicațiile și pentru a ține boala sub control. De asemenea, vaccinarea are un rol important în prevenirea parvovirozei canine. Sursă foto: Shutterstock CELE MAI RECENTE POSTARI

Căpușele sunt periculoase atât pentru sănătatea umană, cât și pentru cea a animalelor tale de companie. Dacă ai un câine și acesta este mușcat de o căpușă, există riscul ca el să se infecteze cu Babesia  - un gen de protozoare - și să se îmbolnăvească de babesioză. Această boală afectează elementele figurate sangvine sau limfoide ale câinelui și poate fi fatală dacă nu este administrat tratamentul corect. De aceea, este important să știi cum se produce infestarea cu Babesia, care sunt simptomele pe care le prezintă boala, dar și cum se poate trata și cum poți preveni îmbolnăvirea câinelui tău.  Cum se transmite babesioza  Care sunt simptomele babesiozei Cum se diagnostichează babesioza Cum se tratează babesioza Cum poate fi prevenită babesioza Este babesioza contagioasă? Cum se transmite babesioza  La câini, babesioza poate apărea doar în urma mușcăturii de căpușă - care este gazda parazitului. O a doua gazdă este chiar organismul câinelui.  Chiar dacă ești tentat să îți protejezi câinele mai mult în sezonul cald, când se consideră că este perioada căpușelor, este important de știut că, în ultimii ani, babesioza a început să nu mai fie doar o boală sezonieră, ci una întâlnită indiferent de anotimp. Produse recomandate Cum are loc infestarea cu babesioză Contaminarea are loc transcutanat - adică prin pielea cainelui. Căpușa se agață de aceasta și, în timp ce se hrănește cu sângele lui, prin salivă, transmite paraziții. Aceștia ajung în sânge, în hematii - celulele sângelui care se ocupă de transportarea gazelor respiratorii sanguine - unde supraviețuiesc și se înmulțesc, distrugându-le.  Organismul detectează hematiile infestate cu paraziți ca fiind agenți patogeni, astfel că sistemul imunitar începe să lupte împotriva lor. De aceea, distrugerea hematiilor are loc în două moduri concomitent, fiind realizată în primul rând, de paraziți și în al doilea rând, în mod autoimun. Această situație duce la instalarea unei anemii masive a câinilor bolnavi de babesioză și, adesea, la necesitatea unei transfuzii de sânge.  Perioada de incubație a babesiozei este de circa două săptămâni, însă există situații când boala rămâne nedepistată din cauza simptomelor ușoare.  Cel mai mare risc de îmbolnăvire de babesioză îl au animalele: tinere; cu imunitate scăzută; malnutrite; bolnave.  Care sunt tipurile de Babesia Există două specii de căpușe care provoacă babesioza la câini:  Babesia canis - dimensiuni mari, de 2,5-5 microni lungime; Babesia gibsoni - dimensiuni mici, de 1-2,5 microni lungime, întâlnită în toată lumea. În Europa, cel mai des întâlnită este Babesia canis rossi. Care sunt simptomele babesiozei Corpul câinelui infectat va încerca să producă mai multe hematii pentru a le substitui pe cele distruse de boală, dar dacă nu va reuși, se va declanșa anemia. Aceasta se poate manifesta sub formă de paloare a mucoaselor gingivale, auriculare (zona urechii) sau conjunctive (zona ochilor). Simptomele care ar trebui să îți indice că este posibil ca animalul tău să aibă babesioză sunt: starea de apatie; lipsa apetitului; urina închisă la culoare; creșterea ritmului cardiac; umflarea abdomenului; îngălbenirea gingiilor. Alte efecte mai puțin vizibile cu ochiul liber ale bolii sunt creșterea în volum a ficatului și a splinei, hipertrofia renală, hemoragii gastro-intestinale.  În faza cronică a bolii, masa musculară a câinelui bolnav de babesioză se va reduce semnificativ. Dacă se ajunge la faza acută, apare edemul cerebral - care presupune mărirea în volum a creierului din cauza creșterii conținutului de apă din țesuturi.  