Rasa Rottweiler

Rottweilerul a devenit o rasă foarte populară în ultimii ani, în rândul proprietarilor care își doresc un câine de talie mare cu veleități de paznic, dar foarte atașat de familie. Deși cei care dețin pentru prima oară un câine ar trebui să manifeste prudență în alegere – căci rasa presupune un caracter puternic, dresaj de lucru și un lider ferm -, pentru proprietarii experimentați, cu un stil de viață energic și cărora le place să lucreze cu câinele, Rottweilerul este alegerea ideală

Istoricul rasei

Rasa Rottweiler este derivată din moloși, un câine masiv de tipul Mastiffului. Strămoșii Rottweilerului de azi i-au însoțit pe romani în cuceririle lor, fiind folosiți la mânarea cirezilor de vite care îi însoțeau în cucerirea noilor teritorii.

În momentul în care primele colonii romane s-au stabilit în zona care astăzi se află în sudul Germaniei, câinii Molossoizi aduși de ei s-au împerecheat cu câinii locali dând naștere, treptat, unei noi rase. 

Rottweilerul a fost, la origine, paznic și conducător al turmelor de vite. Ulterior, el a fost folosit la tracțiune, trăgând cărucioarele măcelarilor. Când rasa era aproape pe cale de dispariție, a fost înființat primul club și a fost redactat primul standard, moment în care s-au pus bazele exemplarelor de azi.

Chiar dacă nu mai era implicat în tracțiune sau păzitul vitelor, Rottweilerul și-a găsit rapid locul drept câine utilitar: utilizat mai întâi de forțele de poliție, apoi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Aspect fizic

Conform standardului, masculii măsoară 61-67,8 cm la greabăn și cântăresc între 43 și 59 kg. Femelele au înălțimea cuprinsă între 56-64 cm și cântăresc între 38 și 52 kg. 

Corpul masiv nu este greoi, rasa dând dovadă de o agilitate remarcabilă.

Blana este scurtă, cu două straturi de păr. Pe trunchi, stratul exterior este ceva mai lung decât subpărul; pe cap și pe membre, ele au lungime egală. Abundența stratului inferior de păr depinde de climatul în care trăiește câinele și dacă stă mai mult la interior sau la exterior.

Rottweilerul este mereu negru, cu petele de foc caracteristice deasupra ochilor, pe obraji, de ambele părți ale botului, pe piept, picioare și sub coadă. Nuanța pe care o au petele de foc poate varia de la un roșcat deschis la mahon, dar niciodată cu altă culoare.

Personalitatea unui câine Rottweiler

Conform standardului rasei, Rottweilerul ideal este calm, încrezător, curajos, îndrăzneț, niciodată timid. Atitudinea sa calmă și expectativă nu îi permite să se împrietenească imediat cu străinii, față de care rămâne circumspect, ținându-i sub observație.

Este foarte afectuos când vine vorba despre propria familie, multe exemplare alegând să își urmeze oamenii prin casă. Nu e deloc agitat și, în ciuda instinctului de a-și proteja familia și proprietatea, nu ar trebui să se manifeste niciodată agresiv față de oameni fără un motiv bine întemeiat. 

Masculii sunt tăcuți și liniștiți, dar mereu vigilenți, supraveghind constant perimetrul de potențiale amenințări. Femelele sunt mai ușor de dresat și mai afectuoase. Dar Rottweilerul în general este ușor de dresat, adaptabil, foarte concentrat la ce are de făcut și… destul de încăpățânat.

Dresaj Rottweiler

Rottweilerul este o rasă care impune o disciplină consecventă, blândă, dar fermă. Un avertisment verbal este în general suficient, dar asta abia după ce ierarhia în familie a fost clar stabilita. În caz contrar, el poate prelua imediat conducerea.

Nu e un câine potrivit pentru persoanele care nu reușesc să aibă o atitudine asertivă sau pentru cei care au un stil de viață foarte încărcat și sunt incapabili să îi dedice timp pentru lucru și supraveghere. 

Ca să câștigi respectul unui Rottweiler este obligatoriu să stabilești limite clare și consecințe pentru comportamentele nedorite – și e nevoie de timp și de răbdare pentru ambele. 

Socializarea precoce este esențială pentru a avea un câine echilibrat. Încearcă să expui puiul la persoane diferite, imagini, sunete și experiențe noi cât mai devreme. Invită oameni la voi acasă, plimbă-l în zone aglomerate, arată-i și învață-l despre limite și maniere în situații cât mai variate.Dacă decizi să duci câinele la un specialist, ține cont de faptul că e un câine care suferă dacă este despărțit de familie, deci ar fi de preferat să lucrați împreună. Dresajul pentru Rottweiler include, în general, dresaj pentru obediență și, opțional, pentru pază și protecție. Având în vedere instinctele naturale, e important să alegi un dresor cu experiență, care să nu exacerbeze agresivitatea câinelui.

