
Animalele sunt cei mai buni companioni pe care îi poate avea omul. Dincolo de bucuria și împlinirea sufletească pe care ni le oferă, ele au nevoie, la rândul lor, de sprijin, atenție și multă grijă din partea noastră. Grija se poate manifesta sub diferite forme, iar cea mai importantă este cea medicală. Este important să ducem animalele la medic ori de câte ori acestea au nevoie, pentru că bolile sau paraziții le pot afecta. Una dintre problemele medicale cu care se pot confrunta pisicile este scabia, o afecțiune destul de comună, care necesită însă tratament. Află tot ce trebuie să știi despre cazurile de scabie pisici, dar și despre tratamentul pentru scabie de care au nevoie patrupedele pentru a se însănătoși.
Ce este râia la pisici?
Râia la pisici este o afecțiune dermatologică cauzată de acarieni, mici paraziți care pătrund în pielea animăluțelor. Reacția la acest tip de acarieni se manifestă prin mâncărimi, iritații și chiar inflamații ale pielii. Această condiție medicală impune alegerea unui tratament râie pisici potrivit, astfel încât să se oprească extinderea bolii și să se reducă efectele acesteia. Cele mai frecvente simptome includ scărpinat excesiv, căderea părului, coji și cruste, mai ales în zona capului, gâtului și urechilor.
Râie la pisici – Cauze & Factori de risc
Cazurile de râie la pisici pot apărea chiar și atunci când nu te aștepți, însă există anumite cauze și factori de risc pe care ar trebui să îi ai în vedere. Nu uita că râia la pisici se ia de la animale bolnave, așadar limitează contactul pisicii tale cu animale care par contaminate.
Cele mai cunoscute cauze și factori de risc de apariție râie pisici sunt:
- Vârsta – pisicile tinere sunt mai susceptibile la apariția râiei sau scabiei decât pisicile adulte, pentru că au sistemul imunitar incomplet dezvoltat;
- Sistemul imunitar slăbit;
- Condițiile de trai – curățenia, hrana, îngrijirea, deparazitarea și vaccinarea, influențează susceptibilitatea pisicii la această boală.
Cum se transmite râia la pisici?
În general, râia la pisici se transmite prin contactul direct cu un animal infectat sau, uneori, chiar prin intermediul unor obiecte atinse de către animale care suferă deja de râie. De aceea, este recomandat ca spațiile în care trăiește pisica ta să fie mereu curate și să efectuezi la timp controalele medicale care pot evidenția eventuale probleme.
Râie la pisici – Simptome
Am menționat mai devreme faptul că râia este cauzată de acarieni, iar în funcție de tipul acestora putem vorbi despre anumite tipuri de scabie. Simptomele care însoțesc această afecțiune sunt:
- secreții auriculare – mai ales dacă vorbim despre râie auriculară pisici poate apărea o secreție negricioasă în urechea pisicii, aceasta având un miros neplăcut;
- extinderea zonelor roșii și inflamate, a crustelor la nivelul pielii;
- inflamații și zone înroșite ale pielii;
- mâncărime și apariția pustulelor;
- alopecie sau căderea unor smocuri de blană, mai ales în zonele afectate.
Tipuri de râie la pisici
Există trei tipuri de acarieni care pot dezvolta trei feluri de râie la pisici, iar fiecare dintre acestea are anumite particularități.
Notoedres cati
Râia cauzată de acarianul Notoedres Cati este una dintre cele mai severe tipuri de îmbolnăvire, fiind, de asemenea, și cea mai contagioasă. Infestarea începe de obicei în zona capului, în special în jurul urechilor, și se poate extinde rapid către gât și restul corpului. Simptomele includ mâncărime intensă, formarea de cruste groase și căderea părului.
Sarcoptes scabie
Dacă pisica ta a intrat în contact cu un câine bolnav de râie, trebuie să fii atent la forma provocată de Sarcoptes scabiei. Această formă de râie este însă mai puțin frecventă la pisici, fiind în principal o boală de piele la câini.
Otodectes cynotis
Râia auriculară este boală provocată de acarianul Otodectes cynotis și afectează în special canalul auditiv extern al pisicilor. Simptomele includ scărpinatul intens al urechilor, scuturarea frecventă a capului și prezența unui cerumen de culoare închisă, la nivelul urechilor. Medicul poate curăța cerumenul prezent la nivel auricular, iar tratamentul se stabilește doar după diagnosticarea corectă și examinarea la microscop.
Râia auriculară la pisici – Ce este?
Râia auriculară este una dintre formele cele mai comune de râie la pisici, cauza fiind prezența acarianului Otodectes cynotis. Practic acești paraziți sunt prezenți cu precădere la nivelul canalului auditiv, deoarece aici se hrănesc cu resturi de celule. De aceea simptomele vizează cel mai adesea aparatul auditiv, acolo unde apar inflamațiile, acompaniate de mâncărimi și secreții de ceară.
Râia la pisici se poate transmite la om?
Unele tipuri de scabie se pot transmite și la om, manifestările incluzând mâncărimi și zone inflamate. Uneori pot apărea și leziuni cutanate ușoare, însoțite chiar de febră, cauzată de inflamație.