Cum se diagnostichează babesioza Este foarte important să fii atent la comportamentul și starea câinelui tău, astfel încât să observi imediat dacă apar modificări, mai ales pentru că diagnosticarea babesiozei nu este foarte simplă. Dacă una sau mai multe dintre simptomele de mai sus sunt valabile în cazul animăluțului pe care îl ai, nu ezita să mergi cu el cât mai repede la medicul veterinar. Printr-o analiză de sânge, se va putea depista dacă organismul suferă de anemie și dacă nivelul trombocitelor este cel optim. De obicei, paraziții din specia Babesia nu se văd la microscop. Dacă animalul prezintă simptomele specifice bolii, dar analiza de sânge nu a indicat babesii, este nevoie de o detectare a anticorpilor împotriva acestor protozoare și de realizarea unei analize de urină pentru confirmarea diagnosticului. Cum se tratează babesioza Infectarea cu babesioză poate duce chiar și la deces, așa că administrarea unui tratament corect este esențială. În primul rând, animalul trebuie internat și supravegheat în permanență, pentru a ști în fiecare moment în ce stadiu se află boala.  Medicul va folosi un tratament care constă în administrarea unui agent antiinfecțios în funcție de specia de Babesia care a provocat îmbolnăvirea. După aceea, este necesară urmarea unui tratament de susținere, care să reducă din intensitatea simptomelor.  Procesul de vindecare este lung și anevoios, iar din acest motiv, chiar și după finalizarea tratamentului, va trebui să îți supraveghezi cu mare atenție câinele și să îl duci constant la analize de sânge. În timpul tratamentului, acordă o atenție deosebită în ceea ce privește regimul alimentar al cainelui și condițiile de igienă, astfel încât episodul neplăcut al bolii să fie depășit cât mai repede și să nu revină.  Cum poate fi prevenită babesioza Trebuie să fii atent la mediul în care câinele își desfășoară activitatea și la locurile în care îl plimbi sau în care ieși cu el la joacă. Evită să îl duci în zone în care se află foarte multă vegetație și nu uita ca după fiecare ieșire să verifici cățelul pentru a-i spori siguranța. Dacă găsești căpușe, asigură-te că le îndepărtezi în condiții maxime de igienă, folosind o pensetă pentru extragere și alcool pentru a aplica ulterior pe zona în care a stat căpușa.  Foarte importantă și cu rolul de a preveni apariția căpușelor și a altor paraziți pe pielea câinelui este și deparazitarea externă. Există numeroase produse care te ajută în acest sens: zgardă, spray, șampon, fiecare cu efect antiparazitar, care țin la distanță de câinele tău eventuale boli pe care paraziții le pot transmite.  Este babesioza contagioasă? Babesioza nu se poate transmite de la un animal bolnav la altul, așa că nu trebuie să îți faci griji că prietenul tău necuvântător s-ar putea îmbolnăvi prin contactul direct cu un alt câine. Totuși, dacă o căpușă îți mușcă animalul după ce înainte a mușcat unul contaminat, boala se va transmite.  Important de știut este că babesioza poate apărea și la om, tot în urma mușcăturii de căpușă, dar și la alte mamifere, precum pisicile. Babesioza este una dintre cele mai frecvente boli în rândul câinilor, iar îmbolnăvirea nu ține cont de rasa, vârsta sau sexul animalului. Pentru că această boală poate fi greu de tratat, cel mai bine este să îți protejezi cât mai mult câinele, ferindu-l de zonele în care bănuiești că ar putea exista căpușe.  Sursa foto: shutterstock.com CELE MAI RECENTE POSTARI