Cum alegi un Rottweiler pui din cuib?

Temperamentul Rottweilerului este influențat de numeroși factori (socializare, dresaj), dar, ca întotdeauna, genetica joacă un rol important. Puii cu un temperament bun sunt jucăuși și curioși, vor să se apropie de oameni și să fie ținuți în brațe.

Alege un pui cu un nivel mediu de activitate: nu îl lua nici pe cel mai agitat, nici pe cel mai retras. Nu lua un pui de Rottweiler înainte de a-i fi cunoscut măcar unul dintre părinți – probabil mama – și de a te fi asigurat că și aceasta are un temperament bun. 

Recomandăm achiziția unui câine numai de la crescători serioși, după o documentare minuțioasă. Nu vrei un pui de Rottweiler de pe OLX, căci riști să ai probleme de sănătate și comportament în ceea ce îl privește.

Probleme de sănătate

Rottweilerul este un câine în general sănătos, dar, ca orice altă rasă, este predispus către anumite probleme medicale. E important să le cunoști, înainte de a decide dacă este genul de câine pe care ți-l dorești.

  • Displazia de șold este o problemă ereditară relativ frecventă la rasele de talie mare, care se poate manifesta inițial prin disconfort la mers și șchiopătură și poate evolua către artrită, dureroasă și debilitantă. Un crescător serios deține certificate care atestă că părinții puiului au fost testați pentru displazie și sunt sănătoși, iar exemplarele cu displazie de șold, chiar și cu forme ușoare, ar trebui excluse de la reproducție. Ține cont de faptul că displazia este ereditară, dar ea poate fi agravată de creșterea rapidă ca urmare a unei alimentații hipercalorice sau de anumite mișcări: sărituri sau alunecarea pe o podea umedă.
  • Displazia de cot apare în urma unei malformații ereditare a articulației cotului. Gravitatea cazului poate fi determinată doar cu ajutorul radiografiilor. Se tratează chirurgical sau se alină simptomele cu analgezice.
  • Stenoza aortică/ subaortică apare când aorta se îngustează sub valva aortică, ceea ce obligă inima să muncească mai mult ca să asigure circulația sângelui în tot corpul. Această afecțiune poate determina apariția de leșinuri sau moarte subită. De obicei, problema este diagnosticată de medicul veterinar, după identificarea unui zgomot cardiac anormal. 
  • Osteosarcomul este un cancer osos agresiv care afectează, în general, rasele de talie mare. Șchiopătatul este primul simptom, dar diagnosticul se stabilește în urma examenului radiologic. Osteosarcomul impune tratament agresiv: amputarea membrului afectat și chimioterapie. Dacă este diagnosticat devreme, iar intervenția este corectă, viața câinelui poate fi prelungită cu 9-24 luni, uneori mai mult.
  • Torsiunea gastrică afectează câinii de talie mare, principalul factor de risc fiind reprezentat de porțiile mari de mâncare, consumul unei cantități mari de apă și efortul fizic intens imediat după masă. Stomacul, mărit în volum, se răsucește în jurul propriului ax; atât intrarea, cât și ieșirea din stomac sunt blocate, în stomac se acumulează gaze, iar circulația sângelui e blocată. Fără intervenție chirurgicală imediată, decesul este sigur.
  • Panosteita este mai bine cunoscută ca dureri de creștere. Apare la pui și se manifestă inițial prin șchiopătat. În general, se remite singură, cu repaus și suplimente de calciu, vitamina D, MSM și colagen, dar o evaluare medicală e utilă pentru excluderea displaziei.
  • Hipotiroidismul poate determina asprirea blănii, care își pierde luciul, infertilitate, obezitate, apatie și lipsă de atenție. Se diagnostichează prin analize de sânge și se tratează medicamentos pe toată durata vieții câinelui.
  • Alergiile sunt destul de frecvent întâlnite la această rasă: alergii la excesul de proteină, la ingrediente din hrana uscată, la produsele de îngrijire a blănii sau la cele pentru curățenia din casă, la polen, praf, acarieni. Unele alergii se remit prin schimbarea dietei, în timp ce altele pot impune tratament medicamentos.

Îngrijire

Viața zi de zi cu un Rottweiler impune niște particularități de care e bine să fii conștient de la bun început. 

Alimentație

Discutăm despre o rasă de talie mare, cu creștere rapidă, așadar, e bine să fii pregătit, cel puțin într-o primă fază, să investești mult în mâncare de calitate premium sau super premium, care să îi acopere nevoile nutritive. 

Tot în copilărie este posibil ca medicul veterinar să îți recomande suplimente de vitamine și minerale care să prevină rahitismul, durerile de creștere și unele probleme articulare la Rottweilerul pui.

