Toata lumea stie ca pisicile au o aversiune fata de apa, dar aceasta regula are si exceptii. Se pare ca pentru pisicile din rasa Turkish Vanchiar este o placere sa intre in apa, la fel cum a fost si pentru predecesorii lor care se scaldau in apele Lacului Van(Turcia), pentru a face fata temperaturilor foarte ridicate ale verii.
Daca totusi pisica ta este de alta rasa, este foarte posibil ca un eventual contact cu apa sa o faca sa “transpire” si sa aiba” palpitatii”. Se pare ca frica de apa a pisicilor se dezvolta in principal pentru ca interpreteaza in mod negativ experientele anterioare. De exemplu: baia fortata, spray-ul cu apa folosit de unii stapani pentru a lua masuri disciplinare, o ploaie puternica.
Spre deosebire de caini, pisicile au nevoie foarte rar de imbaiere si asta pentru ca obisnuiesc sa isi faca singure toaleta, dar daca pisica ta reuseste sa se murdareasca de ceva lipicios, urat mirositor sau are o afectiune a pielii care necesita imbaiere va veti dori sa fie cooperanta. De aceea este foarte important sa va asigurati ca prima baie sa fie o experienta placuta si sa pregatiti terenul incepand de la varste fragede.
Recomandarea noastra pentru imbaiere este:
- Incepeti de la o varsta frageda, astfel se va obisnui cu procesul mult mai usor.
- Puneti pisica in chiuveta sau in cada cat timp aceasta inca e goala, mangaiati-o si incercati sa ii vorbiti cat mai calm si linistitor.
- Umeziti-i blana cu o carpa udata cu apa la temperatura camerei. Daca apreciati ca este suficient de liniștita puteti incepe sa umpleti cada/chiuveta sau ii puteti turna usor apa calduta(nu fierbinte) pe blanita.
- Aplicati o cantitate mică de șampon pentru pisici începând spălarea propriu zisă de la cap spre coadă.
- Aveti grija sa o clatiti de doua ori pentru a preveni eventualele iritatii provocate de samponul ramas pe piele si pentru a nu-l inghiti atunci cand se va linge.
- Stergeti-o cu un prosop pufos si felicitati-o pentru ca a fost ascultatoare.
CELE MAI RECENTE POSTARI