Diareea la pisici poate fi o boală sau un simptom al unei boli, iar cele mai sensibile sunt pisicile de apartament, spun medicii veterinari. Cea mai frecventă cauză e alimentația necorespunzătoare: hrănirea pisicii cu alimente prea condimentate, prea grase, laptele sau smântâna în exces duc, în unele cazuri specifice, la apariția diareei. În cele ce urmează prezentăm pe larg cauzele care duc la apariția diareei la pisici, tipurile de diaree, metodele folosite de veterinar pentru a pune diagnosticul, dar și ce poți să faci pentru pisica ta în aceste cazuri. Care sunt cauzele Tipuri de diaree la pisici Cum poți trata diareea pisicii Ce metode va folosi veterinarul pentru a determina cauza Care sunt cauzele  Așa cum precizam mai sus, cea mai frecventă cauză e alimentația necorespunzătoare, însă paleta cauzelor diareei la pisici e mult mai amplă. Cauze care țin de dietă Schimbările în dieta pisicii pot duce, ocazional, la apariția diareei. De exemplu, trecerea de la nutrețuri preparate la o dietă naturală poate să nu îi priască, iar organismul să reacționeze prin diaree. De asemenea, tot aici pot fi incluse și intoleranța la unele alimente sau alergiile (la grăsimi, lactate, gluten etc.), ingestia de materiale cu potențial de a declanșa diareea (precum bucăți de material textil sau de plastic), dar și ingestia de toxine (otrăvuri sau unele plante care pot fi toxice pentru pisici). Diverse boli  Diareea poate fi declanșată și de unele boli precum pancreatita, diverse boli ale ficatului, ale rinichilor, diabet, hipertiroidism și, ocazional, de boli mai grave, precum cancerul. Cu alte cuvinte, în acest caz vorbim de diaree ca simptom și nu de diaree ca boală în sine. Paraziți, inflamații și alte anomalii Diareea mai poate fi declanșată și de o serie de paraziți precum viermii cârlig, viermii rotunzi, giardia, coccidia, dar și de diverse inflamații ale intestinului și de colită. De asemenea, la capitolul „anomalii fiziologice” putem aminti obstrucțiile intestinale, cancerul intestinal și insuficiența pancreatică (toate pot duce la apariția diareei). Virusuri și bacterii  Potrivit veterinarilor, factori declanșatori pot fi și febra felină și coronavirusul. De asemenea, în ceea ce privește bacteriile, Salmonella e menționată în manualele de specialitate drept una dintre cauzele diareei. Contaminarea pisicii cu această bacterie poate avea loc în urma contactului cu rozătoare, cu fecale de pasăre, cu carne crudă sau care a fost gătită în sânge, dar și în urma contactului cu resturi de mâncare sau cu preparate din comerț care au fost infestate cu Salmonella în timpul procesului de preparare. Produse recomandate Tipuri de diaree la pisici  Medicii veterinari clasifică diareea în funcție de două criterii: durată și severitate. Astfel, în funcție de aceste două elemente distingem următoarele tipuri de diaree:  Diareea acută  Diareea acută e frecvent întâlnită în rândul felinelor, are un debut foarte rapid și durează aproximativ o săptămână. Poate fi cauzată de intoleranța alimentară, de o infecție virală sau de paraziți intestinali. O altă cauză ar putea fi și schimbarea bruscă a dietei pisicii sau produsele lactate (majoritatea pisicilor au intoleranță la lactoză). Ocazional, chiar și un eveniment stresant poate deveni factor declanșator (exemplu: pisica e transferată într-o altă casă).  Diareea cronică  Diareea cronică durează mai mult de trei săptămâni și e cauzată, de regulă, de diverse alergii la mâncare, de paraziți intestinali, de inflamații ale intestinelor, tulburări pancreatice sau hipertiroidism. E bine de știut că diareea poate fi considerată cronică dacă persistă timp de trei săptămâni sau mai mult, dar și în cazul în care există o recidivă la scurt timp după ce a fost tratată.  Diareea în intestinul subțire  Potrivit medicilor veterinari, acest tip de diaree e extrem de lichid, iar mirosul e unul foarte puternic. De asemenea, cantitățile de fecale eliminate sunt, de obicei, mari, iar pisica va elimina frecvent și gaze. Acest tip de diaree nu e însoțit de sânge și e cauzat, în general, de alergii la mâncare, de inflamații ale intestinului, hipertiroidism sau insuficiență pancreatică. E foarte important ca atunci când observi diaree în litieră să verifici dacă pisica a eliminat și urină. În unele cazuri, dacă felina prezintă un blocaj în ceea ce privește producerea de urină, poate muri.  