Odată ajunsă la maturitate, această rasă are nevoie de o hrană concentrată în proteine, care să acopere nevoile alimentare într-un volum mic de mâncare. Există mai multe diete la care apelează proprietarii, dar probabil că cea mai simplu de administrat și ușor de echilibrat este cea mai bună mâncare pentru câini cu cel mai bun raport pret/ calitate

Un alt element asupra căruia merită insistat este cât de important e pentru sănătatea câinelui tău să nu devină supraponderal. Mai ales în cazul unui exemplar cu un nivel redus de energie e nevoie de multă atenție la cantitatea de carbohidrați din alimentație.

Companie

Rottweilerul trebuie să locuiască la interior, în compania oamenilor, nicidecum să fie uitat singur în curte. Un Rottweiler lăsat singur în curte va deveni repede distructiv și agresiv. Deși e atât de mare, vei fi surprins să observi cât de liniștit poate fi la interior.

Dacă ai Rottweiler, trebuie să ai și un gard rezistent. Oricât de sociabil ar fi, el devine teritorial și poate ataca alți câini sau oameni care nu respectă limitele proprietății. Ar fi o idee bună să pui și un avertisment la poartă, care să informeze vecinii și prietenii că nu e cazul să se aventureze în curte neînsoțiți. 

Activitate zilnică

Deși în casă preferă să zacă pe canapea, Rottweilerul are multă energie și are nevoie să o consume. Nivelul de energie variază și de la un exemplar la altul, așa că, fii atent atunci când alegi puiul din cuib.

Pentru un exemplar calm, două plimbări de 10-20 de minute pe zi pot fi suficiente. Pentru un câine mai vioi, jocurile zilnice cu mingea, plimbările lungi sau sesiunile de dresaj sunt obligatorii. Sunt foarte talentați în direcția antrenamentelor de agilitate și obediență, deci, profită de această înclinație naturală!

Câinele Rottweiler, copiii și alte animale

Majoritatea Rottweilerilor iubesc copiii, mai ales dacă fac parte din familie. Având în vedere dimensiunile, e important să supraveghezi îndeaproape interacțiunea cu copiii, mai ales cu cei de vârstă mică.

Ideal este ca familia care alege un câine Rottweiler să aibă copii ceva mai mari, care să știe să respecte nevoile câinelui. De asemenea, ar trebui ca ori de câte ori copiii primesc musafiri să supraveghezi câinele cu atenție, pentru că există riscul să interpreteze joaca mai dură sau mai zgomotoasă ca pe o agresiune și să reacționeze în apărarea stăpânului.

Atunci când este crescut de mic cu alte animale în preajmă, câinele Rottweiler tinde să le tolereze. Totuși, poate dezvolta o oarecare agresivitate față de câini adulți de același sex, motiv pentru care e preferabil ca întâlnirile de joacă să fie atent planificate. 

Sursă foto: Shutterstock

Bibliografie:

https://www.akc.org/dog-breeds/rottweiler/

https://www.pdsa.org.uk/pet-help-and-advice/looking-after-your-pet/puppies-dogs/large-dogs/rottweiler

https://www.dogbreedinfo.com/rottweiler.htm

https://dogtime.com/dog-breeds/rottweiler#:~:text=The%20Rottweiler%20was%20originally%20dogs,with%20honor%20in%20the%20military

CELE MAI RECENTE POSTARI

Câine Chihuahua – temperament, aspect și îngrijire

Ai decis că este momentul ca familia ta să crească și iei în considerare opțiunea [...]

Citeste Articolul
Câine Amstaff: rasă, nutriție și îngrijire

American Staffordshire Terrier este adeseori descris ca un câine puternic și voluntar, dar ideal pentru [...]

Citeste Articolul
Câinele Pomeranian – aspect, comportament și îngrijire

Te gândești să îți îmbunătățești viața luându-ți un animal de companie și ți-a plăcut mult [...]

Citeste Articolul
Scabie la pisici: simptome și tratament

Scabia este o boală parazitară ce poate afecta omul și o serie de animale, printre [...]

Citeste Articolul
Ce trebuie să știi despre rasa Presa Canario

Câinele Presa Canario sau Dogo Canario este robust, cu o personalitate puternică, originar din Insulele [...]

Citeste Articolul
Cât trăiește o pisică și ce trebuie să știi despre etapele vieții ei

Inevitabil ne punem întrebarea „Cât trăiește o pisică?” fie că am adoptat un pui, fie [...]

Citeste Articolul
Otita la caini: Cauze, simptome si variante de tratament

Otita este o afecțiune destul de des întâlnită la căței. Afectează urechea și poate provoca [...]

Citeste Articolul
Pisica Norvegiana de Padure: caracteristici, personalitate și îngrijire

Pisica Norvegiană sau pisica de pădure nu este la fel de cunoscută ca Maine Coon, [...]

Citeste Articolul
Pisica British Shorthair: Trasaturi, personalitate, alimentatie

British Shorthair este cea mai populara rasa de pisici domenstice inregistrate in Marea Britanie. Blana [...]

Citeste Articolul

Abonează-te la Newsletter