Râie la pisici – Cum se pune diagnosticul?
Diagnosticarea corectă a râiei la pisici este importantă în vederea administrării unui tratament corect, care să reducă simptomele și să prevină transferul bolii la alte animale. În general, diagnosticul este pus după examinarea clinică, completată de teste de laborator. Examinarea clinică presupune analiza atentă a semnelor clinice de către medicul veterinar, cum ar fi leziunile cutanate, pruritul și comportamentul animalului. Testele de laborator presupun analiza unor probe biologice, cum ar fi ceara de la nivel auricular, în vederea determinării prezenței acarienilor specifici bolii.
Râie la pisici – Tratament
Râia este o boală care necesită nu doar un tratament specific, ci și o îngrijire eficientă în perioada realizării tratamentului. Deparazitarea presupune administrarea unor medicamente topice, care să abordeze țintit afecțiunea, și tratamente orale sau injectabile. De asemenea, igiena adecvată este absolut necesară, la fel ca și toaletarea corectă și regulată a pisicii, prin folosirea unor șampoane speciale pentru curățarea eficientă a blăniței. În perioada de tratament, dar și după, pisica va avea nevoie de o alimentație bogată în nutrienți, care să îi asigure refacerea.
Posibile complicații ale râiei la pisici
Dacă nu este tratată la timp, râia la pisici poate duce la complicații severe care afectează atât pielea, cât și starea generală de sănătate a animalului. Leziunile cutanate deschise pot favoriza apariția infecțiilor bacteriene secundare, iar pielea poate dezvolta dermatită cronică, caracterizată prin îngroșare și pigmentare. În unele cazuri, zonele afectate pot suferi pierderi permanente de păr. Evoluția bolii poate influența negativ întregul organism al pisicii, determinând scădere în greutate, apatie, letargie și, în situații extreme, chiar decesul.
Cum se poate preveni râia la pisici?
Prevenirea raiei este esențială pentru menținerea sănătății pisicii și a celorlalte animale din gospodărie. Măsurile recomandate pentru a ține râia la distanță includ: menținerea unei igiene riguroase în spațiul în care trăiește pisica, toaletarea regulată cu produse special concepute pentru pisici, precum șampoane și balsamuri de pisici, utilizarea periodică de produse antiparazitare pentru protecție preventivă și evitarea contactului cu animale necunoscute sau suspecte de infestare. Aceste măsuri simple pot reduce semnificativ riscul apariției bolii și pot contribui la menținerea unei stări generale bune de sănătate pentru pisica ta.
Întrebări frecvente despre râia la pisici
Grija față de pisica ta trebuie să se reflecte în toate aspectele care o privesc: de la hrănire și toaletare, până la vizitele la medic și aplicarea tratamentelor eficiente și punctuale pentru problemele apărute. Dacă pisica ta are râie și ai alte întrebări legate de afecțiune sau tratament, iată câteva completări importante:
Cât de periculoasă este scabia la pisici?
Netratată sau tratată superficial, scabia se poate transforma într-o afecțiune gravă. Leziunile prezente la nivelul pielii se pot infecta, ceea ce poate conduce la probleme acute de sănătate. În plus disconfortul crește și la fel va crește și nevoia de tratament.
Cum faci diferența dintre râie și o altă afecțiune de piele?
Diferența dintre râie și alte afecțiuni o poate face medicul veterinar, acesta având cunoștințele și mijloacele de a pune un diagnostic corect. Râia se poate manifesta prin leziuni cutanate și mâncărimi, aceste simptome fiind specifice și altor afecțiuni, așadar medicul, prin examinarea clinică și prin teste de laborator, poate pune diagnosticul și poate recomanda schema potrivită de tratament.
Există tratamente naturiste pentru scabia la pisici?
Nu se recomandă să alegi pentru pisica ta un tratament naturist, nefiind dovedit clinic beneficiul folosirii unor astfel de planuri de medicație. În plus, unele dintre acestea pot face mai mult rău decât bine, așadar ar trebui să alegi corect pentru pisica ta, luând în calcul doar tratamentele recomandate de către medicul specialist.
Râia la pisici poate fi prevenită dacă pisica stă doar în casă?
Chiar dacă pisica stă doar în casă, acest lucru poate contribui la reducerea riscului de infectare, dar nu la eliminarea completă a acestuia. Dacă ai și alte animale, acestea pot aduce boala în casă. În plus, fecalele contaminate pot pătrunde în locuință prin tălpile încălțămintei, ceea ce crește semnificativ riscul de contaminare. Din acest motiv, este importantă menținerea unei igiene stricte și folosirea regulată a produselor antiparazitare, chiar și pentru pisicile care nu ies afară.
Este necesară dezinfectarea locuinței după ce se stabilește diagnosticul de scabie?
Da, dezinfectarea locuinței este un pas deosebit de important pentru a preveni reinfestarea locuinței. Așternuturile, păturile, pernele și toate spațiile frecventate de pisică trebuie curățate și igienizate temeinic, inclusiv jucăriile. În plus, este recomandat să mergi la medic după trecerea simptomelor de boală, pentru a te asigura că pisica ta este complet refăcută.
Sursa foto: Unsplash
CELE MAI RECENTE POSTARI