Diareea în intestinul gros Diareea în intestinul gros e descrisă de veterinari ca fiind foarte lichidă și explozivă, adică e eliminată prin izbucniri scurte. Acest tip de diaree mai poartă și numele de „colită” și ocazional poate prezenta inclusiv urme de sânge și mucus. De asemenea, e bine de știut că printre simptome se numără și voma: uneori pisica va voma de la efortul depus pentru eliminarea fecalelor. Cauzele colitei țin de diverse inflamații ale intestinului, dar și de infecții cu protozoare sau alți paraziți. Pisicile pot prezenta semne de colită și atunci când suferă de constipație, prin urmare e foarte important ca pisica să fie dusă la veterinar pentru investigații amănunțite.  Diareea ușoară Acest tip de diaree e singurul din această listă care poate fi tratat și acasă. Cu toate astea, există multe situații în care diareea poate să fie un simptom al unei condiții medicale mai grave și de aceea nu ar trebui, totuși, să eviți cabinetul medicului veterinar. În plus, dacă rămâne netratată, diareea poate avea efecte negative asupra sănătății pisicii, putând duce la pierderea drastică în greutate și la malnutriție. Cum poți trata diareea pisicii  Primul lucru pe care îl poți face după ce ai constatat că pisica are diaree ar fi să o duci la veterinar pentru a te asigura că diareea nu e simptomul unei boli mai grave. Al doilea lucru pe care îl poți face e să respecți cu rigurozitate tratamentul prescris de medic. De asemenea, dacă vorbim de un caz izolat, adică dacă felina nu are un istoric medical care să fie punctat de episoade de diaree, atunci poți să încerci ca, în primă instanță, să iei câteva măsuri care să o ajute să își revină. De exemplu, dacă știi că i-ai schimbat recent mâncarea, atunci pune punct noii diete și revino la cea veche. O altă idee bună ar fi sa hranesti pisica cu porții mici și ușor de digerat din alimente pe bază de pui sau vită, după ce le-ai dat, în prealabil, prin blender (cu apă). Ai mai putea adăuga și un probiotic, care poate fi de folos în asemenea cazuri. Această dietă ar trebui încercată cel puțin 48 de ore de la apariția diareei, după care, dacă diareea persistă, felina trebuie dusă la veterinar. De asemenea, e foarte important să nu încerci să îi dai medicamente pentru diaree recomandate pentru oameni decât în cazul în care veterinarul ți-a recomandat să faci asta. Medicamentele destinate oamenilor pot fi, în unele cazuri, toxice pentru animale și pot duce chiar la deces. Alte lucruri pe care le mai poți face, dar nu înainte de a te consulta și cu veterinarul: Ține pisica departe de mâncarea solidă. Din păcate, e esențial să ții pisica departe de mâncărurile solide în prima zi de la debutul diareei. Orice fel de mâncare i-ai da, aceasta nu o va ajuta nici pe departe la recuperarea tractului digestiv, prin urmare cel mai bun lucru de făcut ar fi să îi interzici orice tip de mâncare solidă în prima zi.  Oferă-i foarte multe lichide. Poți compensa interzicerea momentană a alimentației solide cu lichide. În mod instinctiv, pisica oricum va căuta tot timpul să bea apă, prin urmare tot ce trebuie să faci e să te asiguri că are mereu bolul plin.  Odată ce perioada de regim s-a încheiat, începe s-o hrănești corespunzător. Pe toată durata diareei întregul sistem digestiv și excretor al pisicii va fi slăbit, prin urmare ar trebui să te asiguri că mancarea pe care i-o oferi e ușor de digerat. În acest sens, ar fi de preferat să alegi alimente care nu conțin sare, zahăr și grăsmi. O idee ar putea fi să încerci, inițial, să îi oferi carne de pui fiartă în bulion și puțin orez.  Monitorizează recuperarea și încearcă să introduci, treptat, hrană pentru pisici în dietă. Tratamentul dietetic pentru diareea la pisici presupune o hrană ușor de digerat, care va fi împărțită în porții mici pe tot parcursul zilei. În mod ideal, această hrana pentru pisici ar trebui să conțină proteine, grăsimi ușor de digerat, dar și o doză optimă de electroliți (în special potasiu, calciu) și nutrienții necesari pentru regenerarea țesutului intestinal și pentru reducerea posibilelor inflamații.  Dacă pașii de mai sus nu ajută trebuie să duci neapărat felina la veterinar.  Oferă-i prietenului tău blănos o alimentație care să-i susțină sănătatea sistemului digestiv! Descoperă gama noastră de hrană de dietă pentru pisici! Ce metode va folosi veterinarul pentru a determina cauza  Dacă te întrebi cum anume va stabili veterinarul cauza apariției diareei, e bine să știi că, în primă instanță, acesta va efectua un examen fizic al felinei și îți va pune o serie de întrebări pentru a-și da seama dacă e vorba de o diaree ușoară, acută sau cronică. Vei fi întrebat, de asemenea, despre dieta felinei și îți vor fi cerute informații despre tipul și culoarea scaunului, pentru a-l putea ajuta pe medic să restrângă posibilele cauze. Printre testele pe care le poate face veterinarul se numără și: Hemoleucogramă (pentru a verifica diverse aspecte care țin de posibile infecții și inflamații); Profil biochimic (pentru a verifica dacă felina are boli de ficat, de rinichi, de pancreas sau hipertiroidism); Analiză de urină (pentru a verifica nivelul de hidratare și funcțiile rinichilor); Teste de fecale (pentru a detecta prezența unor posibile infecții parazitare, bacteriene etc.); Diverse alte teste care să ajute la verificarea funcțiilor tiroidei (mai ales în cazul pisicilor de vârste mijlocii și mari); Raze X (pentru a verifica posibile blocaje intestinale, prezența unor corpuri străine, tumori și așa mai departe); Ultrasunete (ca și razele X, ultrasunetele sunt folosite pentru a detecta posibile tumori, blocaje intestinale și pentru a verifica, în general, starea organelor interne); Endoscopie și biopsie; Colonoscopie și biopsie. Așa cum am precizat și la început, chiar dacă e vorba de o diaree ușoară, pisica ar trebui dusă, totuși, și la veterinar. La polul opus, felina trebuie văzută neapărat de veterinar dacă observi că diareea e însoțită de simptome precum: Pierderea apetitului; Letargie; Durere/disconfort vizibil; Sânge în scaun;  Vomă; Dacă e vorba de o pisică sub un an/de o pisică foarte bătrână, pe care o diaree cronică sau acută ar putea s-o răpună, mai ales dacă pisica suferă și de alte afecțiuni.  Sursa foto: Shutterstock CELE MAI RECENTE POSTARI

Fiecare caine are propriul metabolism, ceea ce inseamna ca 2 caini de aceeasi varsta, rasa si greutate pot avea diferite cerinte calorice. Cainii juniori au nevoie de o dieta speciala bazata pe proteine, vitamine si fibre, in primele luni de viata este important ca masa cainelui sa fie de calitate si administrata intr-un mod regulat, de 3 ori pe zi. Hrana pentru caini juniori contine o combinate exclusiva de substante nutritive ce ajuta la sustinerea sanatatii digestive. Un continut de proteine adaptate pentru a ajuta la dezvoltarea musculaturii de sprijin. Aportul de minerale (calciu si fosfor) contribuie la o buna mineralizare a oaselor si articulatiilor. Proteinele sunt si ele foarte importante pentru sustinerea activitatii zilnice. Majoritatea produselor au pe ambalaj modul de hranire in functie de greutatea si varsta cainelui, acest lucru fiind foarte util pentru o dieta echilibrata. Recomandarea noastra este hrana premium pentru caini juniori de la Equilibrio, acest tip de hrana este realizata atent din ingrediente naturale, ce sustin bazele unui organism sanatos. Equilibrio are in gama de produse hrana uscata pentru juniori insa puteti incerca si hrana umeda de la Animonda - unul dintre cei mai mari producatori de hrana umeda pentru caini. CELE MAI RECENTE POSTARI

Proprietarii de caini trebuie sa fie dispusi sa investeasca timp si rabdare in antrenarea si dresarea unui caine. Un bun proprietar va intelege trasaturile naturale ale cainelui sau si le va exploata la maxim. In continuare vom prezenta cele mai inteligente 5 rase de caini: Golden Retriever -initial dezvoltat pentru a vana, s-a dovedit a fii un caine de famile, devotat, ce are nevoie de mult  exercitiu. Golden Retriever  este o alegere buna pentru activitatile care folosesc mintea si corpul sau chiar activitati complexe si competii cu alti caini. Atat timp cat sunteti dispus sa-l dresati si antrenati corespunzator, el va face restul. Ciobanescul australian este un caine devotat si nu ii este teama sa-si arate afectiune, stand pe piciorul sau in poala. Dar el nu este doar un simplu caine de are o minte ascutita si se poate descurca foarte bine in concursuri cu discuri de zbor, studiile si este un bun ascultator. Poodle este o rasa de caine ce are frumusete si creier. Pudelii sunt caini activi, care se dezvolta prin invatare si atentie din partea celor pe care ii iubesc. Pudelii sunt alegeri fabuloase pentru concursuri de agilitate si ascultare - dar retineti ca, desi este un caine de concurs Pudelul are nevoie de manipulare  psihologica intensa. Ciobanescul German este un caine adaptabil, fara frica, care este un protector natural, fiind foarte potrivit pentru munca militara si de politie. Cu toate acestea, chiar daca nu poarta o insigna, el este un companion loial si energic. El iubeste sa petreaca timpului cu familia, mai ales in cazul in care timpul este petrecut prin joc, drumetii, sau diverse exercitii. Border Collie este un caine extrem de energic a carui capacitate de a-si impune vointa asupra oilor este legendara. Este un caine foarte inteligent ce poate castiga concursuri cu usurinta insa si el are nevoie de antrenament pentru asta si mult exercitiu. CELE MAI RECENTE POSTARI

Atunci cand ne hotaram sa achizitionam un caine pentru copilul nostru este foarte important sa luam in considerare mai multi factori cum ar fii: temperamentul, nivelul de energie pe parcursul zilei al unui cainelui, spatiul unde il vom tine, daca stam la apartament sau la casa, pentru ca nu toti cainii se adapteaza in acelasi mod diverselor conditii de locuit. In cele ce urmeaza vom prezenta cele mai potrivite rase de caini pentru familiile cu copii. Bull Dog-ul are o constructie robusta, care este perfecta pentru copii energici. Cu toate acestea, el nu va castiga vreun premiu pentru "caine cel mai energic". Este un caine docil, prietenos si loial, se intelege bine cu alte animale de companie si caini. Bull Dog-ul este un caine ce se adapteaza cu usurinta atat in casele mari cat si apartamente mici. Beagle a fost folosit initial ca un caini de vanatoare, Beagle se potriveste bine in casele cu copii activi, deoarece acestia sunt foarte activi si niciodata nu se vor simti obositi . Inteligent si prietenos Beagle este un animal de companie ideal, cu toate acestea, el naparleste si necesita baie si periaj frecvent. Bull Terrier desi pare un caine agresiv, este de fapt o rasa de caine de companie - prietenos si iubitor fata de adulti si copii deopotriva. Acest caine este este un caine perfect pentru o familie mare. Bull Terrier-ul se dovedeste a fii protectorul copiilor dumneavoastra. Collie saucelebrul caine Lassie este o rasa foarte blanda si previzibila, rareori musca si este usor de dresat fiind perfect pentru familiile care se hotarasc pentru prima data sa aibe un caine. Collie se intelege foarte bine cu copii si sunt concentrati sa-si protejeze familia.  Vizsla poate fi o rasa de care nu ati auzit pana acum, dar din cauza nevoii sale de exercitii fizice regulate, este de fapt una dintre cele mai bune rase de caini pentru familiile active, si energice cu copii mai mari. Vizsla are o dispozitie plina de viata este loial si afectuos. In plus, este ascultator, formand legaturi stranse cu familia sa si fiind capabil sa invete repede trucuri noi.  Setterul irlandez este jucaus, energic, ii place sa fie in jurul oamenilor si sa se joace cu copii. Este un caine caruia ii place miscarea si exercitiile in aer liber, fiind perfect pentru copii energici. Un companion inteligent setterul irlandez este perfect pentru persoanele ce stau la casa. Pudelul este un caine foarte inteligent si bland. Este de asemenea benefic si pentru copii cu alergii, deoarece acesta nu lasa mult par, dar cu toate acestea necesita ingrijire la timp. Acesta este un caine mandru si elegant, grijuliu si loial. Rareori enervat sau plictisit, cu o atitudinea prietenoasa, este un excelent partener de joc pentru un copii. Labrador retriever este una dintre cele mai populare rase de caini, este jucaus, rabdator, iubitor si foarte protectiv. Ca si companioni, Labradorii sunt blanzi si intotdeauna dornici sa fie pe placul tuturor. Sunt cainii perfecti pentru familii, mai ales pentru cei mici. Golden Retriever-ul este un companion plin de viata, loial si afectuos. Aceasta rasa este o alegere potrivita pentru cei care se hotarasc pentru prima data sa aiba un animal de companie. Este multumit sa traiasca intr-un apartament, daca i se acorda suficient timp pentru miscare. Foarte usor de educat si dresat, el este un caine rabdator si gentil cu copiii. CELE MAI RECENTE POSTARI

Diabetul la pisici se caracterizează prin producerea insuficientă de insulină, un hormon secretat de pancreas și care este atribuit metabolizării glucozei prezente în sânge, transformându-l în energie. În cazul disfuncției, există o concentrație de zahăr din sânge care trebuie controlată pentru a evita alte complicații care pun în pericol viața animalului. Simptomele diabetului la pisici: - Când nivelul de glucoză din sânge ajunge la un anumit nivel, zahărul este eliminat prin urină iar animalul începe să se simtă mai însetat. În plus, este normal ca pisica să fie mai înfometată, deoarece energia din glucoză nu este absorbită. - Incontinență urinară; - Oboseală; - Exces de sete; - Apetit crescut; - Pierdere în greutate; - Creșterea volumului de urină.             Tratamentul imediat este esențial pentru a preveni înrăutățirea bolii și a oferi o mai bună calitate vieții animăluțului dumneavoastră. Există diferite tipuri de diabet și orientarea îngrijirii depinde de tipul diagnosticării  animăluțului dvs. de companie. În general, sunt recomandate medicamentele, dozele de insulină, exercițiile fizice și ajustarea dietetică. Așa-numitul diabet zaharat este obișnuit la pisici, fiind mai frecvent la animalele obeze și în vârstă. Deși diabetul la pisici este un diagnostic recurent în practicile veterinare, rata mortalității cauzată de boală a scăzut și acest lucru se datorează schimbărilor în dietă. Animalele care sunt predispuse la dezvoltarea diabetului zaharat trebuie să primească o hrană realizată din ingrediente speciale care oferă o nutriție echilibrată și ajută la controlul bolii. CELE MAI RECENTE POSTARI

Bolile renale pot afecta câinii de orice rasă, sex și vârstă și sunt mai frecvente pentru animalele mai în vârstă. Boala de rinichi nu are nici un tratament, dar este posibil să se întârzie progresul acesteia dacă este descoperită în stadiile incipiente. Rinichii sunt responsabili pentru eliminarea reziduurilor din sânge, menținerea cantității potrivite de lichid în organism, echilibrarea sărurilor minerale și influențarea tensiunii arteriale. Din aceste motive, acesta este un organ esențial pentru supraviețuirea animalelor. Simptome ale afecțiunilor renale: -          Pierderea apetitului; -          Creșterea producției de urină -          Urina întunecată -          Urină cu sânge; -          Vărsături și / sau diaree; -          Reducerea activităților; -          Deshidratare Identificarea bolii din timp se poate face foarte ușor prin vizita la un medic veterinar. Importanța hrănirii coadjuvante specifice este aceea ce va ajuta la ameliorarea simptomelor. Un produs super-premium recomandat în astfel de cazuri este Animonda - Integra Protect Renal Dog CELE MAI RECENTE POSTARI